Linkuri accesibilitate

Rusia | Activist arestat pentru că purta un tricou cu mesajul „Libertate pentru Navalnîi”


Aleksei Navalnîi într-un apel video din cadrul procesului său.
Aleksei Navalnîi într-un apel video din cadrul procesului său.

Un activist a fost arestat pentru că se plimba prin Piața Roșie din Moscova purtând un tricou cu mesajul „Libertate pentru Navalnîi”, cerând eliberarea opozantului din închisoare.

Pe 14 iulie, un tribunal din Moscova l-a condamnat pe activistul Vladislav Kazakov la zece zile în închisoare. Acesta a încălcat legea evenimentelor publice și protestelor.

Un grup de persoane au incendiat apoi mașina activistului, care avea același mesaj pro-opoziție pe ea.

Kazakov a făcut voluntariat la birourile politice pro-Navalnîi din Saratov, un oraș din sud-vestul Rusiei.

Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut critic al Kremlinului și al președintelui Vladimir Putin, a fost arestat în ianuarie. Acesta se întorcea din Germania, unde făcea tratament după ce a fost otrăvit cu agentul neurochimic Novichok. Navalnîi spune că otrăvirea a fost orchestrată de Kremlin - oficialii ruși resping acuzația.

Navalnîi a fost condamnat la doi ani și jumătate în închisoare în februarie, după proteste pro-opoziție în masă în ianuarie. La scurt timp după, în aprilie, zeci de mii de oameni au protestat pentru eliberarea sa.

XS
SM
MD
LG