S-o luăm pe rând. In primul rând nu cred că e mare lucru să descoperi plagiate între doctoratele polițiștilor. Mă gândesc că cel mai greu ar fi să le descoperi p-alea neplagiate. Știrile ar trebui să sune astfel: „Emilia Șercan nu s-a dat bătută, și-a distrus vederea nopți și nopți în bibliotecă, și, după ani și ani de citit, mai ceva ca Eliade, Iorga și George Călinescu la un loc, a descoperit prima lucrare de doctorat neplagiată. A durat mult, dar a meritat.
Șefii Poliției Române, consternați, și-au cerut public scuze, și au promis că se vor lua măsuri cu individul inconștient care și-a făcut lucrarea pe propriile lui idei. Acesta va fi dat afară și i se vor imputa cheltuielile cu hrana, uniformele și alte drepturi de care a beneficiat în toți acești ani.” Cam așa ar suna o știre realistă.
Revenind la personajul care a lovit acum din Slatina, ne plesnește din nou mirarea. La câtă școală au, eu mă așteptam să-și amenințe învățătoarea care i-a scăzut nota la desen în clasa a doua. Vă dați seama ce onoare a fost pentru el să-l pună un șef să amenințe pentru lucrări de doctorat? Polițiștii mai slabi amenință pentru nota la dezvoltarea vorbirii din clasa întâi, pentru nota la sport din clasa a patra sau pentru cea de la muzică din clasa a cincea. Ăsta era un fel de Corrado Cattani, dacă urcase în ierarhia amenințărilor până la doctorate.
De asemenea mi se pare foarte important ca, la admiterea în facultățile de la Acadaemia De Poliție să fie introdusă proba de redactare corectă, gramatical și stilistic, a unei amenințări cu moartea. Să fie oamenii pregătiți de pe băncile școlii. Parcă aud un dialog între doi candidați la Facultatea de Poliție: „Bă, la proba de istorie am luat notă mare că m-am antrenat mult, dar am picat la amenințarea cu moartea, fir-ar să fie!”
Dar v-ați gândit cum ar fi ca amenințările cu moartea să devină o practică uzuală? Să primim toți amenințări cu moartea de la Poliție. Cred că ar fi un dezastru organizatoric. Ne-ar chema Poliția să stăm la coadă să ne ridicăm amenițările, cum stai acum la coadă să-ți ridici talonul.
Îmi imaginez un dialog pe holurile acelea ticsite de oameni extenuați și nervoși, care plimbă o zi întreagă acte, copii de buletin și n-șpe mii de adeverințe: „Nu vă supărați, ghișeul pentru a-mi ridica amenințările cu moartea unde este? Cum? La ghișeul trei? Mulțumesc? Ce-ați spus? Îmi trebuie dosar cu șină, adeverință de la serviciu, cupon de pensie al mamei....Aoleuuuu!!! Fiți amabilă, dau și eu un pachet de cafea, puteți să mă băgați peste rând să-mi iau și eu amenințarea cu moartea mai repede? Vă roooog!”
Cam asta este situația într-o țară, România, în care de fapt suntem amenințați cu moartea zilnic, nu direct, pe față, și nu doar de Poliție ci și de Parlament, Guvern, Președinție, Primării, Radet, cei de la apă, gaz, curent, șosele, și toate instituțiile care, deși se laudă că vor să ne faca viața mai ușoară, de fapt ne-o fac mai scurtă.
Acesta este un text satiric. Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă