Un tribunal din Kiev l-a condamnat, luni, pe tanchistul rus Vadim Șișmarin la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil neînarmat, în primul proces pentru crime de război care a avut loc în urma invaziei rusești în Ucraina.
Șișmarin a pledat vinovat pentru uciderea lui Alexander Șelipov, în vârstă de 62 de ani, în satul Chupakhivka din nord-estul Ucrainei, la 28 februarie, la patru zile după invazie.
Judecătorul Serhii Agafonov a declarat că soldatul rus, executând un „ordin criminal” al unui superior, a tras mai multe focuri de armă automată în capul victimei.
„Având în vedere că infracțiunea comisă este o crimă împotriva păcii, securității, umanității și ordinii juridice internaționale... instanța nu vede posibilitatea de a impune o pedeapsă (mai scurtă)”, a declarat judecătorul, citat de Reuters.
Șișmarin a urmărit dezbaterile în tăcere, dintr-o cutie de sticlă armată din sala de judecată, și nu a arătat nicio emoție în momentul în care a fost citit verdictul.
El a stat cu capul plecat pe tot parcursul procedurilor, ascultând un translator.
Apărătorul lui Vadim Șișmarin a anunțat după pronunțarea sentinței că va face apel.
„Aceasta este cea mai severă sentință și orice persoană cu bun simț ar contesta-o. Voi cere anularea verdictului tribunalului”, a declarat Viktor Ovsyannikov, avocatul soldatului rus, potrivit AFP.
Confruntat de soția victimei
Procurorii statului ucrainean au declarat că Șișmarin și alți patru militari ruși au furat o mașină pentru a scăpa după ce coloana lor a fost vizată de forțele ucrainene.
După ce au intrat cu mașina în Ciupahivka, soldații l-au văzut pe bărbatul de 62 de ani mergând pe bicicletă și vorbind la telefon.
Lui Șișimarin i s-a ordonat să îl ucidă pe Șelipov pentru a-l împiedica să raporteze unde se aflau, au declarat procurorii.
Săptămâna trecută, în fața instanței, Șișmarin și-a recunoscut vinovăția și i-a cerut văduvei să-l ierte.
Într-un moment dramatic din timpul procesului, văduva victimei, Katerina Șelipova, l-a confruntat pe Șișmarin.
„Spuneți-mi, vă rog, de ce ați venit aici? Pentru a ne proteja?”, a întrebat ea, citând justificarea președintelui rus Vladimir Putin pentru invazia Ucrainei.
„Să ne protejați de cine? M-ați protejat de soțul meu, pe care l-ați ucis?”, a adăugat ea. O întrebare la care soldatul rus nu a avut niciun răspuns.
Cerându-i iertare văduvei, el a spus: „Înțeleg că nu veți putea să mă iertați”.
Ulterior, Katerina Șelipova a declarat pentru BBC: „Îmi pare foarte rău pentru el, dar pentru o crimă ca asta nu-l pot ierta”.
Rusia își manifestă „îngrijorarea” pentru soldatul condamnat
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia este îngrijorată de soarta soldatului rus Vadim Șișmarin.
„Fără îndoială, suntem îngrijorați de soarta cetățeanului nostru. Din păcate, nu avem posibilitatea de a-i apăra interesele acolo, deoarece funcționarea instituțiilor noastre (din Ucraina, n.red.) s-a oprit practic pur și simplu”, a declarat Peskov, citat de agenția de presă Interfax, înainte de aflarea verdictului.
„Dar aceasta nu înseamnă că nu vom lua în considerare continuarea încercărilor folosind alte canale. Soarta fiecărui cetățean rus este de cea mai mare importanță pentru noi”, a spus el, potrivit BBC.
Peste 10.000 de posibile crime de război
Procesul, care a început săptămâna trecută, are o semnificație simbolică majoră pentru Ucraina, iar un avocat internațional a declarat pentru Reuters că ar putea fi primul din multe altele.
Mark Ellis, directorul executiv al Asociației Internaționale a Barourilor, a declarat că verdictul „nu este surprinzător” și ar putea fi prima parte a „unui mare puzzle care implică, de asemenea, soldați ucraineni deținuți în Rusia”.
„Dacă acesta este procesul de bază... stabilește ștacheta foarte sus. Pentru majoritatea celorlalte cazuri de crime de război din Ucraina, bănuiesc că vom vedea sentințe similare, deoarece acesta este procesul de bază”, a completat el.
Kievul a acuzat Rusia de atrocități și brutalitate împotriva civililor în timpul invaziei și a declarat că a identificat peste 10.000 de posibile crime de război.
Rusia a negat că ar fi vizat civili sau că ar fi implicată în crime de război în timp ce desfășoară ceea ce numește o „operațiune militară specială” în Ucraina.