Linkuri accesibilitate

Studiu: 5% din spanioli, circa 2.3 milioane, au fost infectați cu coronavirus


Măsuri de distanțare socială în Barcelona
Măsuri de distanțare socială în Barcelona

Un studiu prezentat de Ministerul Sănătății din Spania arată că circa 5% din populația țării, aproximativ 2,3 milioane de persoane, ar fi contractat coronavirusul, arată El Pais.

Bilanțul oficial al îmbolnăvirilor cu COVID-19 în Spania este de aproximativ 239.000 de cazuri, semn că multe persoane sunt infectate fără a manifesta niciodată simptome,

Studiul privind anticorpii dezvoltaţi de populaţie a fost efectuat pe un eşantion de aproximativ 90.000 de persoane din 36.000 de familii şi a fost realizat pentru ca autorităţile să îşi facă o imagine despre dimensiunea extinderii focarului viral.

Conceput pentru a furniza date concrete despre răspândirea virusului, studiul a prevăzut testarea participanţilor cu două teste diferite, de trei ori într-un interval de trei săptămâni.

Specialiştii avertizează, însă, că testele pot da rezultate fals pozitive în cazul persoanelor care au fost expuse la orice alt tip de coronavirus.

Diferențele în gradul de infectare a populației diferă de la o regiune la alta.

Ceuta, Murcia, Melilla, Asturias şi Canarias prezintă o incidenţă mai mică de 2%, iar în comunităţile Castilla-La Mancha şi Madrid incidența depăşeşte 10%. Cele mai multe persoane cu anticorpi la Covid-19 se află în provinciile Soria (14,2%), Cuenca (13,5%), Segovia (12,6%), Albacete (11,6%), Madrid (11,3%) şi Ciudad Real (11,1%).

Și alte studii din Europa argumentează pentru un procent de 4-5% al nivelului de infectare în rândul populației, ceea ce arată că imunitatea colectivă sau de grup este încă departe de a fi atinsă. Epidemiologii calculează că ar fi nevoie pentru asta de 60% - 70% din populaţie.

Conform epidemiologilor, cea mai bună soluție rămâne cea a menținerii distanțării sociale până la apariția unui vaccin.

Citește și:

XS
SM
MD
LG