Linkuri accesibilitate

Olaf Scholz critică poziția G20 față de Rusia, dar refuză să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune


Cancelarul german Olaf Scholz își menține decizia de a nu trimite rachete Taurus în Ucraina.
Cancelarul german Olaf Scholz își menține decizia de a nu trimite rachete Taurus în Ucraina.

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat declarația finală a summitului G20 de la Rio de Janeiro pentru că nu afirmă clar că Rusia este responsabilă pentru războiul din Ucraina, transmite RFE/RL.

Olaf Scholz le-a spus liderilor adunați că președintele rus Vladimir Putin a bombardat Ucraina timp de „1.000 de zile în care oamenii au trebuit să sufere pentru megalomania oarbă, pentru intenția de a-și extinde țara pur și simplu prin forță”

„E insuficient dacă aceste 20 de [țări] nu pot găsi cuvinte clare despre responsabilitatea Rusiei în această chestiune”, a spus cancelarul la finalul summitului celor 20 de națiuni industrializate și economii emergente.

În același timp, Scholz a repetat decizia de a nu trimite rachete de croazieră germane Taurus cu rază lungă de acțiune în Ucraina:

„În opinia mea, furnizarea de rachete de croazieră ar fi o greșeală din mai multe motive”, a adăugat el, menționând pericolul ca Germania să se apropie de un conflict direct cu Rusia.

Potrivit mai multor rapoarte din mass-media americană, Statele Unite au acordat Ucrainei permisiunea de a folosi rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune ATACMS pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Casa Albă nu a negat informația, dar nici nu a confirmat-o.

La rândul lui, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a criticat pe liderii G20 pentru că nu au acționat după ce Putin a semnat un decret care relaxează condițiile în care Rusia ar putea folosi arme nucleare.

„Astăzi, țările G20 stau în Brazilia. Au spus ceva? Nimic”, a declarat Zelenski, care a adăugat că G20 nu au reușit să dezvolte o „strategie puternică”.

Volodimir Zelenski a spus că apreciază poziția cancelarului german de susținere pentru Ucraina, dar a formulat indirect critici la adresa Berlinului pentru că refuză să ofere Ucrainei rachete de croazieră Taurus.

„Cred că după declarațiile despre armele nucleare, este timpul ca Germania să sprijine deciziile corespunzătoare", a spus președintele Ucainei, referindu-se la relatările privind decizia SUA de a permite utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG