Atunci, Silvestru Şoşoacă a fost plasat sub control judiciar, de către Parchetul General, pe o perioadă de 60 de zile.
El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi fals în declaraţii, în dosarul falsificării semnăturilor pentru candidatura sa la Parlamentul European.
Ancheta îl vizează şi pe liderul AUR, George Simion, care l-ar fi ajutat pe Silvestru Şoşoacă să falsifice semnăturile.
Parhcetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a anunţat în 5 iunie că procurorii fac cercetări în cazul liderului unei formaţiuni parlamentare care are și calitatea de deputat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă instanța supremă, în aprilie 2024, acesta i-ar fi instigat pe mai mulţi membri ai formaţiunii lui politice să falsifice mii de liste de semnături necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European.
Numele lui George Simion și al lui Silvestru Șoșoacă nu au fost menționate în comunicat, însă surse judiciare citate separat de mai multe instituții media au afirmat că este vorba despre implicarea celor doi politicieni,
„În data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât şi prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgenţă a câtorva zeci de persoane la sediul central al formaţiunii politice în scopul completării listelor de susţinători necesare depunerii candidaturii independente”, arăta comunicatul PICCJ, despre care Europa Liberă a scris în 5 iunie.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.