O instanță rusă urmează să condamne trei avocați care au lucrat pentru politicianul de opoziție Alexei Navalnîi. Ei au fost acuzați în 2023 de „extremism”.
Igor Sergunin, Aleksei Liptser și Vadim Kobzev sunt acuzați că au participat la o organizație „extremistă”, o acuzație care implică o pedeapsă maximă de șase ani de închisoare. Procurorii cer pedepse cu închisoarea de cel puțin cinci ani pentru fiecare dintre avocați.
Se așteaptă ca aceștia să fie găsiți vinovați, deoarece achitările sunt practic inexistente în instanțele rusești, mai ales în procesele cu conotații politice.
Fundația Anticorupție a lui Navalnîi (FBK) și celelalte grupuri ale lui Navalnîi au fost etichetate ca extremiste și interzise în Rusia în 2021.
Procesul lui Kobzev, Sergunin și Liptser a început în septembrie și s-a desfășurat cu ușile închise, însă ședința în care va fi pronunțată sentința va fi deschisă presei.
Anchetatorii au spus că avocații și-au folosit „statutul” pentru a transmite mesaje între Navalnîi și asociații săi, ajutându-l să „desfășoare activități extremiste din spatele gratiilor”.
Kobzev a fost cel mai cunoscut membru al echipei juridice a lui Navalnîi care l-a apărat în instanță. De asemenea, el a fost cel care a făcut declarații despre sănătatea lui Navalnîi în închisoare.
Alți doi foști avocați ai lui Navalnîi, Aleksandra Fedulova și Olga Mihailova, au fugit din Rusia anul trecut.
Înainte de moartea sa, Navalnîi a condamnat arestarea avocaților ca fiind „scandaloasă”, spunând că acest lucru face parte dintr-o campanie de izolare suplimentară a sa în închisoare.
Criticul Kremlinului a murit în circumstanțe suspecte într-o colonie penitenciară arctică în februarie 2024. Asociații lui Alexei Navalnîi au spus că a fost ucis, cel mai probabil la comanda Kremlinului, lucru negat de reprezentanții regimului de la Moscova.
Navalnîi a reușit să transmită mesaje din celula sa de închisoare. Criticile sale la adresa invaziei pe scară largă a Ucrainei și comentariile sarcastice, adesea despre condițiile în care a fost ținut, au apărut pe rețelele de socializare.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.