Spioni, convulsiile răsturnării comunismului și un interviu în „La Stampa" cu Emil Hurezeanu. Revista presei europene

Astăzi, 17 decembrie, se împlinesc 30 de ani de la momentul în care Radio Europa Liberă, pe atunci situat la München, în Germania de Vest, și-a modificat grila de emitere pentru a „acoperi” pe cât posibil evenimentele de la Timișoara și din restul României.

De la scânteia din Timișoara la incendiul de la București: cotidianul italian La Stampa a realizat un interviu cu ambasadorul României la Berlin și fostul redactor șef al Europei Libere, Emil Hurezeanu, despre evenimentele de atunci, din urmă cu exact 30 de ani, pe 17 decembrie 1989 și zilele ce au urmat.

„Revolta aprinsă la Timișoara s-ar fi putut opri acolo”, spune Emil Hurezeanu, „dacă Radio Europa Liberă n-ar fi împins-o, din oraș în oraș, până la București. Noi am transformat scânteia de la Timișoara într-un incendiu.”

Întreabă La Stampa: Unii acuză Europa Liberă că ar fi umflat numărul de morți ca să stârnească resentimentul populației împotriva lui Ceaușescu.

„Fals”, răspunde fostul redactor șef Emil Hurezeanu. „Pe 17 seara eu eram la microfoane și nu dispuneam de nici o confirmare a numărului victimelor: ambasada americană vorbea de un mort, iar ambasada japoneză de trei. Cei care au ieșit cu cifrele monstruoase de o mie, patru mii, cinci mii de morți au fost agenția de presă maghiară și cea iugoslavă, MTI și Tanjug, dar vina avea să fie aruncată pe noi, pentru că noi eram cei mai ascultați în România.”

Tot el spune că e dincolo de îndoială că Ungaria a jucat un rol în căderea regimului, „întrucât la Budapesta se afla atunci un grup destul de important de disidenți români. La fel se poate spune și despre Iugoslavia.”

Hurezeanu continuă: „Nimeni nu-l iubea pe Ceaușescu, deoarece în anii 60, când ortodoxia comunistă rămăsese importantă, el se comporta ca un liberal și privea spre Occident – mergând până la a refuza să sprijine Armata Roșie în timpul primăverii de la Praga –, iar când a început perioada de perestroika și glasnost, cu Gorbaciov, el s-a închis, dimpotrivă, într-un stalinism impenetrabil.”

Mai spune Hurezeanu: „Noi trăiam un paradox tragic: când toate țările comuniste ale Pactului de la Varșovia pluteau în obscurantism, noi eram singurii care nu învățam rusa la școală, care nu aveam trupe rusești pe teritoriu și care priveam televiziunea occidentală dublată în română. Când ei au început să se scuture, noi eram de multă vreme adânciți în mizeria cea mai neagră și lipsiți de orice drepturi civile.”

La Stampa explică cititorilor obsesia lui Ceaușescu cu rambursarea datoriei către FMI, iar Hurezeanu continuă: „Motivul pentru care revoluția a devenit violentă era legat și de asta: anii 80 au fost pentru România cei ai unei mizerii fără sfârșit, iar oamenii erau plini de furie.”

„Izolat, având senzația de a fi fost trădat și de Occident și de Moscova, Ceaușescu se sprijinea pe un partid care nici măcar nu era comunist, dar crescuse în jurul cultului personalității liderului. Noi nu am avut un Vaclav Havel, nici sprijinul Bisericii, nici opoziție, noi am avut doar mizeria.”

„Ziua cea mai controversată rămâne 21 decembrie, când Ceaușescu a fost fluierat pentru prima dată în piață, ceea ce a declanșat haosul. Trecuse o săptămână de la Timișoara, oamenii știau ce se întâmplase, au mers la manifestație cu pancarte și lozinci despre Ceaușescu, pe care le-au lepădat înainte ca el să vorbească... Se zice că vehiculele militarilor, care în general aveau difuzoare pentru a transmite aplauzele și uralele, de data aceea au amplificat liniștea ca să se audă fluierăturile.”

La întrebarea finală dacă nu cumva Securitatea pregătise schimbarea puterii Hurezeanu răspunde sceptic: „Nu cred că au fost ei, mai degrabă militarii și acea parte a serviciilor legată de Moscova, dar până azi încă nu e limpede cine a declanșat violența. Au trecut 30 de ani și încă nu știm ce s-a întâmplat.”

„Securitatea” și viața altora

În Belgia, Le Soir revine, de asemenea, asupra revoluției române și a bilanțului celor 30 de ani scurși de atunci, dar în Franța, pentru că s-au împlinit 30 de ani și de la căderea comunismului în celelalte țări ale fostului lagăr, Le Monde a mers la Praga să consulte arhivele poliției secrete de acolo, echivalentul CNSAS-ului românesc.

Le Monde publică astăzi ceea ce a putut consulta din dosarul scriitorului Milan Kundera, de unde vedem că poliția secretă cehă lucra precum cea română cu un sistem similar de nume de cod, inclusiv cele atribuite urmăriților. Aflăm astfel că Milan Kundera era cunoscut anchetatorilor din umbră drept « le poète » sau « l’élitiste » (« poetul » sau « elitistul »).

Până și rapoartele urmăritorilor și turnătorilor apar identice stilistic cu cele din România sau Bulgaria. Astfel, pe 1 iunie 1974, aflăm din Le Monde că Milan Kundera, alias Elitistul I, «a părăsit domiciliul, cu capul gol, îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, purtând pantofi negri. E însoțit de consoartă. Așteaptă o clipă în fața domiciliului lor. La 10 h 05, o mașină înmatriculată ABJ 6797 sosește în fața domiciliului Elitistului I. Conducătorul vehiculului este G. E însoțit de un necunoscut. Obiectivul și soția lui urcă în vehicul, care demarează în direcția străzii Ricna, unde se parchează ».

E interesant de remarcat că securitatea comunistă, indiferent de țara de origine, se comporta la fel, după același model, și cu intelectualii emigrați, cum se poate vedea consultând dosarul deschis de poliția bulgară Juliei Kristeva, emigrată la Paris și căsătorită cu scriitorul Philippe Sollers, Kristeva despre care încă se mai discută dacă a colaborat sau nu cu Securitatea bulgară.

Tot în Franța, foarte conservatorul cotidian al dreptei catolice, Le Figaro, revine astăzi asupra cazului proprietarului ziarului Berliner Zeitung, Friedrich Holger, dovedit recent a fi fost un informator al Stasi, poliția politică a regimului comunist est-german, echivalentul Securității române.

Berliner Zeitung, ziarul capitalei DDR-ului de dincolo de Zid, a fost fondat la căderea nazismului în 1945 și a continuat să apară și după căderea comunismului și reunificare. A fost singurul ziar fost comunist care nu a încetat să apară după reunificare, păstrând o puternică orientare de stânga. Anul acesta, a fost cumpărat de milionarul Holger Friedrich împreună cu soția sa Silke.

Trecutul său de informator fusese deja revelat de ziarul concurent Welt am Sonntag. Acum, editorul fost turnător al Berliner Zeitung, Holger Friedrich, cere ca lucrurile să fie plasate și văzute în contextul de atunci. El spune că fusese obligat de Stasi să denunțe și să scrie rapoarte despre prieteni și colegi, după ce avusese o tentativă eșuată de fugă din țară, în care fusese prins și amenințat cu închisoarea.

Cazul, și întreaga situație complexă din spate, pasionează presa germană, într-atât situația actuală și viitorul profesiei de jurnalism sunt un subiect de actualitate. Frankfurter Allgemeine Zeitung se întrebase chiar, simplu, văzând cum mulți au sărit să-l apere pe fostul turnător devenit milionar: Ce fel de editor e ăsta?

Berliner Zeitung continuă însă pe linia sa obișnuită și are un articol detaliat despre cum Egon Krenz, ultimul lider al DDR, al Germaniei comuniste, în vârstă acum de 82 de ani, tocmai a ajuns la spital în urma unui accident de mașină.

O poveste cu un ti-GRU

În sfârșit, pentru a încheia pe astăzi cu serviciile secrete și Europa de est post-comunistă, tot în Germania, tabloidul de uriașă circulație Bild (un milion și jumătate de exemplare pe zi, depășit probabil doar de Cotidianul Poporului în China), tabloid de dreapta și eurosceptic, are o surprinzătoare și palpitantă anchetă pe urmele unuia din cei doi diplomați ruși expulzați pentru că par implicați în asasinarea unui cecen din Georgia în Berlin în august anul acesta. Urma spionului duce până în Bundestag, se intitulează ancheta.

Omul se arată a fi un general în GRU, temuta structură a serviciilor secrete ale armatei ruse (acuzate de implicare atât în alegerile din SUA, cât și în încercarea de asasinare a unui fost spion rus în Salisbury, în Anglia).

Și mai surprinzător, omul pare a fi căutat să infiltreze CDU, partidul Angelei Merkel, pentru a se apropia de cei care decid în legătură cu Nord Stream 2, controversatul proiect ruso-german de conductă de gaz prin Marea Nordului, concepută astfel încât să ocolească Polonia, țările baltice și Ucraina.

Tot agenției militare rusești GRU îi este atribuită doborârea în 2014 a avionului de pasageri de la Malaysia Airlines deasupra Ucrainei, accident care a făcut 300 de morți. Tot din GRU provin mulți dintre mercenarii ruși care luptă în Siria și Africa, iar anul trecut trei jurnaliști ruși care anchetau asupra prezenței GRU în Republica Centrafricană au fost asasinați acolo.