Linkuri accesibilitate

Rusia suplimentează gazele furnizate Ungariei și Chinei


Gazprom va suplimenta gazele furnizate Ungariei și Chinei.
Gazprom va suplimenta gazele furnizate Ungariei și Chinei.

Reprezentanții Gazprom anunță că vor crește cantitățile de gaze furnizate Ungariei și Chinei pentru iarna care urmează, potrivit Reuters.

Șeful Gazprom, Alex Miller, spune că livrările suplimentare ale Gazprom către Ungaria se ridică la 1,3 miliarde de metri cubi de gaze. China urmează să primească încă 600 de milioane de metri cubi, pe lângă obligaţiile contractuale deja existente.

Declarațiile șefului Gazprom vin la scurt timp după întâlnirile pe care președintele rus, Vladimir Putin, le-a avut cu liderii ambelor țări în timpul unei călătorii în China săptămâna trecută. Alex Miller a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe președintele rus.

„Avem un acord că vom furniza volume suplimentare în mod continuu în iarna viitoare", a spus Miller, cu referire la exporturile către Ungaria. El a adăugat că și cererea din China a fost peste cantitățile contractate.

„Furnizăm în mod regulat volume suplimentare pe piața chineză. Mai mult, facem acest lucru de câțiva ani. În acest an, cred că (cantitatea suplimentară) va fi de 600 de milioane de metri cubi de gaz”, a spus el.

Gazprom încearcă să compenseze pierderea piețelor sale din Europa de la începutul războiului Rusiei în Ucraina.

Țările Uniunii Europene și-au redus drastic dependența de energia provenită din Rusia, ca răspuns la războiul din Ucraina.

Ungaria întreține legături mai strânse cu Rusia decât alte state UE și este considerată ca principalul adversar al deschiderii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, în luna decembrie. Decizia are nevoie de sprijinul unanim al celor 27 de membri ai blocului comunitar.

Ungaria este singurul membru al Uniunii Europene al cărui lider, premierul Viktor Orban, a menținut legături de prietenie cu Putin de la invazia Ucrainei în februarie 2022, notează Reuters. Ungaria este, de asemenea, membru al NATO.

Și în interiorul acestui for, Budapesta face opinie separată tergiversând ratificarea decizie de a primi Suedia în NATO.

De asemenea, Ungaria este alături de Polonia, țara care a introdus unilateral interdicții la importurile de cereale din Ucraina, invocând daunele grave ale agricultorilor locali.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG