Linkuri accesibilitate

Statul Islamic și-a asumat atacurile din Sri Lanka


În fața catedralei Sf. Anton la o zi după explozie
În fața catedralei Sf. Anton la o zi după explozie

Organizația Statul Islamic și-a asumat marți răspunderea pentru atacurile de duminică asupra unor biserici și hoteluri din Sri Lanka, soldate cu peste 320 de morți.

Anunțul a venit la peste 48 de ore după ce atacurile sinucigașe cu bombe, aproape simultane, au lovit 3 hoteluri de lux frecventate de străini și 3 biserici în care creștinii sărbătoreau Paștele după calendarul apusean.

Guvernul din Sri Lanka spunea înaintea revendicării atacurilor de către Statul Islamic că ele ar fi fost o răzbunare pentru atacurile armate asupra unor moschei din Noua Zeelandă, soldate luna trecută cu 50 de morți. Autoritățile de la Colombo indicaseră drept principal suspect grupare islamistă locală puțin cunoscută, adăugând că verifică dacă ea a avut susținere din străinătate pentru masacre.

Marea majoritate a victimelor provine din rândul localnicilor. Se pare că au pierit în atac circa 35 de străini, din Statele Unite, Marea Britanie, India, Portugalia, Australia, Japonia. Trei dintre cei patru copii ai celui mai bogat om din Danemarca, Anders Holch Povlsen, proprietar al unui lanț de magazine de îmbrăcăminte online, au murit în urma exploziilor.

Opt copii din Iași se aflau într-un schimb cultural la Colombo. Sunt teferi, adăpostiți într-o unitate militară și revin în țară joi, potrivit unui anunț al Ministerului român de Externe. De asemenea, două familii de români, cu copii, se aflau în vacanță în Sri Lanka și vor reveni tot joi în România.

Atacurile de duminică sunt cele mai sângeroase din Sri Lanka, de la finalul războiului civil care s-a încheiat în 2009. Războiul s-a terminat cu înfrângerea Tigrilor Tamili, gruparea care a luptat pentru drepturile acestei minorități vreme de 26 de ani, într-un conflict în care au murit aproape 100.000 de oameni. S-au mai înregistrat violențe între timp în martie 2018, când membri ai comunității budiștilor sinhala, majoritatea religioasă din Sri Lanka, au atacat moschei și proprietăți deținute de musulmani.​

XS
SM
MD
LG