Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, 9 decembrie 2025, că în partid începe o perioadă de analiză internă privind participarea la guvernare.
Sorin Grindeanu spune că partidul va evalua în detaliu modul în care funcționează coaliția de guvernare, similar procesului decizional de acum șase luni.
Atunci, 5.000 de primari și aleși locali ai PSD au votat în favoarea intrării la guvernare după o lună de analiză internă.
„Am hotărât următorul lucru, să intrăm într-o perioadă de analiză a guvernării. Sunt șase luni de când există această coaliție, de când există acest guvern”, a declarat Grindeanu după ședința conducerii partidului.
Liderul PSD a precizat că această evaluare va cuprinde întreaga agendă publică și toate deciziile care vor fi luate de guvernul condus de premierul Ilie Bolojan în perioada următoare.
Sorin Grindeanu afirmă că analiza va viza teme importante precum bugetul pe 2026, valoarea salariului minim, administrația locală și centrală, precum și modul în care propunerile PSD sunt luate în considerare de coaliție.
„Lucrurile acestea vor conta și, într-un final, vom da un vot, așa cum am dat și în urmă cu șase luni de zile, și vom decide în cunoștință de cauză”, a mai spus Grindeanu.
Președintele PSD mai spune că social-democrații vor veni cu propuneri concrete pentru fiecare subiect important, iar la finalul procesului de analiză va fi organizat un vot în partid pentru a decide viitorul participării la guvernare.
Grindeanu a menționat că discuțiile despre buget vor avea loc probabil la finalul lunii ianuarie, și nu a precizat durata perioadei de evaluare din partid.
Condiții pentru continuarea coaliției
Grindeanu a declarat că PSD dorește ca politicile publice ale guvernului să țină cont de propunerile social-democraților. El a respins acuzațiile de șantaj politic, argumentând că partidul își apără programul și interesul public.
„Pentru că vreau respectarea legii, pentru că vreau, de exemplu, respectarea legii în aplicare, acum, legată de salariul minim? Asta-i șantaj? Avem o lege. Pentru că vreau să am în bugetul de anul viitor să continue investițiile naționale și locale? Asta-i șantaj? Pentru că nu vreau să se taie salariile la medici, la profesori și la toți ceilalți? Asta-i șantaj?", a spus Grindeanu.
Liderul PSD a mai precizat că până la finalul lunii ianuarie mai sunt decizii pe care premierul Bolojan vrea să le ia. Unele sunt acceptate de PSD, altele nu, a spus Grindeanu.
„Aceste politici publice pot să țină cont de ce spune PSD-ul sau nu... Și atunci vom spune ce susținem noi, de ce nu se ține cont, cum s-a trecut peste, colegii vor ști și vom decide”, a mai spus președintele PSD.
Ședința Biroului Politic Național a fost convocată în contextul alegerilor locale parțiale de duminică.
PSD a suferit un eșec la București, unde candidatul Daniel Băluță a ieșit pe locul trei.
La nivel național, partidul a câștigat în 12 din cele 14 localități unde au fost organizate alegeri.
De asemenea, fostul premier Marcel Ciolacu a câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.
Referitor la rezultatul obținut de Băluță în Capitală, Grindeanu a declarat că este un scor politic care oferă speranțe pentru reconstrucție.
„Este în acest moment un scor care nu ne satisface. Nu putem să spunem că lucrurile sunt așa cum ne-am dorit. Dar noi nu am avut Bucureștiul. PSD nu a condus Bucureștiul”, a explicat Grindeanu.
O decizie concretă luată în Biroul Politic Național a fost aceea că parlamentarii social-democrați nu vor vota moțiunea de cenzură depusă de grupul „PACE – Întâi România” și de AUR.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.