Linkuri accesibilitate

Studiu: Puterile nucleare continuă să-și modernizeze arsenalele, se bazează mai mult pe ele


Trupele ruse încarcă o rachetă Iskander pe un lansator mobil în timpul exercițiilor, într-o locație nedezvăluită din Rusia.
Trupele ruse încarcă o rachetă Iskander pe un lansator mobil în timpul exercițiilor, într-o locație nedezvăluită din Rusia.

Cele nouă puteri nucleare din lume continuă să-și modernizeze arsenalele nucleare pe fondul dependenței tot mai mari de ele ca mijloc de descurajare în 2023, se arată într-un nou raport publicat pe 17 iunie de un think tank suedez .

„Deși numărul totalul global de focoase nucleare continuă să scadă pe măsură ce armele din perioada războiului rece sunt treptat scoase din uz, crește, din păcate, de la an la an, numărul de focoase operaționale”, a declarat Dan Smith, directorul SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute).

„Această tendință pare să continue și probabil să se accelereze în următorii ani și este extrem de îngrijorătoare”.

La începutul acestei luni, Rusia și aliatul său Belarus au lansat o a doua fază a exercițiilor de desfășurare a armelor nucleare tactice, parte a eforturilor Kremlinului de a descuraja Occidentul în sprijinul său pentru Ucraina, spun analiștii.

International Campaign to Abolish Nuclear Weapons (ICAN), a declarat, în propriul raport, publicat pe 17 iunie, că cele nouă state care au arme nucleare (Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, Israel, Pakistan, Coreea de Nord) au cheltuit, în 2023, un total de 91,4 miliarde de dolari pentru programele lor de arme nucleare.

Raportul ICAN afirmă că cifrele arată o creștere cu 10,7 miliarde de dolari a cheltuielilor globale pentru arme nucleare în 2023, comparativ cu 2022. Ponderea SUA din cheltuielile totale, 51,5 miliarde de dolari (80%), este mai mare decât toate celelalte țări cu arme nucleare la un loc. Următorul cel mai mare investitor în armanent nuclear a fost China - 11,8 miliarde de dolari, iar Rusia a cheltuit a treia cea mai mare sumă - 8,3 miliarde de dolari.

În raportul său, SIPRI a estimat că aproximativ 2.100 dintre focoasele dislocate au fost ținute în stare de alertă operațională ridicată pentru rachete balistice și că aproape toate aparțin Rusiei sau Statelor Unite. Analiștii institutului cred că focoase în alertă operațională ridicată are și China, pentru prima dată în istorie.

Rusia și Statele Unite au împreună aproape 90% din toate armele nucleare, se afirmă în raportul SIPRI. Dimensiunile stocurilor lor militare par să fi rămas relativ stabile în 2023, deși se estimează că Rusia a mai desfășurat aproximativ 36 de focoase cu forțe operaționale față ianuarie 2023.

În Anuarul SIPRI 2024, institutul spune că transparența cu privire la forțele nucleare a scăzut în ambele țări ca urmare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, iar dezbaterile privind acordurile de partajare nucleară au crescut în importanță.

Washingtonul și-a suspendat dialogul bilateral de stabilitate strategică cu Rusia, iar anul trecut Moscova a anunțat că își suspendă participarea la tratatul nuclear START.

sursa: Reuters

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG