Din totalul de 29,2 miliarde de euro pe care Comisia Europeană le-a pus la dispoziția României pentru PNRR, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale beneficiază de 368,9 milioane de euro. O parte din bani vor merge către componenta care privește Reforma Fiscală și Reforma Sistemului de Pensii.
După ce în 2021, România a trebuit să atingă ținte legate de furnizarea asistenței tehnice și constituirea unui comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea și sprijinul sistemului de pensii, pentru primul trimestru al anului 2022 (ianuarie-martie), autoritățile sunt nevoite să introducă modificări privind sustenabilitatea pilonului 2.
Plata în 12 ani? „E prematur să vorbesc despre ceva ce nu există”
În prezent, plata pensiilor din pilonul 2 se făcea într-o singură tranșă sau în tranșe eșalonate timp de 5 ani, conform legii privind fondul de pensii administrate privat. HotNews scrie că în viitor, banii ar urma să fie primiți în tranșe lunare timp de 12 ani, plata integrală făcându-se numai în situații bine justificate.
O sursă din piață a precizat pentru Europa Liberă că perioada în care vor fi acordate fondurile din pilonul 2 nu a fost încă determinată.
„Au fost niște informații prin presă care nu au nicio bază reală la momentul acesta. E prematur să vorbesc despre ceva ce nu există - că sunt 12 ani, 13 ani, 15 ani, nu știu. Acestea sunt speculații și atât”.
Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR), Radu Crăciun, este de părere că schimbarea cadrului de reglementare al pensiilor private este o veste bună.
„Conform planului inițial, o astfel de lege ar fi trebui sa fie elaborată încă de acum 6 ani. Căci, trebuie să o spunem, în niciun moment nu s-a pus problema ca modul de plată actuală a pensiilor să reprezinte mai mult decât o perioadă de tranziție. Plata unei sume unice sau prin tranșe până la cel mult 5 ani a fost justificata de sumele mai degrabă modeste strânse de cei cu stagii de contribuție incomplete”.
Creșterea contribuției și beneficiul tranșelor lunare
Până în 2024, contribuția la pilonul 2 ar urma să crească cu un procent, de la 3.75% la 4.75%.
„Să nu uitam că, până la urma, o pensie, indiferent dacă e publică sau privată, presupune același lucru: plăți lunare pentru asigurarea unei surse constante de venituri celor retrași din activitate. Pilonul 2 a fost conceput de la bun început ca un pilon complementar pensiei publice. Deci, atâta vreme cât pensia publică este plătită lunar, ar fi în beneficiul pe termen mediu al tuturor participanților ca și pensia aferentă pilonului 2 să vină în completare tot lunar”.
Conform PNRR, legea pentru sistemul public de pensii ar trebui modificată până în primul trimestru al anului viitor. Planul de Redresare mai prevede și modificarea legislației privind pensiile speciale, recalcularea tuturor dosarelor de pensii și dezvoltarea sistemului informativ din cadrul Casei Naționale de Pensii.
În momentul de față, datele APAPR arată că peste 7 milioane de români contribuie la pilonul 2 și că doar 1 din 10 români își verifică online contul de pensie privată.