Linkuri accesibilitate

Activitatea la metrou blocată parțial. Sindicatele amenință cu greva generală

USLM atrage atenţia că, în acest moment, sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toţi paşii legali, până la greva de avertisment şi chiar la greva generală.

Activitatea la metroul bucureştean este blocată parţial şi sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă, fapt ce poate conduce până la greva de avertisment şi chiar la greva generală, avertizează Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

„Astăzi, la nivelul metroului bucureştean, situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial. În primul rând din cauza faptului că de o bună perioadă de timp furnizorul de mentenanţă al trenurilor de metrou şi (ne)furnizorul trenurilor pentru magistrala V Drumul Taberei - Eroilor nu asigură trenuri suficiente pentru programul de circulaţie stabilit. De aici disconfortul creat călătorilor. Situaţia se poate agrava, în sensul că activitatea se poate bloca total, cauza fiind blocarea negocierilor colective de muncă", se spune în comunicatul sindicatului de la metrou remis vineri Agerpres.

USLM atrage atenţia că, în acest moment, sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toţi paşii legali, până la greva de avertisment şi chiar la greva generală.

„Salariaţii Metrorex solicită să le fie acordat respectul cuvenit pentru munca pe care o depun pentru a transporta zilnic peste 430.000 de călători, rapid, confortabil şi mai ales în siguranţă. De aceea, membrii USLM nu pot accepta ca, pentru munca depusă în condiţiile specifice metroului, o muncă având un caracter unic la nivel naţional, să le fie afectate drepturile ce li se cuvin pentru munca prestată şi mai ales menţinerea nivelului de trai, pentru faptul că îşi pierd sănătatea în subteranul Capitalei. Vom comunica presei şi prin intermediul acesteia călătorilor evoluţia situaţiei conflictuale apărută la Metrorex", se mai arată în documentul citat.

XS
SM
MD
LG