Linkuri accesibilitate

Militari ucrainieni instalează steagul țării în așezarea eliberată Vîsokopilia din regiunea Herson, 4 septembrie 2022.
Militari ucrainieni instalează steagul țării în așezarea eliberată Vîsokopilia din regiunea Herson, 4 septembrie 2022.

Războiul din Ucraina | Forțele ucrainene continuă contraofensiva. Kremlinul dă vina pe Europa pentru oprirea livrării gazelor

Ziua 194 a invaziei rusești: președintele ucrainean anunță că forțele sale au înregistrat progrese în contraofensivă Ucrainei, recucerind mai multe așezări.

Principalele informații ale zilei

16:53 5.9.2022

Zelenski îi cere lui Macron sprijin suplimentar pentru apărarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, într-o vizită de stat a liderului francez la Kiev, 16 iunie 2022.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, într-o vizită de stat a liderului francez la Kiev, 16 iunie 2022.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și omologul său francez, Emmanuel Macron, au discutat luni despre sprijinul în domeniul apărării și despre inspecția nucleară a ONU în timpul unei convorbiri telefonice de o oră și jumătate, a anunțat luni Zelenski într-un mesaj pe Twitter, scrie CNN.

Emmanuel Macron și-a reafirmat sprijinul deplin pentru restabilirea suveranității, securității și integrității teritoriale a Ucrainei, a precizat Palatul Elysee într-un comunicat de presă ce include transcriptul convorbirii dintre cei doi lideri de stat.

Zelenski și Macron au vorbit, de asemenea, despre misiunea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la centrala nucleară Zaporojie.

„Președintele Macron a reiterat necesitatea imperativă de a menține siguranța și securitatea instalațiilor nucleare, care poate fi realizată doar prin doar prin retragerea forțelor rusești”, a adăugat Palatul Elysee. „(Macron, n.r.) și-a reafirmat, de asemenea, hotărârea de a se asigura că suveranitatea ucraineană asupra centralei este respectată”.

17:29 5.9.2022

Ultimul reactor în funcțiune de la centrala nucleară Zaporojie, deconectat de la rețeaua electrică

Ultimul reactor în funcțiune de la centrala nucleară Zaporojie a fost deconectat de la rețeaua electrică ucraineană, a anunțat luni agenția nucleară de stat, Energoatom, precizând că este vorba despre un incendiu provocat de bombardamentele rusești.

„Ca urmare, reactorul numărul 6 a fost descărcat și deconectat de la rețea”, a precizat agenția în comunicatul său, citat de CNN.

Administrația orașului Enerhodar, controlată de ruși, nu a vrut să confirme informația, însă a precizat că situația de la centrala nucleară rămâne una normală. Localitatea se află în apropierea centralei de la Zaporojie.

20:40 5.9.2022

Ucraina spune că a respins mai multe atacuri ale armatei ruse în apropiere de Kramatorsk

Podul Antonivksi, ce traversează râul Nipru, lovit de mai multe rachete ale armatei Ucrainene, 20 iulie 2022.
Podul Antonivksi, ce traversează râul Nipru, lovit de mai multe rachete ale armatei Ucrainene, 20 iulie 2022.

Armata ucraineană afirmă că a respins mai multe atacuri ale Rusiei, printre care și unul în apropiere de Kramatorsk, estul Ucrainei, a anunțat luni seară Statul Major al țării, citat de CNN.

„Apărătorii noștri au respins cu succes tentativele de ofensivă inamică în zona așezărilor Bilohorivka, Hrîhorivka, Pokrovske, Bakhmuțke, Lozove, Spartak, Soledar, Zaițeve și Semihiria", a precizat Statul Major al Apărării din Ucraina. „În direcția Kramatorsk, ei au avut succes tactic și l-au forțat pe inamic (să se retragă, n.r.) din pozițiile pe care le ocupase anterior”.

„Forțele de apărare ale Ucrainei continuă să desfășoare o operațiune defensivă, să mențină granițele definite și să împiedice invadatorii să avanseze adânc pe teritoriul Ucrainei”.


Potrivit Statului Major, armata rusă a efectuat 40 de atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă și 25 de lovituri aeriene.

Armata ucraineană a continuat să revendice succesul unor lovituri specifice cu ajutorul rachetelor cu rază lungă de acțiune în regiunile Herson și Harkov.

„Ca urmare a unui atac în apropiere de localitatea Kupiansk, regiunea Harkov, ocupanții au pierdut peste 100 de militari uciși și răniți, dar și două vehicule de luptă”, a declarat armata Ucrainei. „În orașul Kherson, au fost loviți peste 30 de militari și 3 tancuri inamice, iar un complex de rachete antiaeriene și șase camioane inamice au fost distruse în zona podului și a punctului de trecere Antonivski”.

XS
SM
MD
LG