Linkuri accesibilitate

Silviu Brucan la Europa Liberă în septembrie 1988


Detaliu de pe coperta unui volum biografic publicat la editura Nemira.
Detaliu de pe coperta unui volum biografic publicat la editura Nemira.

„Ideea că o teorie socială elaborată acum un veac și jumătate și-a putut păstra întreaga validitate este și o dovadă de incultură.

Una din personalitățile controversate ale vieții politice românești de după 1989 a fost Silviu Brucan, fost politruc comunist devenit politolog, care spre sfîrșitul anilor 1980 a fost unul din criticii regimului Ceaușescu, din interiorul nomenclaturii de la București. Brucan a rămas în memoria colectivă pentru afirmația făcută la căderea lui Ceaușescu, anume că românii vor avea nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a deprinde democrația. La 30 de ani de la declarația lui Brucan, există în România voci care care spun că el s-ar fi înșelat, și că românii vor avea nevoie de mult mai mulți ani pentru a deprinde democrația.

Silviu Brucan la Europa Liberă în septembrie 1988
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 1:47:13 0:00

În toamna anului 1988, Silviu Brucan i-a acordat un interviu la Washington lui Nestor Ratesh, pe atunci corespondentul Europei Libere în capitala americană. Vă invităm să ascultați acest dialog așa cum a fost el difuzat în trei ediții consecutive ale programului „Actualitatea Românească” din septembrie 1988, pe care le transmitem integral una după alta, pentru a vă putea face o imagine asupra contextului în care Brucan a vorbit cu radio Europa Liberă, o acțiune riscantă pentru un român care intenționa să revină în țară, știută fiind atitudinea ostilă a regimului ceaușist față de postul nostru de radio

[...]

Nestor Rateș: „Silviu Brucan, fost diplomat, profesor de Științe Politice, membru al Partidului Comunist Român din ilegalitate se găsește de câteva lui în vizită, aici, în Statele Unite. Această țară îi este, bănuiesc, foarte familiară, căci a petrecut aici mai mulți ani ca ambasador al România la Washington și la Națiunile Unite în New-York; a vizitat-o adesea, a predat în unele din colegiile și universitățile ei; a publicat patru cărți la edituri americane și a scris despre ea nu întotdeauna cu simpatie.

Numele său a revenit dramatic în presa internațională cu mai multe luni în urmă, când și-a ridicat glasul în apărarea demonstranților din Brașov, prezentând o critică a regimului din România din perspectiva unui marxist. O critică, ar trebui să adaug, nu neapărat mai îngăduitoare și nici mai acceptabilă conducerii de la București. Domnia sa a acceptat să răspundă întrebărilor mele. Dle Brucan, bun venit la acest microfon! Ați păstrat relativă tăcere cu privire la situația din țară de când ați venit în America. Sper că veți folosi ocazia acestui interviu pentru a pune capăt tăcerii.

Silviu Brucan: „Mai întâi, datorez o explicație compatrioților mei. Am mai spus-o, și o repet, când mă aflu în străinătate, ca o chestiune de principiu, nu critic guvernul nostru. Când am avut ceva de spus, am spus-o la București. În America, am fost solicitat de mai multe ziare si posturi de televiziune să fac declarații cu privire la România. Am refuzat. Când am scris articole, am ținut conferințe, cursuri m-am ocupat de problematica generală a socialismului. Ca om de știință. Am socotit însă că o emisiune de radio adresată exclusiv compatrioților mei este mediul potrivit pentru a discuta problemele care ne frământă în prezent pe noi, românii, și de aceea am socotit că e bine să acord acest unic interviu despre România. Pentru că, așa cum voi conclude, părerea mea este că numai un dialog constructiv între putere și minunatul detașament de oameni de știință, specialiști în industrie și agricultură care s-au format la noi în anii socialismului, ar putea scoate România din impasul în care se află. Repet, un dialog constructiv.”

[...]

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG