Linkuri accesibilitate

Stelian Ion: Termenul realist pentru motivarea unei hotărâri judecătorești, între 90 și 120 de zile


Ministrul Justiției, Stelian Ion, crede că termenul realist și fără rabat de la calitate pentru motivarea unei hotărâri judecătorești este între 90 și 120 de zile
Ministrul Justiției, Stelian Ion, crede că termenul realist și fără rabat de la calitate pentru motivarea unei hotărâri judecătorești este între 90 și 120 de zile

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, consideră că între 90 și 120 de zile ar fi un termen realist acordat judecătorilor pentru motivarea sentințelor judecătorești.

„Ideal ar fi să fie un termen cât mai scurt, e cert lucrul ăsta. Realist vorbind, un termen de 90 de zile ar fi, din punct de vedere al sistemului judiciar, insuficient. Am avut discuţii ample într-un grup de lucru la Ministerul Justiţiei, au fost reprezentanţi şi ai Înaltei Curţi şi ai curţilor de apel şi ai tribunalelor. Mi-au spus absolut toţi judecătorii că ar fi un termen foarte scurt, nerealist. Ne interesează, pe de o parte, să fie finalizate procesele cât mai repede, să fie redactate hotărârile în termen cât mai scurt şi acea condiţie referitoare la celeritatea şi la durata rezonabilă a procesului să fie îndeplinită. Pe de altă parte, nu trebuie să facem rabat de la calitate, pentru că în momentul în care vom grăbi şi vom pune presiune foarte mare pe judecători, se va întâmpla inevitabil acest lucru, va suferi calitatea hotărârilor judecătoreşti şi cred că nu-şi doreşte nimeni acest lucru. Aşa încât am aşteptarea să avem o soluţie de mijloc, să spun aşa, în şedinţa de astăzi a Comisiei juridice. Adică poate nici chiar 120 de zile, cum au fost solicitate în cadrul discuţiilor de la Ministerul Justiţiei, dar nici 90 de zile, undeva între aceste intervale", a declarat joi ministrul Stelian Ion, la Comisia juridică a Senatului, unde se dezbate proiectul de modificare a Codului penal după ce CCR a decis că judecătorii nu mai pot pronunța sentințe fără motivarea lor simultană.

Proiectul a fsot iniţiat de parlamentarii puterii, de la PNL şi USR PLUS.

Ministrul spune că proiectul putea fi inițiat și de Guvern, dar ar fi durat mai mult adoptarea sa.

„Putea să fie iniţiat şi de către Guvern, au fost discuţii în coaliţie şi din punct de vedere practic a fost apreciată o variantă mai rapidă, pe de o parte, într-o procedură de urgenţă. Erau de anticipat unele critici, dacă ar fi venit, spre exemplu, printr-o ordonanţă de urgenţă, iar prin proiect de lege al Guvernului ar fi durat mult mai mult şi există o solicitare expresă din partea sistemului judiciar ca aceste reglementări să fie cât mai rapide", a mai spus ministrul Justiției, citat de Agerpres.


El a adăugat că este foarte posibil ca, între timp, să fie publicată și motivarea deciziei CCR, iar solicitarea sa, ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării, va putea fi valorificată în cadrul procedurii parlamentare.

„Procedura aceasta este una care presupune mai multe etape şi pentru a avea la îndemână nişte paşi, pentru a accelera acest proces de legiferare, am considerat că este bine să pornim deja procesul. Cu siguranţă, pe parcursul derulării acestui proces legislativ, e foarte posibil să apară şi decizia Curţii Constituţionale. Ca atare, considerentele deciziei vor fi fructificate în cadrul procedurii parlamentare", a spus ministrul Justiţiei.

Comisia juridică dezbate joi iniţiativa legislativă de modificare a Codului penal, în acord cu decizia CCR, potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării.

Curtea Constituțională a decis pe 7 aprilie că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive fără motivarea sa scrisă este neconstituțională și încalcă dreptul la justiție și la un proces echitabil, iar hotărârea judecătorească trebuie redactată chiar la data pronunțării ei.

Pe scurt, CCR spune că hotărârile judecătorești în materie penală nu mai pot fi puse în executare doar în baza minutei (act în care se consemnează pe scurt rezultatul deliberării) ca până acum, ci a hotârârii redactate, care conține - pe lângă decizia luată de instanță - și motivarea ei pe larg.

Excepția a fost ridicată într-o speță aflată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș de un avocat, George Zlati.

În prezent, motivarea hotărârii judecătorești se poate face în 30 de zile de la pronunțare, termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile, așa cum permite Legea 304/2004.

Cu toate acestea, din cauza supraaglomerării instanțelor și a deficitului de magistrați s-a ajuns ca unele motivări să fie redactate în luni sau chiar ani.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG