Cam așa s-a întâmplat și cu discursul de miercuri al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre „Starea Uniunii Europene”, susținut în fața Parlamentului European, la Strasbourg.
Ea a reușit cumva să nu spună nimic despre Rusia în cele 60 de minute cât s-a aflat la tribuna parlamentului.
Alți vecini din Est au fost trecuți în revistă, chiar și Balcanii de Vest au primit câteva sentințe cu pretenții.
Este adevărat că von der Leyen a promis tare și clar că, sub bagheta sa, Comisia sa va fi una „geopolitică”, atunci când a preluat funcția în urmă cu doi ani, dar se pare că nu a avut în vedere și relația cu vecinii blocului comunitar când a inventat acel termen.
Discursul anual al președintelui Comisiei marchează de obicei începutul sezonului politic la Bruxelles după o pauză de vară atât de lungă cum numai eurodeputații știu să-și ofere.
Tradiția, care a început în urmă cu un deceniu, a fost de a copia faimoasa „Stare a Națiunii”, pe care președinții SUA o transmit Congresului la scurt timp după începutul fiecărui an calendaristic.
Este, desigur, o comparație destul de lipsită de modestie, întrucât în cazul SUA este vorba de efectul pe care fiecare cuvânt al liderului american îl are asupra celei mai mari părți a lumii politice, transfigurată de fiecare cuvințel al liderului mondial, în timp ce versiunea sa europeană trece aproape neobservată dincolo de „bula de la Bruxelles”.
Cu toate acestea, discursul liderului Comisiei oferă câteva indicii importante despre stadiul în care se află UE în momentul în care este rostit.
De la căderea Afganistanului în mâinile talibanilor luna trecută, UE a resimțit o mulțime de neliniști privind locul său în lume.
Von der Leyen, probabil în singura ei ironie voalată la adresa Moscovei lansată până acum în mandatul său, a rezumat momentul prin aserțiunea că „intrăm într-o nouă eră a hipercompetitivității. O eră în care unii nu se dau la o parte de la nimic pentru a câștiga cât mai multă influență, de la promisiuni privind vaccinul, până la dezinformare. O eră a rivalităților regionale și a puterilor majore care își reorientează atenția una către cealaltă. "
Deci, ce face UE pentru a-și croi o nișă în această nouă ordine mondială?
Ei bine, a promis încă 100 de milioane de euro ajutor Afganistanului, va distribui 200 de milioane de vaccinuri Covid-19, în principal către Africa, și a anunțat un nou „Act European privind Cipurile”, atât de neinspirat botezat, în urma crizei semiconductorilor, în încercarea de a îmbunătăți cota blocului în afaceri profitabile și esențiale cu semiconductori.
Urmând tema inițiativelor botezate dubios, von der Leyen a dezvăluit și că UE va prezenta în curând „Global Gateway”, noua strategie de conectivitate care să conecteze bunuri, persoane și servicii din întreaga lume, ca răspuns european la inițiativa Chinei de a crea un Drum al Mătăsii secolului XXI, care constă în proiecte de construcție de drumuri în peste 60 de țări.
Și în timp ce afirma că „suntem buni la finanțarea drumurilor. Dar nu are sens ca Europa să construiască un drum perfect între o mină de cupru deținută de China și un port deținut de China”, unul din citatele ce vor deveni cu siguranță memorabile, detaliile despre modul în care Bruxelles-ul se va sincroniza cu Beijingul s-au pierdut în ceață.
Desigur, au fost făcute apeluri ca UE să fie mai activă în problemele de apărare, în special cu privire la ceea ce francezii cer și numesc a fi mai multă „autonomie strategică europeană”, după ce Kabulul a căzut în mâinile talibanilor. E drept că von der Leyen și președintele francez Emmanuel Macron vor găzdui anul viitor un summit privind apărarea europeană, motiv pentru care von der Leyen a menționat posibilitatea ca pentru cumpărarea echipamentelor de apărare și dezvoltare produse în Europa și care vor dota capabilitățile militare europene să se renunțe la TVA.
Dar, la fel de adevărat, a recunoscut chiar ea, este și că adevărata problemă a Europei, atunci când vine vorba de probleme militare, este că „poți avea cele mai avansate forțe din lume, dar dacă nu ești niciodată pregătit să le folosești, la ce folos? Ceea ce ne-a reținut până acum nu este doar o lipsă de capacitate. Este lipsa de voință politică.”
Această observație este valabilă, însă, și în ceea ce privește raportul Bruxelles-ului cu vecinii blocului comunitar. Iar aici, von der Leyen și Comisia sunt la fel de culpabile pentru că nu au îndeplinit ce au promis.
Ca și cum nu ar fi fost suficient că nu a făcut nicio mențiune cu privire la comportamentul destabilizator al Rusiei pe continent, promisiunea vagă a lui von der Leyen de a „intensifica angajamentul în Parteneriatul estic” și menționarea călătoriei sale în Balcanii de Vest la sfârșitul lunii, despre care a spus că „trimite un semnal puternic al angajamentului nostru față de procesul de aderare”, arată pur și simplu că Bruxelles-ul pare să fi rămas fără idei pentru situația din ambele regiuni.
Faptul că acesta este cel mai bun lucru pe care l-ar putea gândi într-un an în care Bruxelles-ul organizează atât un summit cu țările din Balcanii de Vest, cât și unul cu cele din Parteneriatul estic, ar trebui să fie un semnal de alarmă de la Kosovo până la Kiev.
În final, președinta Comisiei Europene a atenționat regimul autocratului aflat la cârma Belarusului, Alexandr Lukașenko, pentru lansarea „atacului hibrid” menit a „destabiliza Europa”, prin trimiterea migranților la frontierele UE.
Atunci când va exista, însă, o o amenințare directă la adresa Uniunii, te-ai putea aștepta la ceva acțiune. Dacă nu, atunci ar trebui să ne mulțumim cu discursuri lungi și, în cele din urmă, cât se poate de lipsite de conținut.
