Linkuri accesibilitate

Scrisoarea negociatorilor europeni pro-Kovesi. Ce șanse mai are


Codruța Kovesi
Codruța Kovesi

Reprezentanții Parlamentului European la negocierile cu cei ai Consiliului i-au trimis lui Antonio Tajani, o scrisoare prin care vorbesc despre cum a fost subminată candidatura Codruței Kovesi pentru șefia Parchetului European.

În documentul obținut de corespondentul Europei Libere la Bruxelles se arată că "refuzul Consiliului de a recunoaște ultimele evenimente din Romania ca pe o criză juridică a subminat-o candidata Parlamentului European” o situație considerată „de neacceptat” pentru echipa Parlamentului European, care a cerut un nou mandat de negociere in COREPER, comisia formată din toți ambasadorii statelor membre UE pe lângă Comisia Europeană. Este vorba despre statele care recunosc viitorul Parchet European.

Parlamentul European o susține pe candidata româncă Laura Codruța Kovesi, în timp ce Consiliul UE, din care fac parte șefii de stat și de guvern, merg pe mâna procurorului francez Jean-Francois Bohnert.

Negocierile pentru șefia Parchetului European au fost anulate, iar decizia cu privire la persoana care va ocupa această funcție va fi lăsată cel mai probabil pe umerii viitorului Parlament European.

O nouă rundă de negocieri între parlamentul European și Consiliul UE pentru alegerea procurorului-șef european ar fi trebuit să aibă loc miercuri la Bruxelles, însă a fost anulată, transmite corespondentul Europei Libere.

În scrisoarea adresată șefului legislativului european, negociatorii acestui for ar vrea să continua negocierile cu Consiliul, indata ce acesta revine la masa negocierilor cu o noua abordare, care sa tina cont de ingrijorarile Parlamentului: „până când nu se intampla acest lucru, nu vedem posibilitatea ajungerii la un acord" se precizează în docuemnt.

Scrisoarea este semnata de toti cei trei membri ai echipei de negociere si este datata 12 aprilie 2019.

Corespondentul Europei Libere de la Bruxelles a aflat la începutul acestei săptămâni că Parlamentul European a decis să nu mai aibă o altă rundă de negocieri cu Consiliul UE, ceea ce înseamnă că negocierile s-au încheiat fără un acord.

După alegerile europarlamentare din mai, viitorul Parlament European va hotărî cum va dori să procedeze. Astfel că viitorii europarlamentari pot lua procedura de la început sau pot continua negocierile pe baza mandatului curent.

Consiliul sugerase ca o nouă rundă de negocieri să aibă loc vineri, pe 12 aprilie, din moment ce negocierile de miercuri au fost anulate din cauza summitului pe tema Brexit care are loc la Bruxelles. Pentru că săptămâna viitoare are loc ultima sesiune plenară a actualei legislaturi, propunerea a fost respinsă.

XS
SM
MD
LG