Linkuri accesibilitate

Sondaj: Românii, mai îngrijorați de viitorul UE decât de sprijinul primit în pandemie


64% dintre români cred că România a fost ajutată de Uniunea Europeană în combaterea pandemiei de coronavirus, în timp ce 25,8% cred dimpotrivă, arată un sondaj național realizat de INSCOP Research.

Acordul față de afirmația că Uniunea Europeană a ajutat România în combaterea epidemiei de coronavirus este mai ridicat în rândul tinerilor (18-29 de ani) și al persoanelor active (30 – 44 de ani) și locuitorii și centrul și nord-estul țării.

Procentul este foarte apropiat de cel prin care românii își exprimă încrederea în viitorul Uniunii Europene: 56,9% au încredere, așadar mai puțini decât cei care cred că UE le-a fost aproape în combaterea pandemiei, iar 34,6% sunt pesimiști privind viitorul ei, mai mulți decât cei care s-au simțit abandonați de UE în pandemie, de unde se poate deduce că viitorul UE îi îngrijorează ceva mai mult decât sprijinul oferit de UE în pandemie.

Manifestă un optimism mai ridicat decât media respondenții cu vârsta între 18 și 29 de ani, respectiv cei până în 44 de ani, respondenții cu studii superioare, elevii și studenții, cei care declară că reușesc să cumpere și unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii, cei care reușesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se restrângă de la ceva și locuitorii din nord-vestul țării.

Cât privește capacitatea de a atrage fonduri europene, cei intervievați sunt nemulțumiți în proporție de 62,6% și mulțumiți 27,6% iar dacă 85,9% dintre ei cred că responsabilitatea aparține eminamente doar României, 10,5% cred că de vină e chiar UE.

55% cred că România este pregătită să facă parte din Spațiul Schengen iar 33,9% spun că nu.

Cât privește încrederea în sine în UE, ca instituție, 59,1% dintre cei intervievați o situează pe primul loc într-un top în care este urmată de Germania (48,6%), SUA (45,5%), Franța (42,1%), Rusia (21,3%) și China(20,1%).

Sondajul a fost realizat în perioada 17-25 octombrie 2020, prin interviuri față în față, pe un eșantion de 1500 de persoane, cu o eroare de ± 2,6%, la un grad de încredere de 95%.

XS
SM
MD
LG