Strategia de securitate națională (NSS) a Casei Albe, de 33 de pagini, a ocupat prima pagină a ziarelor cu abordarea „America First” (America pe primul loc), în care se afirmă că „zilele în care Statele Unite susțineau întreaga ordine mondială s-au încheiat”.
Strategia critică politicile Uniunii Europene, descriind Europa ca pe un continent în decădere, și vorbește despre refacerea „stabilității strategice” în relația cu Rusia, ceea ce a atras laude din partea Moscovei.
Documentul a fost salutat în weekend de Kremlin, care a declarat că „corespunde în multe privințe cu viziunea noastră.
„Ajustările pe care le vedem sunt în mare măsură în concordanță cu viziunea noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu publicat duminică de agenția de știri de stat rusă Tass, scrie BBC.
„Considerăm că acesta este un pas pozitiv”, a spus el, adăugând că Moscova va continua să analizeze documentul înainte de a trage concluzii ferme.
Însă, președintele Consiliului European, António Costa, a spus că Europa este „deja suficient de formidabilă pentru a descuraja orice agresiune chiar și fără Statele Unite”.
Înaltul oficial al Uniunii Europene a avertizat Statele Unite împotriva amestecului în afacerile Europei și a declarat că doar cetățenii europeni pot decide ce partide ar trebui să le guverneze.
Costa a declarat că semnalul că Washingtonul va sprijini partidele naționaliste din Europa este inacceptabil.
El a spus luni, 8 decembrie, că există divergențe de lungă durată cu Trump pe teme precum criza climatică, dar că noua strategie merge „dincolo de asta” și că „ceea ce nu putem accepta este amenințarea de a se amesteca în politica europeană”.
„Dacă Europa nu ar fi puternică, nu ar exista atâtea încercări de a o submina”
Costa a adăugat că „SUA nu se pot substitui cetățenilor europeni în alegerea partidelor politice bune sau rele” și a avertizat Europa că trebuie să se protejeze de propriii aliați.
„Aliații nu amenință să se amestece în alegerile politice interne ale aliaților lor”, a declarat fostul prim-ministru portughez. „SUA nu pot înlocui Europa în ceea ce privește viziunea sa asupra libertății de exprimare. Europa trebuie să fie suverană.”
Costa a spus că țările europene trebuie să fie pregătite să preia conducerea NATO de la SUA în 2027, peste doar un an. El a corelat acest lucru cu cerințele administrației Trump ca Europa să cheltuiască mai mult pentru apărare și să își asume o pondere mai mare în alianță pentru a proteja continentul. „Asta trebuie să facem”, a spus Costa.
Totuși, acest calendar este mult mai ambițios decât cel convenit la summitul NATO de la Haga din iunie, unde membrii Europei au convenit să cheltuiască 5% din PIB-ul lor pentru apărare până în 2035.
Costa a spus că alianțele Occidentului s-au schimbat de la cel de-al Doilea Război Mondial, iar Europa și SUA nu mai împărtășesc aceeași viziune asupra unei ordini mondiale bazate pe reguli, în care combaterea schimbărilor climatice este primordială.
„Dacă vrem să ne protejăm, nu doar împotriva adversarilor noștri, ci și împotriva aliaților care ne sfidează, trebuie să consolidăm Europa”, a spus el, menționând că strategia SUA se referă în continuare la Europa ca la un „aliat”.
Dacă Europa nu ar fi puternică, nu ar exista atâtea încercări de a o submina, a argumentat el.
Relațiile UE-SUA sunt și mai tensionate după ce UE a sancționat vineri platforma de socializare X, a lui Elon Musk, cu o amendă de 120 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor de transparență prevăzute în Legea privind serviciile digitale, marcând prima sancțiune majoră emisă în temeiul regulamentului UE privind mediul online.
În consecință, Musk a declarat duminică că blocul comunitar ar trebui „abolit, iar suveranitatea returnată fiecărei țări”.
Vorbind la un eveniment al think tank-ului Institutului Jacques Delors din Paris, Costa i-a răspuns lui Elon Musk, argumentând că libertatea de exprimare nu poate exista dacă accesul cetățenilor la informații este „sacrificat” în favoarea oligarhilor tehnologici americani.
Secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că UE „nealeasă, nedemocratică și nereprezentativă” subminează securitatea SUA.
Nu este prima oară când oficialii americani pun la îndoială libertatea de exprimare a blocului comunitar, legitimitatea sa democratică și susținând deschis extrema dreaptă a Europei.
În februarie 2025, vicepreședintele american JD Vance a criticat România pentru anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale, precum și Berlinul, unde a spus partidele de dreapta nu se bucură de libertăți democratice.
Berlinul spune că nu are nevoie de „prelegeri externe” despre democrație
Și ministrul german de externe, Johann Wadephul, a respins elemente ale noii strategii de securitate națională a SUA, propusă de Casa Albă.
Wadephul a spus că Berlinul nu are nevoie de „prelegeri externe” despre libertatea de exprimare sau organizarea societăților democratice.
Vorbind la Berlin alături de ministrul islandez de externe, Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir, în urmă cu patru zile, Wadephul a declarat că astfel de chestiuni sunt guvernate de ordinea constituțională a Germaniei, invocând separarea puterilor în stat și libertatea presei.
Wadephul a declarat vineri, 5 decembrie, că Statele Unite au fost și vor rămâne „cel mai important aliat al nostru în alianța [NATO]”, dar că această alianță „se concentrează pe abordarea problemelor de politică de securitate”.
Ministrul a declarat că problemele legate de libertatea de exprimare sau organizarea societăților libere nu fac parte din mandatul alianței în ceea ce privește Germania.
„Ne considerăm capabili să discutăm și să dezbatem aceste chestiuni în întregime pe cont propriu în viitor și nu avem nevoie de sfaturi din afară”, a spus Wadephul.
Cu toate acestea, el a spus că „va analiza în detaliu noua strategie de securitate a SUA”.
Relațiile dintre Washington și Europa au devenit mai tensionate de la revenirea lui Trump la Casa Albă, disputele privind migrația și dezbaterile privind libertatea de exprimare amplificând tensiunile.
Administrația americană a cultivat, de asemenea, legături cu Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă dreapta, inclusiv prin vizita, la Casa Albă, în luna septembrie, a unui important parlamentar AfD.
Oficial german: Strategia SUA seamănă cu „Putin vorbind despre Europa”
Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt pentru politică externă al alianței conservatoare CDU/CSU, aflată la guvernare în Germania, a criticat și el strategia SUA.
„Evaluarea președintelui SUA asupra Europei este foarte uniformă, poate din cauza informațiilor pe care le-a primit de la părțile greșite, cum ar fi partidele radicale de dreapta din Europa, sau uneori sună ca și cum [președintele rus Vladimir] Putin ar vorbi despre Europa”, a declarat Hardt pentru DW.
Hardt și-a exprimat îngrijorarea cu privire la strategia SUA, sugerând că Trump „dorește să se implice activ în politică în statele membre ale Uniunii Europene”.
„Nu ne-am implicat în SUA și ne așteptăm ca SUA să nu facă același lucru în democrația germană ”, a spus el.
Politicianul conservator a criticat, de asemenea, strategia de încurajare a ascensiunii partidelor naționaliste în Europa.
„Nu avem nevoie de cai troieni ai Rusiei sau Chinei în politica germană sau europeană, așa cum este cazul AfD sau al Rassemblement National (Uniunea Națională, al lui Marine Le Pen - n.r.) din Franța sau al partidelor radicale de dreapta din Marea Britanie”, a spus Hardt.
Kaja Kallas: Europa își subestimează puterea
Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, spune că Europa își subestimează puterea, în special în ceea ce privește Rusia.
Kallas spune că documentul administrației Trump se referă la „lipsa de încredere” pe care Europa o are în relația cu Rusia.
„Există multe critici, dar cred că o parte din ele sunt și adevărate; dacă te uiți la Europa, aceasta și-a subestimat propria putere față de Rusia”, a declarat Kallas, sâmbătă, pe 6 decembrie, într-o dezbatere la Forumul de la Doha, în Qatar.
Ea a minimalizat importanța evaluării făcute de administrația americană susținând chiar că unele dintre criticile SUA sunt în parte adevărate.
„Europa își subestimează propria forță în raport cu Rusia, de exemplu. Ar trebui să avem mai multă încredere în noi înșine”, a spus ea, adăugând că „SUA sunt încă cel mai mare aliat al nostru”.
„Nu am avut întotdeauna o opinie comună asupra diverselor probleme. Dar principiul general rămâne același: suntem cei mai mari aliați și trebuie să fim uniți”, a continuat ea.
Întrebată de CNN dacă consideră că Trump și consilierii săi consideră acum Europa un „dușman”, diplomata UE a spus că „nu așa am înțeles eu” și a subliniat că sunt elemente în documentul administrației americane care recunosc importanța relațiilor transatlantice.
„Cred că nu am fost întotdeauna de acord în privința diferitelor subiecte, dar cred că principiul general rămâne valabil. Suntem cei mai mari aliați și ar trebui să rămânem uniți”, a spus Kallas.
Nicușor Dan: Cred că există interese comune pentru ca această legătură transatlantică să continue
Aflat la Paris, marți seară, președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat despre noua strategie de securitate a SUA.
„În raport cu Europa, această strategie de apărare face o diferenţiere pe două planuri. Unul de securitate – şi aici nu cred că este o surpriză faptul că de multă vreme, încă din primul mandat, preşedintele Trump spune că interesul Statelor Unite este să se îndrepte către zona de Pacific şi mai puţin în Europa – şi că trebuie să echilibrăm contribuţia financiară la securitatea Europei”, a răspuns Nicușor Dan.
„Deci aici nu e nicio surpriză”, a spus el.
Președintele României a menționat nu este este o surpriză nici faptul că „pentru actuala administraţie americană chestiunea ideologică este foarte importantă şi că constată o diferenţă de abordare ideologică între Statele Unite şi Europa”.
El a precizat că întrebarea care se pune este ce face Europa în această situaţie.
„Şi cred că răspunsul Europei este, pe de o parte, o mobilizare pentru a-şi asigura securitatea cu toate programele de care vorbim, iar în plan ideologic este bineînţeles o dezbatere pe care o avem în interiorul fiecăruia dintre statele noastre.”
„Mai important, dincolo de acest eveniment, lansarea strategiei naţionale de apărare, mai important, eu cred că dincolo de aceste declaraţii există interese comune pentru ca această legătură transatlantică să continue”, a mai spus președintele.
„Sunt foarte multe şi interese şi valori care ne unesc şi fără discuţie că în politică după ajustaje care poate să fie economice, tarifare sau de orice natură, Europa şi Statele Unite vor rămâne în acelaşi bloc de valori”, a afirmat Nicuşor Dan.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI