Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a spus lui Vladimir Putin că, deși Moscova a „avertizat de mai multe ori” că negocierile nu pot avea loc „la nesfârșit”, el a văzut o „șansă” pentru un dialog diplomatic cu Occidentul cu privire la preocupările de securitate ale Rusiei și că recomandă continuarea acestor eforturi.
„Mi se pare că posibilitățile noastre sunt departe de a fi epuizate”, i-a mai spus Lavrov lui Putin.
Răspunsul președintelui rus a fost scurt: „Bine!”
The New York Times relatează că scenariul întâlnirii televizate a fost bine pregătit pentru a arăta că Rusia vede posibilă o rezolvare diplomatică cu Occidentul cu privire la Ucraina.
Statele Unite spun însă că Moscova continuă să trimită „mai multe forțe și capacități militare în apropierea graniței cu Ucraina cu fiecare zi care trece”.
„Ei se antrenează, așa că noi credem că [Putin] are o mulțime de capacități și opțiuni la dispoziție în cazul în care ar dori să folosească forța militară”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în aceeași zi.
Politico: Scenetă demnă de Balșoi
Putin și ministrul său de Externe au mai spus că nu există opțiunea unui atac militar iminent asupra Ucrainei, în ciuda avertismentelor repetate ale Statelor Unite și ale aliaților.
„Mișcările de dans geopolitic au fost atât de rafinat coregrafiate încât o întâlnire între Putin și Lavrov ar fi fost mai bine să se desfășoare pe scena Teatrului Balșoi, decât în jurul unei mese de conferință uriașe și dreptunghiulare de la Kremlin”, comentează Politico.
Publicația mai scrie că replicile dintre cei doi oficiali ruși par luate dintr-o scenă de teatru:
„Serghei Viktorovici”, i s-a adresat Putin în mod oficial lui Lavrov. „După părerea dumneavoastră, există vreo șansă”, a întrebat el - dând dramatic din umeri - „de a cădea de acord, de a ajunge la o înțelegere cu partenerii noștri în privința unor probleme-cheie care ne îngrijorează, sau este doar o încercare de a ne târî într-un proces de negociere fără sfârșit care nu are nicio concluzie logică?”.
„Vladimir Vladimirovici”, a răspuns Lavrov. „Ați spus deja de mai multe ori - dumneavoastră și alți reprezentanți ai Federației Ruse - că vă avertizăm împotriva discuțiilor interminabile asupra unor chestiuni care trebuie rezolvate astăzi.”
„Dar totuși”, a spus Lavrov, ajungând la poanta sa, „trebuie să spun că există întotdeauna o șansă”.
Citând vizita planificată marți la Moscova a cancelarului german, Olaf Scholz, și o serie de alte întâlniri, Lavrov a adăugat: „Mi se pare că posibilitățile noastre sunt departe de a fi epuizate. Desigur, acestea nu ar trebui să continue la nesfârșit, dar în acest stadiu aș sugera ca ele să fie continuate și sporite.”
„Bine”, a spus Putin, și a trecut rapid la întrebarea dacă Lavrov a pregătit un răspuns scris la răspunsurile NATO și SUA la cererile Rusiei din decembrie privind noi garanții de securitate. Lavrov a spus că, într-adevăr, un răspuns de 10 pagini e gata de plecare.
„Nici Putin, nici Lavrov nu au șanse să câștige vreun premiu de actorie - ei își joacă rolurile respective de mult prea mult timp pentru a oferi prea multă creativitate sau inspirație. Dar audiența globală a răsuflat totuși ușurată - mai ales având în vedere că SUA au avertizat vineri, în mod amenințător, cu privire la atacuri cibernetice, o invazie terestră și atacuri cu rachete”, mai scrie Politico.
The Economist: A clipit Rusia?
La rândul său, The Economist se întreabă: „A clipit Rusia?”
„Sau doar închide un ochi pentru a ținti mai bine și a apăsa pe trăgaci? După săptămâni de consolidare militară neîncetată a forțelor rusești în jurul Ucrainei și amenințări occidentale de a impune sancțiuni economice fără precedent în cazul unei invazii, o scenă coregrafiată de la Kremlin a atras atenția capitalelor occidentale”, mai scrie publicația, sub titlul „Rusia oferă o ramură de măslin, dar încă mânuiește sabia”.
„Așezat la capătul unei mese interminabil de lungi, de genul celor care au devenit de rigoare pentru diplomația lui Vladimir Putin, președintele rus și-a convocat subalternii pentru a le raporta progresele înregistrate”, mai comentează The Economist.
Publicația scoate în evidență opiniile lui Lavrov din timpul întâlnirii, în care spune că răspunsul Occidentului la cererile Rusiei a fost dezamăgitor, uneori chiar insultător. Răspunsul occidental a fost însă „zguduit de acțiunile Rusiei”.
Vladimir Putin s-a întâlnit și cu ministrul Apărării
Președintele Rusiei a avut o întâlnire separată cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu. El a spus că unele dintre exercițiile militare rusești care au stârnit alarma în Occident s-au încheiat deja.
„Exerciții pe scară largă au loc în Districtul Militar de Vest, în aproape toate flotele - în Marea Barents, Marea Neagră, Marea Baltică, Flota Pacificului. La ele participă trupe din aproape toate districtele militare, inclusiv din Districtul Militar de Est, Districtul Militar Central și Flota de Nord. Unele dintre aceste exerciții se apropie de sfârșit, altele vor fi finalizate în viitorul apropiat”, a declarat Șoigu, potrivit unei transcrieri de la Kremlin.