Linkuri accesibilitate

Scenarii de război. Ce lipsește din calculele NATO


Crucișătorul american USS Leyte Gulf (CG 55)

Eforturile de scenarii navale ale NATO sunt puține și rare, şi adesea sunt iniţiate de alţi comandanţi decât cei ai NATO, după cum atrage atenția un ofițer american, care aduce în discuție vulnerabilitățile militare ale Alianței și face o comparație cu scenariile de lucru din perioada interbelică

Înțelepciunea convențională de la Washington spune că a câștiga un război în Europa se referă în mare măsură la forțele terestre, nu la capacitatea maritimă.

Marina americană ar avea o contribuție mică, în cazul unei confruntări, întrucât lupta cu Rusia, în cazul în care ar avea loc, ar fi în mare parte una terestră. Cu toate acestea, de la anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, Marina şi-a intensificat eforturile existente pentru a juca un rol mai important în securitatea europeană, potrivit site-ului „War on the Rocks”, preluat de Rador. Acest rol a inclus utilizarea unei părţi din desfăşurarea din 2018 a navei USS Harry S. Truman pentru a trece peste Cercul Arctic în largul coastei norvegiene, prin trimiterea a mii de puşcaşi marini şi marinari pentru a exerciţiul Trident Juncture în Norvegia, în toamna anului 2018, şi prin desfășurarea recent restauratei flote Norfolk, Flotă a 2-a din Virginia, pentru a conduce anul acesta Operaţiunile Baltice (BALTOPS).

În caz de conflict cu Rusia, navele NATO ar trebui probabil să transporte trupe și echipamente; să asigure artileria în sprijinul forțelor terestre; și, eventual, să consolideze forţele Norvegiei, statelor baltice sau Poloniei de pe mare.

Forțele marine ale NATO ar trebui să înveţe o lecție din istorie și să înceapă acum exerciţii de antrenament pentru un potențial viitor conflict european. Din fericire, NATO poate folosi o fundație existentă pentru a face exact acest lucru cu "Războiul pe mare", un scenariu pe care departamentul de operațiuni militare comune al Colegiului Marinei de Război a SUA l-a dezvoltat inițial în 2017 și l-a revizuit continuu de atunci încoace.

Deci, care este problema cu scenariul naval existent al NATO? Este timpul să abordăm această întrebare, scrie publicația americană de securitate „War on the Rocks”, sub semnătura expertului Jared Samuelson, care are și experiență de ofițer în armata SUA.

Samuelson răspunde aceste întrebări spunând că se bazează pe propria experiență din "Războiul pe mare", unde a participat în calitate de ofițer de legătură al Marinei SUA la Colegiul Forțelor Armate Germane pentru a explica modul în care acest scenariu al NATO poate ajuta la acoperirea unui gol important în eforturile de antrenament ale alianței: „Având în vedere investiția suplimentară minimă atât în timp, cât și în bani, acest scenariu oferă o oportunitate de aur pentru NATO pentru a înceape procesul de învățare, în vederea unei reușite într-un viitor conflict.


În prezentul articol, este important să diferențiem între un scenariu, un antrenament și exerciții. Ceea ce nu este ușor nici la cele mai înalte niveluri ale Departamentului Apărării. Prefer definiția corporației RAND:

"scenarii analitice simulează aspecte ale războiului la nivel tactic, operațional sau strategic".

Scenariile nu implică în mod normal forțe reale, iar participanții îndeplinesc de obicei rolurile de personal în opoziţie. Antrenamentul și exercițiile, în schimb, implică forțe în teren care lucrează împreună pentru atingerea obiectivelor tactice și operaționale. Secretarul adjunct al apărării, Bob Work, și apoi vicepreședintele Statului Major, generalul Paul Selva, au făcut o distincție similară în articolul lor din 2015 pentru "War on the Rocks", solicitând mai multe astfel de scenarii în cadrul Departamentului Apărării.

Deficienţe existente

Pe baza experienței mele cu două grupuri de seminarii diferite și a facultății Marinei germane de aici, de la Hamburg, scenariile navale existente ale NATO nu reușesc să facă următoarele: să abordeze geografia existentă și adversarul probabil, să capteze capacități moderne, să subdivizeze teatrul european, să genereze lecții învățate și să realizeze analiza tendințelor.

