Linkuri accesibilitate

Cum au ajuns China și India principalii cumpărători de petrol rusesc


Două state din Asia sunt cele mai mari importatoare de petrol rusesc. În China, aproape jumătate din petrolul din țară este rusesc, iar India a cumpărat de 6 ori mai mult combustibil rusesc decât anul trecut.

Importurile de petrol din Rusia ale unor state asiatice au crescut în ultima perioadă, pe fondul prețurilor reduse. În China a ajuns cu 55% mai mult petrol rusesc față de aceeași perioadă a anului trecut, iar India primește 760.000 de barili de petrol rusesc pe zi.

Reducerea prețului la petrol vine în urma valului de sancțiuni internaționale aplicate Kremlinului, după invazia din Ucraina. Cu toate acestea, majorarea costurilor din sectorul energetic a dus la creșterea veniturilor pe care Rusia le-a încasat în urma comercializării combustibilului.

În comparație cu luna aprilie, câștigurile Rusiei au crescut cu 1,7 miliarde de dolari, scrie The New York Times.

În timp ce Europa se distanțează de petrolul rusesc, China și India se apropie de el

Până de curând, principalii furnizori de petrol ai Chinei au fost țările din Orientul Mijlociu. Se estimează că aproape jumătate (47,1%) din petrolul intrat în China provenea din Arabia Saudită sau Egipt.

În prezent, situația s-a schimbat și cea mai mare cantitate de combustibil intră în țară prin conducta Oceanul Pacific de Est Siberia (ESPO) sau cu ajutorul petrolierelor plecate din porturile europene și din Orientul Îndepărtat ale Rusiei.

Administrația Generală a Vămilor din China arată că din statul vecin au fost importate 8,42 de milioane de tone de petrol. Astfel, China a achiziționat marfă rusească în valoare de 7,47 de miliarde de dolari în luna mai, cu 1 miliard de dolari mai mult decât în aprilie.

Continuă tranzacțiile și cu țările care obișnuiau să fie cei mai mari furnizori. Al Jazeera notează că 1,84 de milioane de barili de petrol veniți din Arabia Saudită au intrat în China luna trecută, cu 330.000 mai puțin decât în aprilie.

Lista statelor sancționate internațional cu care China se află în relații comerciale nu se oprește la Rusia. În ciuda penalizărilor aduse Iranului de către Statele Unite, China continuă să importe 7% din totalul de petrol din țara cu ieșire la Golful Persic, relatează Reuters.

Într-un interval de trei luni, din martie până în mai, India a cumpărat de 6 ori mai mult petrol rusesc, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Această acțiune plasează țara pe locul al doilea, în ceea ce privește importatorii de petrol din Rusia.

Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie, scrie Al Jazeera, India a depășit Germania în ultimele opt săptămâni, fiind al doilea cel mai mare exportator de petrol rusesc.

În luna mai, importul de gaz rusesc al Indiei a atins un record de 841.000 de barili pe zi, de opt ori mai mare decât media anuală din 2021.

Între timp, în Europa, vânzările de petrol rusesc au scăzut cu 554.000 de barili pe zi în același interval de trei luni. În 31 mai, Uniunea Europeană a interzis 75% din importurile de petrol din Rusia, iar Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat că până la finalul anului se va renunța la 90% din importurile de combustibil rusesc.

Dată fiind situația, oferta globală de petrol ar putea avea dificultăți în a ține pasul cu cererea anul viitor, având în vedere că sancțiunile stricte obligă Rusia să închidă mai multe sonde, iar un număr de producători se lovesc de limitările ale capacității.

Rubla - creștere istorică

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă și sancțiunile internaționale rămân în vigoare, rubla rusească a atins cea mai mare valoare din ultimii 7 ani. Controlul asupra capitalului, creșterea exporturilor și scăderea importurilor sunt motivele pentru rubla și-a consolidat poziția, scrie New York Times.

Cea mai puternică poziție față de dolarul american s-a tranzacționat marți: acest lucru nu s-a mai întâmplat din iunie 2015. Valoarea rublei a crescut cu aproximativ 35% în acest an, depășind toate valutele importante ale lumii.

Deși economia Rusiei se prezintă a fi bună, analiștii prevăd o inflație de două cifre și o recesiune puternică. Dar controalele de capital impuse de banca centrală, inclusiv cele care au forțat exportatorii să schimbe o parte din câștiguri în ruble, au crescut cererea pentru moneda rusă.

Exporturile de gaze și petrol către Asia au compensat pierderile de pe teritoriul european, astfel că rubla s-a menținut la un nivel ridicat. La asta a contribuit și oprirea importurilor, ca urmare a retragerii unui număr semnificativ de companii străine din Rusia.

La scurt timp după momentul invaziei, în 7 martie, rubla a atins un minim istoric, în raport cu dolarul american, iar ratele dobânzilor au fost mărite la 20%; în prezent, rata a scăzut la 9,5%.

Moneda rusească continuă să se întărească, ceea ce ajută la atenuarea inflației, doar că pune și presiune asupra bugetului țării, care se bazează pe vânzările din energie - cel mai adesea exprimate în dolari, mai scrie New York Times.

  • 16x9 Image

    Norbert Nemeș

    A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2021, iar în prezent urmează masteratul de Jurnalism și Comunicare Politică din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A colaborat cu Radio Cluj și Factual. În octombrie 2021 a devenit stagiar al Europei Libere, iar din ianuarie 2022 este freelancer.

Casa din tren a refugiaților ucraineni. Adresa Liudmilei: vagonul 2, compartimentul 4
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
XS
SM
MD
LG