Linkuri accesibilitate

SUA anunță intrarea în competiția energetică regională cu Rusia. Ce oferă


Șeful diplomației americane, Mike Pompeovorbind la a 56t a ediție a Conferinței pentru Securitate de la Munchen
Șeful diplomației americane, Mike Pompeovorbind la a 56t a ediție a Conferinței pentru Securitate de la Munchen

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a declarat la Conferinţa de Securitate de la Munchen, secretarul de stat american Mike Pompeo.

Pompeo a a argumentat, potrivit Reuters, că ideea a pornit pentru „a susţine” suvernaitatea şi independenţa energetică „a prietenilor noştri europeni ”, adică țărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări", care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană.

Din Iniţiativa Celor Trei Mări, lansată în 2015, fac parte 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Scopul Inițiativei celor Trei Mări este să lege 12 țări membre ale Uniunii Europene prin crearea unor culoare energetice, de telecomunicații și de transport pe direcția Nord-Sud. Nu este neapărat o strategie îndreptată împotriva Rusiei, cu toate că, în viitor, dacă proiectul prinde contur, ar putea fi o soluție de anihilare a metodei rusești de folosire a energiei ca armă politică. Deocamdată nu e clar dacă Bucureștiul va prelua inițiativa de a lega cele două terminale de la Baltica și Adriatica printr-un terminal care să fie construit la Marea Neagră în România sau dacă această parte estică a Inițiativei va rămâne în expectativă, cablată la importurile de gaz rusesc.

Statele Unite au adoptat sancţiuni împotriva companiilor asociate lucrărilor de la Nord Stream 2, afirmând că acest gazoduct va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc şi va întări astfel influenţa Moscovei, dar majoritatea statelor din regiune nu doar că folosesc gaz rusesc, dar au intrat și în proiecte mai sofisticate cu Rusia, cum ar fi Ungaria sau Bulgaria prin proiectele lor privind centralele nucleare.


Statele Unite au adoptat sancţiuni împotriva companiilor asociate lucrărilor de la Nord Stream 2, afirmând că acest gazoduct va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc şi va întări astfel influenţa Moscovei.

Gazoduct Nord Stream 2 este proiectat să dubleze livrările directe de gaz natural rusesc spre Europa de Vest trecând pe sub Marea Baltică pentru a ajunge în Germania și ocolind astfel estul continentului.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG