Linkuri accesibilitate

Luarea de ostatici dintr-o închisoare din Rusia se încheie cu 8 morți după asaltul trupelor speciale. Atacatorii susțin că aparțin IS


Această fotografie publicată de Garda Națională Rusă arată soldați care stau în apropierea coloniei corecționale nr. 19 din orașul Surovikino din regiunea Volgograd - 23 august 2024.
Această fotografie publicată de Garda Națională Rusă arată soldați care stau în apropierea coloniei corecționale nr. 19 din orașul Surovikino din regiunea Volgograd - 23 august 2024.

Patru prizonieri cu cuțite care s-au identificat ca militanți ai Stat Islamic au organizat vineri un atac sângeros asupra gardienilor dintr-o colonie penală rusească și au capturat ostatici, potrivit presei de stat și instituțiilor de știri cu legături cu serviciile de securitate.

Actualizare - Garda Națională Rusă a declarat că luneștiștii săi au ucis patru ostatici atunci când forțele de securitate au luat cu asalt închisoarea.

Serviciul Federal de Penitenciare (FSIN) a declarat într-un comunicat că patru gardieni au murit pe 23 august, după ce patru deținuți au luat ostatici opt gardieni și alți patru deținuți în colonia corecțională nr. 19 din orașul Surovikino din regiunea Volgograd, transmite RFE/RL.

„Autorii au înjunghiat patru angajați ai închisorii de diferite tipuri, dintre care trei au murit. Ceilalți patru, care au rezistat, au fost internați, iar unul dintre ei a murit în spital", se arată în comunicatul FSIN, care spune că alți patru deținuți au fost răniți în luarea de ostatici.

Actualizare - Forțele speciale rusești au luat cu asalt colonia IK-19 Surovikino, din sud-vestul Volgogradului, pentru a-i elibera pe ostaticii capturați de prizonierii cu cuțite care s-au identificat ca militanți ai Stat Islamic (IS), care au susținut că au preluat controlul asupra închisoarii, potrivit unor instituții de știri cu legături cu serviciile de aplicare a legii.

Relatările spun că cel puțin unul din cei patru luați ostatici a fost ucis, transmite Reuters.

Autoritățile au spus că în urma operațiunii forțelor speciale ostaticii au fost eliberați și au fost „neutralizați” atacatorii, dar au confirmat confirmat ulterior că patru angajați ai închisorii au murit în asalt, scrie BBC.

Canalul de știri Baza a spus că toți ostaticii au fost salvați, fără să dea un număr.

Actualizare - Un atacator a murit, altul a fost rănit, scrie presa rusească.

Actualizare - Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) din Rusia a declarat pe 23 august că un grup de deținuți dintr-o închisoare din regiunea de sud-vest a Volgogradului a luat ostatici mai mulți membri ai personalului, fără a spune și care este numărul lor, transmite serviciul rus al RFE/RL.

Relatările din presă spun că mai multe persoane au murit în timpul luării de ostatici, care a avut loc în timp ce o comisie de disciplină se afla în colonia penală de maximă securitate nr. 19 din orașul Surovikino.

Canalele Telegram din apropierea serviciului penitenciar au emis un videoclip în care sunt prezentați patru deținuți, care se autointitulează „luptători ai Statului Islamic”, ținând cuțite și stând lângă trei cadavre în uniforme FSIN și o altă persoană în uniformă care a fost rănită.

Un canal Telegram i-a identificat pe cei patru deținuți ca fiind doi bărbați din Uzbekistan și doi din Tadjikistan, dintre care trei ispășesc pedepse pentru droguri ilegale și unul pentru daune grave provocate sănătății unei persoane. Aceste informații nu au fost confirmate oficial.

Actualizare - În alt videoclip, gardienii închisorii sunt acuzați că „încălcaseră drepturile musulmanilor”.

„I-am ucis pe cei care i-au umilit și torturat pe musulmani. Au luat cărți (Coran - n.r.) de la unii dintre noi, covoare de rugăciune de la unii dintre noi. Așa că, le-am făcut același lucru, fără milă", spune bărbatul din videoclip.

Canalul Baza Telegram, care este aproape de structurile de aplicare a legii, a relatat că directorul închisorii Andrei Deviatov a fost internat cu răni.

Agenția de presă Interfax relatează că trei persoane au fost spitalizate.

Canalele Life și Sapa Kavkaz Telegram scriu că trupele de securitate au ajuns la colonia corecțională. Canalul Sapa Kavkaz spune că ostaticii cer 2 milioane de dolari și un elicopter. Nici acest lucru nu a fost confirmat de oficiali.

Într-un videoclip, un deținut îl îndeamnă pe președintele rus Vladimir Putin să îndeplinească cerințele ostaticilor și spune că are nevoie de un medic.

În alt videoclip, patru deținuți stau lângă un banner negru cu o inscripție arabă pe el, scandând „Allahu Akbar!” (Dumnezeu este mare!), în timp ce unul dintre ei ține în brațe un bărbat în uniformă.

Actualizare - Relatările de presă spun că unități de poliție au fost desfășurate în apropierea coloniei, iar imamul din regiunea Volgograd a sosit la fața locului pentru a purta discuții cu cei care iau ostatici.

Actualizare - Un videoclip postat pe canalul de știri Mash arată cel puțin doi atacatori. Unul dintre ei strigă că sunt „mujahedini” ai grupării militante Stat Islamic și că au preluat controlul închisorii din orașul Surovikino, din regiunea Volgograd.

Cel puțin patru oficiali ai închisorii în uniformă pot fi văzuți întinși pe jos sau stând în bălți de sânge, transmite Reuters. Trei zac nemișcați, unul cu gâtul tăiat. Altul stă în pragul unei uși, unde un bărbat îi ține un cuțit la gât.

Presa de stat din Rusia a declarat că cel puțin un membru al personalului închisorii a fost ucis, dar videoclipul arată că numărul morților este mai mare.

Știrea inițială

Agenția de presă TASS vorbește despre minim trei atacatori și scrie că unul dintre angajații Serviciului Federal Penitenciar a fost ucis.

„În timpul unei sesiuni a unei comisii disciplinare, deținuții au luat ostatici personalul instituției penale. (...) În prezent se iau măsuri pentru eliberarea ostaticilor. Sunt victime”, transmite serviciul penitenciar într-un comunicat.

Închisoarea este desemnată ca o colonie penală cu o capacitate de până la 1.241 de deținuți de sex masculin, potrivit site-ului serviciului penitenciarului.

Este al doilea incident de acest fel după cel din iunie. Atunci, prizonieri afiliați grupului Stat Islamic au organizat un asediu într-o închisoare din regiunea sudică Rostov, amintește AFP.

Forțele speciale rusești au reușit atunci să-i omoare pe atacatori și să-i elibereze pe gardieni după o confruntare de câteva ore.

Atacurile au avut loc după atentatul din martie, revendicat de Statul Islamic, de la o sală de concerte din Moscova, care a dus la moartea a 145 de persoane.

Organizația Stat Islamic a promis în mod repetat că va viza Rusia cu atacuri pentru sprijinul acordat liderului sirian Bashar al-Assad, care a dus o campanie militară pentru a distruge gruparea în Orientul Mijlociu.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG