Linkuri accesibilitate

Justiția cipriotă a decis extrădarea lui Beny Steinmetz, condamnat în România la 5 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă


Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru la începutu lunii septembrie când a sosit pe aeroportul din Larnaca, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române.
Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru la începutu lunii septembrie când a sosit pe aeroportul din Larnaca, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române.

Justiția cipriotă a decis extrădarea miliardarului israelian al mineritului Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în România în dosarul Ferma Băneasa, a anunțat miercuri ministrul român al Justiției, Alina Gorghiu. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 3 zile.

„Instanța cipriotă a decis predarea omului de afaceri Benyamin Steinmetz autorităților din România. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 3 zile”, a anunțat ministrul român al Justiției, Alina Gorghiu.

Steinmetz a încercat luna trecută să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România, invocând demersuri similare precedente soldate cu succes în alte ţări, ca urmare a unor presupuse vicii prezente în procesul din România.

Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru la începutul lunii septembrie când a sosit pe aeroportul din Larnaca, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române.

Mandatul european de arestare a fost emis pe 12 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Braşov.

Curtea Supremă din România l-a condamnat pe Steinmetz la cinci ani închisoare în România, pe 17 decembrie 2020, în dosarul Ferma Băneasa, pentru implicarea într-un grup infracțional care a încercat să obțină ilegal dreptul de proprietate asupra unor terenuri în România.

În același dosar au mai fost condamnați, Remus Truică, fost șef de cabinet al ex-premierului Adrian Năstase, la 7 ani de închisoare, iar alături de Benjamin Steinmetz și consilierul său politic, Tal Silberstein, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Prințul Paul Philippe al României a fost condamnat și el la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Condamnările au fost obținute în urma apelurilor făcute de Parchetul General, DNA, Romsilva, Ministerul Finanțelor, ANAF, Direcția de Finanțe Brașov și Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Plantelor împotriva sentinţei din 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov îl achitase pe Benny Steinmetz.

În același dosar a fost condamnat și jurnalistul Dan Andronic, la 3 ani de închisoare, dar instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu termen de supraveghere de 4 ani”.

Pe 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Omul de afaceri Remus Truică a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, alături de Paul Philippe al României, acuzat de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, ambii fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

În aceeaşi cauză au fost trimiși în judecată Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, oamenii de afaceri străini Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi, dar și alte persoane.

„Acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe", spun procurorii anticorupție.

DNA preciza că, începând cu noiembrie 2006, Truică, Roşu, Silberstein și Steinmetz au constituit un grup infracţional „care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici".

Dan Andronic, Marius Marcovici, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011, spun procurorii.

„Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro".

Prejudiciul total a fost estimat la peste 145 de milioane de euro.

Steinmetz ocupă locul 178 în topul averilor din lume, cu 7,4 miliarde de dolari. Este unul din investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Silberstein și Andronic i-au consiliat pe foștii premieri Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu și pe fostul președinte român, Traian Băsescu.

Steinmetz și Silberstein au fost arestați în Israel, în vara anului 2017, pentru fraudă și spălare de bani pentru faptele comise în România și au făcut declarații în fața Curții din Rișon Le-Țion, oraș aflat la sud de Tel Aviv. În același dosar a depus mărturie, prin comisie rogatorie, fostul președinte Traian Băsescu.

Steinmetz mai este implicat într-o afacere juridică din Elveţia, unde a fost condamnat pentru corupție într-un dosar de emitere a unor permise de explorare a zăcămintelor de minereu de fier din Guineea. În ianuarie 2021, a fost condamnat la 5 ani de detenție, dar decizia nu este definitivă.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG