„Dronele de atac ruseşti se îndreptau spre Kiev din direcţii diferite şi în grupuri diferite”, a precizat Serghei Popko, şeful administraţiei militare din Kiev, pe Telegram.
„Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau pagube la Kiev”, a mai transmis Serghei Popko.
Amploarea atacului, care a ținut Kievul sub alertă de raid aerian timp de aproape patru ore, va fi cunoscută abia mai târziu luni, a adăugat el pe aplicația de mesagerie, potrivit Reuters.
În total, forţele aeriene ucrainene au anunţat luni dimineață că au doborât 53 dintre cele 56 de drone de tip Shahed pe care Rusia le-a lansat asupra teritoriului Ucrainei în timpul. Majoritatea aparatelor s-au îndreptat în direcţia Kievului.
Atacul de luni dimineață asupra capitalei vine după ce, duminică, o bombă rusească a lovit o clădire de apartamente din Harkov, ceea ce a dus la moartea unei persoane și rănirea altor 42, potrivit datelor oficiale.
Președintele Volodimir Zelenski, în discursul său video de seară, a declarat că alte trei bombe ghidate au lovit localități din regiunea Harkov, unde comunitățile au fost o țintă frecventă a atacurilor rusești din apropierea graniței rusești.
Zelenski a spus că atacul subliniază din nou nevoia ca partenerii occidentali ai Ucrainei să furnizeze arme și sisteme de apărare aeriană și permisiunea de a folosi armament pentru a via ținte aflate mai adânc pe teritoriul Rusiei.
Rusia negat că vizează intenționat civili în războiul din Ucraina în ciuda faptului că a mii de civili au fost uciși în atacurile rusești de la invazia pornită în februarie 2022.
Președintele Zelenski a cerut decizii rapide ale statelor occidentale care să permită Ucrainei să lovească ținte din interiorul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune.
„Fiecare lovitură rusească de această natură, fiecare caz de teroare rusească, ca astăzi în Harkov (...) dovedește că trebuie să existe o capacitate cu rază lungă de acțiune și trebuie să fie suficientă”, a spus președintele ucrainean.
El a spus că se așteaptă la decizii adecvate mai ales din parea unor țări precum Statele Unite, Franța, Germania și Italia, „a căror hotărâre poate ajuta la salvarea de vieți”.
Președintele rus Vladimir Putin spus săptămâna trecută că Occidentul va intra direct în război cu Rusia dacă va permite Ucrainei să lovească teritoriul rusesc cu rachete occidentale cu rază lungă de acțiune.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.