Abordarea geografiei actuale şi a adversarului real

Teatrul european este diferit de ccel din Pacific. În Europa, în loc să aibă de-a face cu un ocean vast, cu aliați și cu baze la mii de kilometri depărtare unele de altele, NATO va lucra în ceea ce profesorul Milan Vego, de la Colegiul Marinei de Război, descrie ca un teatru matur. Partenerii europeni ai Americii oferă opțiuni în apropiere pentru realimentarea și reaprovizionarea transportului maritim (munițiile sunt o chestiune pentru un alt articol).

Zona continentală europeană, Insulele britanice și părţile neutre (de exemplu, Suedia și Finlanda) împart teatrul în sub-teatre, incluzând Atlanticul de Nord și Mările Baltică, Nordului, Norvegiei, Mediterană și Marea Neagră. Fiecare dintre aceste sub-teatre, cu excepția Atlanticului de Nord, reprezintă ceea ce Vego definește drept "o mare îngustă", o zonă aflată în întregime la îndemâna aeronavelor de la baze terestre. Fiecare dintre aceste mări înguste oferă, astfel, unui adversar potențial opțiunea de a construi rapid o bulă de negare împotriva zonei de acces.

Marea Baltică și mai ales Marea Neagră sunt un coșmar pentru orice vas mai mare decât o corvetă, date fiind dimensiunile mici ale mărilor și acoperirea cu senzori și arme rusești. Cu toate acestea, articole recente au promovat ideea că Rusia a obținut ceva similar cu o negare maritimă (încercarea de a nega capacitatea inamicului de a folosi marea). Aceste comentarii susțin că, deși NATO ar trebui să se pregătească pentru o luptă dură în Marea Baltică, sarcina nu este atât de dificilă pe cât o imaginează și, cu siguranță, deloc imposibilă. Navele NATO s-ar descurca cu o Marină rusă care, deși este mai mică decât predecesoarea sa sovietică, dispune de o tehnologie din ce în ce mai sofisticată, de mai multe tipuri de capacităţi de atac de rază lungă, de o rețea densă de senzori și de capacitatea de a ataca comanda și controlul NATO.


În perioada interbelică, jocurile militare ale Marinei SUA au fost eficiente, deoarece secnariile au luat în considerare adversarii efectivi (de exemplu, Japonia) și geografia existentă (de exemplu, Pacificul de Vest).

În schimb, catalogul de scenarii al NATO subdivizează geografia reală în țări fictive, cu inamici nereprezentați. Potrivit unui coleg, acest lucru este făcut pentru a evita împovărarea planificatorilor începători care învaţă doar fundamentele procesului NATO, cu o problemă "prea dificilă".

i) În scenariul NATO numit NAABEZIEA, de exemplu, alianța operează împotriva unei țări fictive dintr-o peninsulă iberică subdivizată, care include insule false. Ordinea de luptă "inamică" are un amestec de hardware occidental și rusesc, toate cu tehnologie minimă şi de mic impact în comparație cu forțele NATO imaginate.

ii) Scenariul SKOLKAN transportă problema în Marea Baltică, adaugă alte câteva insule, dar din nou reduce capacitățile inamice. În timp ce aceste scenarii sunt potrivite pentru practicarea elementelor de bază ale procesului de planificare al NATO, fac prea puţin pentru a pregăti planificatorii operaționali pentru complexitățile operării în Marea Baltică împotriva unui inamic hotărât.

Adresarea capabilităţilor existente


Scenariile ar trebui să fie o replică a capacităților reale. Deși este tentant să faci jocul "mai ușor" pentru partea prietenoasă și să obții un rezultat care să aducă o bună informare, acest lucru face un deserviciu participanților.

O barcă de patrulare cu armament minim nu este echivalentul unei fregate moderne de apărare aeriană, iar autorii scenariilor nu ar trebui să o reprezinte ca atare, pentru a linişti sentimentele cuiva. Ignorarea unei capacități inamice înseamnă doar a refuza abordarea unei amenințări viitoare. Capacitățile inamice și prietenoase și aceste aspecte ale luptei moderne ar trebui să fie tratate în mod realist. Echipa din Newport care a dezvoltat "Războiul pe mare" a dezvoltat deja aspecte ale jocului care imită războiul cibernetic, acoperirea prin satelit, controlul emisiilor (decizia de a folosi sisteme de radar și de comunicații într-un mod în care un inamic le-ar putea detecta), logistică și trafic civil.

Subdivizarea teatrelor


În mod ideal, un scenariu bazat pe flancul nordic al NATO (Marea Baltică, Marea Nordului și Norvegia) ar include participanți din Norvegia, Danemarca, Polonia, Germania, Franța, Regatul Unit și Statele Unite. De asemenea, un scenariu bazat pe Marea Mediterană și Marea Neagră ar trebui să includă Spania, Italia, Franța, Portugalia, Grecia, Turcia, Bulgaria și România. Scenariile bazate pe protejarea liniilor maritime ale Atlanticului de Nord ar putea include toate națiunile NATO. Acest lucru ar permite liderilor seniori care caută conversații sincere să determine ce forțe vor fi disponibile în caz de confruntare.

Generarea de lecţii învăţate


Cea mai mare valoare pe care am derivat-o folosirea scenariilor ca metodă didactică nu a venit din jocul în sine, ci mai degrabă din informările pe care le-am realizat imediat după aceea. Au fost succesele rezultatul unui prost proces al adversarului în luarea deciziilor? Au fost eșecurile rezultatul unei lipse de capacități, al unui avantaj asimetric neexploatat sau au fost rezultatul unor erori tactice? După cum pot atesta studenții mei, informările pot fi nemiloase. Totuși, ele trebuie să fie imediate, succinte, bazate pe participanți și lipsite de orgolii, pentru a fi relevante. Pe baza observațiilor despre scenariile care, deşi nu au fost în mod necesar patronate de NATO, au inclus mulți membri ai NATO, generarea de produse post-scenariu durează încă prea mult, iar considerațiile politice continuă să împiedice procesul.

Realizarea analizei tendinţelor


Marina SUA interbelică a avut succes, deoarece a existat un personal dedicat cu normă întreagă, care a condus mai multe repetiţii pentru fiecare scenariu. Acest personal a efectuat o analiză a tendințelor, care a dus la concluzii care includeau, printre altele, realizarea faptului că Statele Unite puteau pierde Filipinele la începerea unui conflict cu Japonia.

Instrumentul şi calea înainte


"Războiul pe mare" a fost ideea colaboratorului Marinei, colonelul Tim Powledge. Cu sprijinul celorlalți, el a dezvoltat primele trei scenarii ale jocului:

i) bătălia din Golful Leyte,

ii) campania din Insulele Malvine (Falkland)

iii) un scenariu în perspectiva 2020, între Statele Unite și un adversar fictiv stabilit în Marea Coralilor.

Am dezvoltat scenarii suplimentare pentru bătălia pentru Norvegia în cel de-al Doilea Război Mondial și un scenariu pentru 2020, North Flank, care implică NATO. Acest scenariu este bazat în Marea Nordului, Marea Norvegiei și Marea Baltică. Scenariile repetă luptele în fiecare din acele perioade de timp, iar capabilitățile moderne includ controlul emisiilor, acoperirea prin sateliţi, armele de rază lungă, logistica și războiul cibernetic. În timp ce scenariile istorice sunt interesante pentru studenții angajați în educația militară profesională și pentru profesioniștii mai în vârstă, care doresc să lucreze la luarea deciziilor la nivel operațional, ipoteticul scenariu NATO reprezintă punctul de pornire logic pentru o serie de jocuri de război ale NATO.


Odată ce studenții au finalizat un joc și și-au dezvoltat propriile idei operaționale, echipele de cel mult șase se pot confrunta. Studenții dezvoltă planuri de mișcare; informaţii, supraveghere și recunoaștere (ISR); și tragere în opt minute și trimitea acestor fişe unei echipe de facilitatori. Facilitatorii petrec aproximativ 25 de minute adjudecând rezultatele și obținând decizii de la diverși comandanți tactici, înainte ca studenţii să intre în următoarea rundă de planificare de opt minute. Jocul obligă participanţii să ia mai multe decizii, cu informații limitate, într-un timp comprimat, împotriva unui adversar chibzuit. Un joc tipic durează aproximativ patru ore.


Colegiul Marinei de Război a înființat deja un cap de pod european de-a lungul râului Elba, la Colegiul Forțelor Armate Germane. "Războiul pe mare" a servit mai mult decât studenții germani, incluzând şi studenți din Danemarca, Norvegia, Franța, Grecia, Regatul Unit și Statele Unite. Atragerea unui număr de 32 de participanți împreună, de patru ori pe an, pentru o perioadă de joc/informare de trei zile, este o propunere cu un cost mic.

Majoritatea țărilor NATO au academii de apărare care ar putea servi ca locații ideale pentru aceste tipuri de exerciții, deoarece au facilități pentru a găzdui jocurile și cazarea la prețuri accesibile. Participarea Marinei SUA ar trebui să vină de la flotele care se așteaptă să se angajeze în mod regulat cu aliații NATO, Flota a 2-a cu sediul la Norfolk și Flota a 6-a cu sediul la Napoli, în funcție de diviziunea responsabilităților și de scenariul planificat. Ar trebui să se efectueze informări riguroase și să fie prezentate rezultate de fiecare dată când se reunesc liderii Marinelor NATO. În cele din urmă, cineva va trebui să efectueze analize de tendințe pentru a extrage lecții pe termen lung pentru planificatorii operaționali și strategici.


Facultatea de Marină germană de la Colegiul Forțelor Armate Germane a dezvoltat un nucleu de facilitatori și moderatori care pot rula scenarii până la şi incluzând campania pentru Insulele Malvine. Relația continuă cu Colegiul Marinei de Război din SUA înseamnă deja o opțiune cu costuri reduse pentru exercitarea răspunsurilor NATO la un conflict european.

Beneficiile "Războiului pe mare"


Un singur scenariu de război va genera beneficii limitate, dar, după cum a indicat Elizabeth Bartels, în articolul său din War on the Rocks, din 2017, această serie de jocuri ar putea forma partea exploratorie a unui ciclu conceput pentru a înțelege mai bine cum ar putea arăta un viitor război naval în jurul continentului european.

Colectarea de date


Lecțiile învățate nu trebuiesc limitate la nivelurile tactice sau operaționale. Pe măsură ce studenții experimentează și analizează în mod repetat teatrele NATO existente, vor apărea modele. Aceste modele pot indica avantaje asimetrice nerecunoscute anterior pentru adversar sau o lipsă de capacitate pentru forțele prietenoase. Dacă viitorii comandanți operaționali și strategici ai NATO se confruntă în mod obișnuit cu rezultate ale scenariilor care deplâng lipsa munițiilor NATO, de exemplu, fiecare "rezultat" devine un punct de date pe care să-l prezinte miniștrilor finanțelor la negocierile bugetare pentru anul următor. NATO are deja o organizație dedicată captării atât a lecțiilor învățate, cât și analizei de tendințe. Centrul comun de analiză și lecții învățate al NATO este situat la Lisabona, în Portugalia. Misiunea sa actuală include analiza operațiunilor și a exercițiilor în desfășurare. Adăugarea la analize a unei serii de scenarii pare a fi o potrivire naturală.

Managementul forţelor


Managementul forțelor este procesul prin care sponsorii resurselor și comandanții operaționali determină ce nave, aeronave de patrulare maritimă și submarine va primi un anumit teatru de operaţiuni. Procesul normal implică identificarea de către comandantul operațional a unei capacități necesare și apoi solicitarea acestei capacități de la sponsorul resursei. Beneficiul subdivizării teatrului maritim european și apoi al suprapunerii capabilităților diferitelor națiuni ale NATO este că factorii de decizie din NATO pot examina alocările și deficiențele potențiale ale forțelor.

De exemplu, în cazul unei confruntări NATO-Rusia, teatrul conflictului ar include nu numai Europa de Nord, ci și Marea Mediterană și Marea Neagră. Când studenții mei au evaluat un potențial scenariu al Flancului Nordic, un student a subliniat că Franța își va angaja cel mai probabil portavionul Charles De Gaulle, în Mediterana, întrucât Marea Mediterană este mai importantă pentru interesele naționale franceze. După cum a menționat James Lacey în recentul său articol din War on the Rocks, calcularea forțelor NATO totale și obligarea comandanților să aloce forțe fiecărui scenariu este un exercițiu care merită să fie făcut.

Economii


Un eveniment de dimensiunea Trident Juncture de anul trecut, un exercițiu de proiecție a puterii, care a adus împreună peste 50.000 de militari, 65 de nave și 250 de aeronave în Norvegia, a costat aproximativ 172 de milioane de dolari. Aceste exerciții sunt valoroase ca simboluri politice, generatoare de lecții învățate și ca oportunități de neprețuit pentru integrarea unităților mici. Cu toate acestea, costul înseamnă că ele apar rar. Pe de altă parte, costul exerciţiului "Război pe mare" al Colegiului Marinei de Război din SUA este prin comparaţie minim. Derularea a două scenarii necesită doar acoperirea cheltuielilor pentru patru moderatori, patru facilitatori și 24 de jucători. Mai mult, implicarea mai multor țări înseamnă că acele costuri deja minime pot fi distribuite.

Forţele combatante


Colegiul Forțelor Armate Germane și Colegiul Naval de Război din SUA diverg într-un aspect critic în modul în care instituțiile văd "Războiul pe mare", iar divergența este direct legată de corpurile studențeşti respective. Colegiul Marinei de Război de obicei înscrie 200 sau mai mulți studenţi. Din grupul respectiv, un număr mare nu sunt navali. Dintre studenții Marinei, mulți nu au un trecut operațional, ceea ce înseamnă că este puțin probabil să comande o flotă sau chiar să funcționeze ca şi comandant tactic într-un viitor conflict. În schimb, la ultimul meu seminar în Germania am avut doar 20 de studenți, dintre care doi nu erau ofițeri navali. Din restul de 18, majoritatea era de operatori și probabil că vor comanda nave și escadrile în viitor. Scenariile de la Colegiul Forțelor Armate Germane pot atinge o adâncime tactică ce nu este posibilă cu un grup mai mare, mai puțin familiarizat cu sistemele și cu tactica şi sistemele de armelor navale. Acest lucru replică mai îndeaproape o viitoare serie de scenarii NATO, prin faptul că țările trimit ofițeri cel mai probabil să comande forțele operaționale pentru a primi beneficiul de instruire, să se testeze în fața celor mai bune țări și să construiască o relație cu colegii lor, care vor fi esenţiale pentru un succes în război.
NATO nu ar trebui să permită unei serii de scenarii de război să devină "o afacere bună" pentru ofițerii inactivi. Fiecare scenariu ar trebui să fie un ansamblu de militari de vârf din armele NATO implicate: comandanții de încredere și căpitanii la care apelează un comandant de flotă atunci când se confruntă cu o problemă dificilă. Aceștia sunt viitorii comandanți operaționali care se vor confrunta cu situațiile pe care le prezintă un scenariu. A face o greșeală care costă forțele la masa de joc este de preferat în locul pierderii de nave și de marinari într-un viitor conflict.

Scenariu pentru un viitor război european pe mare


Nu sugerez că forțele maritime ale NATO nu conduc niciun scenariu, dar ultimele 19 luni petrecute alături de instructorii și studenții care au finalizat stagii la Comandamentul Maritim Aliat al NATO din Northwood și reacțiile lor ulterioare la scenariile în uz de la Colegiul de Personal Bundeswehr, m-au determinat să cred că eforturile de scenarii navale ale NATO sunt puține și rare, şi adesea sunt iniţiate de alţi comaandanţi decât cei ai NATO. Seria sugerată mai sus ar permite liderilor superiori să testeze ideile operaționale, să inițieze discuțiile politice dificile legate de gestionarea forțelor, să furnizeze date pentru deciziile viitoare de achiziții și să vină la masă cu omologii lor din forțele terestre cu idei mai concrete despre modul în care Marinele NATO pot contribui la o viitoare campanie terestră”.

Facebook Forum

Internațional - Multimedia

„Un lunetist te va ucide” - 15 ani de la drama din Beslan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
XS
SM
MD
LG