Linkuri accesibilitate

Șeful AIEA, în vizită în enclava Kaliningrad pentru negocierea situației centralei de la Zaporojie


Rafael Grossi vrea să continue negocierile cu privire la situația Centralei Nucleare de la Zaporojie
Rafael Grossi vrea să continue negocierile cu privire la situația Centralei Nucleare de la Zaporojie

Directorul Agenţiei internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi vizitează miercuri enclava rusă Kaliningrad, pentru a continua negocieri cu privire la Centrala Nucleară Zaporojie, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei ONU, citat de AFP

Rafael Grossi continuă astfel „consultările sale în vederea asigurării protecţiei” centralei nucleare din sud-estul Ucrainei, ocupată de Rusia.

Situaţia Centralei Nucleare Zaporojie este „foarte precară”, a subliniat purtătoul de cuvânt.

Săptămâna trecută, Rafael Grossi a vizitat, alături de președintele Volodimir Zelenski, regiunea Zaporojie, ocupată parţial de Rusia.

Atunci, Grossi a spus că încearcă să pregătească măsuri realiste cu privire la regiune. „Trebuie evitată o catastrofă”, a spus el, regretând că „activitatea militară este în creştere în toată această regiune”, mai ales cu o „creştere semnificativă a numărului de soldaţi”.

Centrala nucleară Zaporojie a reprezentat aproximativ 20% din producția națională de energie a Ucrainei înainte de invazia Rusiei din februarie 2022, dar nu a produs energie electrică din septembrie, când ultimul dintre cele șase reactoare ale sale a fost scos din funcțiune.

Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc că au bombardat amplasamentul fabricii. AIEA a vrut să creeze o zonă de securitate în jurul centralei pentru a reduce riscul unui accident nuclear, la aproape patru decenii după dezastrul de la Cernobîl. Până acum cele două părți nu s-au înțeles.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG