Chiar dacă soluția instanței, dată de o judecătorie de sector, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, ea este una istorică. E prima sentință de acest fel pronunțată în 19 ani de când negarea Holocaustului este incriminată în România și este de natură să readucă în discuție tema antisemitismului și cât de adânci sunt rădăcinile sale în România.
Fostul colonel SRI Vasile Zărnescu a fost condamnat pentru două articole publicate pe altermedia.ro, dar creația sa de căpătâi este un întreg volum, publicat în 2016.
Lansarea cărții, programată să aibă loc pe 8 aprilie 2016 la Librăria „Mihai Eminescu” din Capitală, nu a mai avut loc, autorul s-a ales cu un denunț penal și a fost cercetat de Parchet, fiind trimis în judecată în 2020 în baza Ordonanței de Urgență 31/2002, ratificată de Parlamentul României prin Legea 107/2006 și modificată prin Legea 217/2015.
„Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se spune în articolul 6, alineatul 1 al ordonanței de urgență.
Alexandru Muraru: Negarea Holocaustului nu este o problemă a comunității evreiești, ci a întregii societăți
Deși România a fost printre țările care au adoptat rezoluția cadru cu privire la crearea unei definiții universale de lucru pentru antisemitism și a inclus-o în legislația națională încă din 2018, există un număr important de cauze pe care instituțiile statului nu le-au soluționat, spune Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale a arătat că, în cazul României, deși incidentele antisemite au avut o creștere importantă în perioada 2008-2018, unitățile de poliție sau parchet nu au soluționat aceste cazuri, ceea ce a adus România în atenția organismelor internaționale.
Cauzele țin de necunoașterea jurisprudenței în materie, de lipsa pregătirii de specialitate pentru polițiști sau magistrați în materia cadrului legislativ privind combaterea antisemitismului, avertizează reprezentantul României în probleme de antisemitism.
„Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al Justiției, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiția o trece, în sfârșit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de Parchete, s-au finalizat fără rezultat.
Este, în același timp, un semnal de alarmă important către instituțiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent și că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituționale existente.
Negarea Holocaustului și Antisemitismul nu sunt o problemă a comunității evreiești, ci a întregii societăți.
Motivate de prejudecăți, de ură, aceste acte de negare a Holocaustului pun de fapt la îndoială principiile drepturilor omului precum nediscriminarea și dreptul la demnitate. Acceptarea sau ignorarea lor sunt atitudini incompatibile cu angajamentele și principiile pe care statele democratice și instituțiile lor s-au construit și există”, spune Alexandru Muraru.
Gelu Duminică: România a avut lagăre de exterminare înainte de Germania, în Transnistria
Un urmaș al celor care au fost omorâți și aruncați de statul român în gropi comune, în Transnistria, sociologul Gelu Duminică, a vorbit la Europa Liberă despre importanța educației și a aplicării riguroase a legii.
„Eu provin dintr-o familie care a suferit în perioada Holocaustului, parte din familia mea fiind deportată în acea perioadă, așa că orice negaționist pentru mine trebuie să se ducă să pună mâna pe carte. În momentul în care mai și publici tot felul de chestiuni și mai și negi evidențele, în momentul acela trebuie să fii dus un pic și la un medic specialist, care să vadă dacă ești sănătos sau nu ești sănătos. Există o legislație în România, prin care evidența privind Holocaustul în România nu mai poate fi negată. Există legislație veche. România este, din păcate, în conformitate cu Raportul Elie Wiesel, al doilea stat ca duritate după Germania nazistă, cu 400.000 de victime în responsabilitatea statului. România a avut lagăre de exterminare înaintea Germaniei naziste, în Transnistria. Aceste lucruri sunt evidențe, documente, mărturii istorice. La Muzeul Holocaustului de la Washington, România are colțul ei bine definit, care ne arată ororile care s-au întâmplat aici. Peste 300.000 de evrei și peste 25.000 de romi au fost victime ale politicilor rasiale pe care România le-a avut în acea perioadă. Orice om care neagă aceste lucruri fie trebuie trimis la carte, fie trebuie trimis la doctor. În momentul în care promovezi ură, dihonie, spunând că ceea ce s-a întâmplat nu este adevărat și că a fost o conspirație, ceea ce autorul – pe care l-am citit - spune de foarte multe ori, în acel moment, pentru afirmațiile tale, trebuie să plătești conform legii. Ceea ce în momentul de față legea a făcut”, a spus sociologul Gelu Duminică pentru Europa Liberă.
Pentru el, resorturile care duc la negarea evidenței soldate cu atâtea victime țin de educație, cea din familie:
„Educația, educația în primul rând. Care nu înseamnă doar educație formală, neapărat. Înseamnă și comportamente, atitudini și valori. Iar în momentul în care comportamentele mele sunt de superioritate – „evreii sunt răi, țiganii sunt răi” - de rasism, în acel moment și acționez ca atare. Educația nu înseamnă doar ce învăț la școală, ci și în familie. Noi trebuie să ne uităm cum ne creștem copiii. Din păcate, de foarte multe ori, încă ne creștem copiii cu „ungurii ne vor Ardealul”, „dacă ești obraznic te dau la țigani”, „evreii sunt buni afaceriști și te șmecheresc”, care sunt adânc înrădăcinate în societatea românească. Eu mă bucur să văd că legislația, în sfârșit, se aplică.”
Sociologul a făcut un recurs la propriul trecut al familiei sale, despre care spune care nu poate fi schimbat și contestat, orice ar susține negaționiștii Holocaustului.
„Pentru mine este evident, repet: am rude care au murit acolo. Mie nimeni nu poate să-mi spună că este o invenție, pentru că în pământul Transnistriei se odihnește parte din familia mea. Pentru că a fost considerată de guvernul României ca fiind plagă și a fost deportată. Și au murit acolo. Am crescut cu aceste povești în urechi, am găsit documentele în arhiva națională, am scrisorile bunicii care cerea să o aducă pe mătușă-mea înapoi. Nimeni nu poate să-mi spună că a fost o invenție. Gropile comune de acolo nu sunt o invenție. Masacrul de la Odesa nu este o invenție. Masacrul de la Iași nu este o invenție. 20.000 de evrei împușcați într-o seară de Armata Română nu sunt o invenție. Din păcate, asta s-a întâmplat. Și pentru a nu repeta, trebuie să învățăm din greșelile trecutului”, spune Gelu Duminică.
El consideră ironic că asemenea teorii sunt lansate de la nivelul unui fost ofițer SRI, care a avut acces la informații într-o pondere mai mare decât restul cetățenilor și amintește că teoriile superiorității rasiale nu au fost lansate de ignoranți.
„Este cu atât mai grav cu cât, teoretic, are acces la informație. Însă, nu uitați că toate teoriile superiorității rasiale nu au fost lansate de ignoranți, ci de marii intelectuali. Ofițerii care au pus la cale omorârea a 6 milioane de evrei și a altor milioane de romi, minorități sexuale, nu erau ignoranți.”
Raportul Wiesel: România este al doilea stat ca duritate după Germania nazistă
Holocaustul este definit în Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului în România ca „persecuția organizată de stat și exterminarea evreilor europeni de către Germania nazistă, de aliații și colaboratorii săi, între 1933 și 1945”.
Nu numai evreii au fost urmăriți, persecutați și uciși în această perioadă. Persecuții și arestări în masă au avut loc și împotriva altor grupuri etnice, ca sinti și roma, împotriva persoanelor cu dizabilități mentale, a oponenților politici, a homosexualilor.
„Un procent semnificativ al comunității evreiești din România a fost distrus în perioada celui de-Al doilea Război Mondial. Deportarea și uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina și județul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administrație românească, a fost folosită ca un imens spațiu pentru uciderea evreilor”, se mai spune în raport.
Comisia conchide că autoritățile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea, cât și pentru punerea în practică a Holocaustului.
Aceasta include deportarea și:
- exterminarea sistematică a majorității evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria;
- uciderea în masă a evreilor români și a celor locali în Transnistria;
- execuțiile masive ale evreilor din timpul pogromului de la Iași;
- discriminarea și degradarea sistematică la care au fost supuși toți evreii români în timpul administrației antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor;
- concedierea de la locurile de muncă;
- evacuarea forțată din zonele rurale și concentrarea lor în capitale de județ și în lagăre;
- utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forțată sub aceeași administrație.
Evreii au fost supuși degradării pentru simplul motiv că erau evrei, au pierdut protecția statului și au devenit victimele lui, spune raportul.
O parte a populației roma din România a fost, de asemenea, supusă deportării și ucisă în Transnistria.
Numărul victimelor
Numărul evreilor români și evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută.
Dar concluzia Comisiei în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni.
În Holocaust au pierit și aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa.
Referindu-se la România, Raul Hilberg, istoric și politolog american de origine austriacă, considerat cel mai valoros specialist în domeniul Holocaustului, a afirmat că nicio țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară.
Comisia a decis să nu menționeze o cifră finală privind numărul evreilor uciși în România și în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, așa cum reiese din cercetările contemporane.
„Cercetări viitoare vor stabili, să sperăm, numărul exact al victimelor, deși s-ar putea să nu ajungem niciodată la imaginea completă, din punct de vedere statistic, a carnagiului uman provocat de Holocaustul din România”, se spune în raport.
- Între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române în 1941.
- Între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.
- În regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați, în special la Odessa și în districtele Golta și Berezovca.
- Cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în Pogromul de la Iași și ca urmare a altor măsuri antievreiești.
- Aproximativ 132.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
- Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportați. Dintre cei 25.000 de romi (jumătate fiind copii) trimiși în Transnistria, aproximativ 11.000 au murit.
- Comunități rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
Antisemitism de inspirație ceaușistă
Antisemitismul ofițerului SRI își are rădăcinile în perioada comunismului și este unul de sorginte național-comunistă, de tip ceaușist, indus la acea vreme pentru recuperarea imaginii mareșalului Antonescu transferată asupra dictatorului Ceaușescu, explică la Europa Liberă politologul Cristian Pîrvulescu.
Astfel, antisemitismul căruia i-a dat glas ofițerul SRI, de fapt un negaționist al Holocaustului, „are rădăcini în societatea românească, sub forma unui antisemitism difuz, transmis cultural, ca ideologie, prelungită în perioada comunistă de un național-comunism de tip ceaușist, care în ultima decadă devenise de un antisemitism virulent încercând să recupereze tradiția mareșalului Antonescu care era asociat cu Nicolae Ceaușescu, operațiune ideologică la care au participat inclusiv mari scriitorii, cum a fost Marin Preda”, a explicat politologul pentru Europa Liberă.
Acest antisemitism difuz devine vizibil în momentele de criză, atrage atenția profesorul Pîrvulescu.
„S-a întâmplat în anii 2000, acum din nou, adică atunci când se activează aceste mecanisme mentale care încearcă să găsească responsabilul. Responsabilul crizei economice din 2008-2012 era finanța evreiască, iar acum pandemia și problemele care apar sunt legate iar în mod simbolic de imaginea evreului Soros”, spune politologul.
Mecanismele prin care acest antisemitism se pune în mișcare și se activează țin, paradoxal, de educația din familie și nu de cea din școală, asimilată în perioada comunistă îndoctrinării ideologice.
„Acest antisemitism poate oricând să devină unul manifest, el se transmite în familie, prin familie. Aici a fost capcana regimului comunist pentru că școala, fiind o formă de îndoctrinare, a fost privită cu reticență, iar istoria transmisă pe linie familială a fost creditată ca adevărată. Așa se face că în anii 2000 și mai târziu, cursurile de Holocaust au fost considerate în unele zone tradițional antisemite, din nordul Moldovei și din sudul Moldovei, ca fiind periculoase pentru instruirea copilului și s-a preferat înlocuirea lor cu cele de istoria crimelor comunismului”, într-o punere forțată în opoziție a celor două momente negre din istoria umanității.
Psihologul Sergiu Simion: Negarea Holocaustului, o idee delirantă care echivalează cu aprobarea genocidului
Pentru psihologul Sergiu Simion „negarea Holocaustului intră în categoria reacțiilor de negare a realității specifice mentalității de buncăr, dogmatismului și fanatismului, reacții care pot fi regăsite în dictaturi, în mentalitatea grupurilor extremiste și în unele secte religioase”.
El spune că ofițerul SRI nu are nici măcar scuza vârstei sau a lipsei de acces la informații. „Nu vorbim despre elevii unui liceu din fosta Republica Federală Germană care, atunci când au văzut în film cum buldozerele germane aruncau în gropile comune cadavre cu evrei descarnați, au refuzat să creadă ceea ce au văzut cu ochii lor exclamând îngroziți că așa ceva nu există, că este un trucaj. Vorbim depre o persoană adultă, formată într-o structură militară care are proprietatea termenilor și care cunoaște exact semnificația cuvintelor folosite. De aceea negarea Holocaustului are aici o semnificație aparte.”
Pentru specialistul în psihologie, acest tip de opinie, implicit sistemul de valori care a generat-o, girează însuși genocidul produs pe criterii de rasă.
„Nu a apărut de ieri, de azi. Procesul ei de sedimentare a fost unul foarte lung, care a început cu o idee prevalentă și s-a finalizat acum cu ideea delirantă a negării realității istorice și umane, idee care echivalează în plan simbolic cu aprobarea genocidului. Foarte grav este că această opinie nu este exprimată de un chefliu la o bere, ci în spațiul public și de către un fost colonel SRI. Dacă nu a fost ceva cu totul izolat, atunci ea poate semnala o fisură gravă în mentalitatea de sistem.”
În opinia sa, acest lucru a fost posibil și pentru că lustrația, cerută prin proclamația de la Timișoara, nu a fost niciodată aplicată, pentru că sistemul de informații și cel de Interne nu au fost niciodată restructurate și primenite după 1989, însăși înființarea SRI punând numeroase semne de întrebare.
„Angajații instituției criminale a fostei Securități nu au fost pedepsiți pentru crimele lor și nici scoși din sistem (...). Dacă înainte de 1989 Securitatea avea nevoie de un dușman etern care să-i justifice existența și ofițerii ei vedeau peste tot numai legionari, în România anului 2021 ,un fost colonel SRI vede peste tot numai sioniști, oculte și „jidani”. Negarea Holocaustului, la fel ca apariția - la prima vedere inexplicabilă - a unui partid extremist cum este AUR, sunt confirmarea faptului că mentalitatea de tip securist nu a dispărut din România nici după trei decenii de la căderea comunismului”, spune psihologul Sergiu Simion, care consideră că sentința pronunțată de magistrați arată că „au înțeles corect amploarea fenomenului și au dat un semnal foarte puternic în cadrul sistemului."
CEDO: Libertatea cuvântului nu justifică negarea Holocaustului
Decizia instanței românești de la Sectorul 3 are un precedent la CEDO, în cauza Pastörs v. Germania. Reclamantul, Udo Pastörs, lider al NPD, un partid de extremă dreaptă din Germania, a arătat prin declarațiile sale, făcute în calitatea sa de membru al Parlamentului, în timpul unei sesiuni parlamentare, dispreț față de victimele Holocaustului, negând „în mod accentuat Holocaustul în discursul său”, spune Curtea.
CEDO a stabilit, printr-o decizie dată pe 3 octombrie 2019, că negarea Holocaustului nu este justificată de libertatea de exprimare. Cu alte cuvinte, adevărul nu este negociabil, iar crimele nu pot fi negate în numele libertății de exprimare.
De asemenea, Curtea a constatat că reclamantul „a exprimat în mod deliberat neadevăruri pentru a defăima evreii și persecuțiile pe care le-au suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Afirmațiile sale „au afectat demnitatea evreilor”, conchide CEDO, care constată că plângerea lui Pastörs este inadmisibilă și că negarea Holocaustului nu este acoperită de dreptul la liberă exprimare.
Reclamantul a ajuns la CEDO nemulțumit de pedeapsa de opt ani de închisoare cu suspendare primită în justiția autohtonă, Germania având o legislație foarte dură cu privire la negarea crimelor făcute de naziști, inclusiv cu privire la negarea Holocaustului.
CEDO a adoptat o decizie similară și în 2003, când a respins acțiunea lui Roger Garaudy, condamnat în Franța tot pentru negarea Holocaustului.
Negarea crimelor comunismului este incriminată în 16 state europene.
România are 3.217 evrei. Pe ce se bazează ura a jumătate dintre români față de ei?
În perioada interbelică, România avea a treia comunitate evreiască din Europa, după Polonia și URSS.
În ultima sută de ani această minoritate a avut un parcurs exprimat simbolic prin fracția: 756.930 / 3.271 => - 99,56%.
Adică, în România trăiau în 1930 peste 756 de mii de evrei iar în 2011 mai trăiau doar 3.271. În mai puțin de un secol minoritatea evreiască s-a redus cu 99,56%.
Ultima actualizare a fost făcută la recensământul din 2011.
Episoadele istorice derulate după 1930 și-au pus amprenta în mod radical asupra existenței acestei minorități naționale, care a contribuit la modernizarea economică, instituțională și culturală a României.
„După ultimul recensământ al populaţiei, evreii înregistraţi au fost mai puţin de 4.000. După datele noastre statistice, ale Federaţiei, suntem cam dublu, (...) pentru că familiile de evrei de astăzi nu mai sunt familiile tradiţionale din trecut. Sunt foarte multe familii mixte. Avem un număr important de oameni care au rădăcini evreieşti (...). Comunitatea evreilor din România s-a împuţinat teribil, teribil. (...) Sunt oameni puţini, dar sunt mai ales exemple de moralitate (...). Suntem puţini, dar activităţile noastre sunt foarte diversificate în a păstra memoria şi ceea ce a fost contribuţia evreilor din România la dezvoltarea României şi nu numai a României", a declarat Aurel Vainer la conferinţa "Evreii din România: 756.930 / 3.271 => - 99,56%".
Un sondaj IRES din 2019, care arăta că 48% dintre români consideră naționalismul o mișcare necesară pentru România, a scos la iveală că 46% dintre respondenți nu au încredere în evrei.
GALERIE FOTO
România - Holocaust, Pogrom București, 1940, evrei uciși
