Gazprombank joacă un rol important în exporturile rusești de energie și a era singurul mare creditor rus rămas nesancționat de SUA. Washingtonul și Bruxelles-ul au evitat până acum să sancționeze Gazprombank de teama unor posibile întreruperi ale exporturilor de energie.
Statele Unite au anunțat, de asemenea, sancțiuni față de alte 50 de bănci rusești care desfășoară operațiuni internaționale și față de 15 oficiali ruși din sectorul financiar.
„Acțiunea de astăzi reafirmă angajamentul SUA de a reduce capacitatea Rusiei de a folosi sistemul financiar internațional pentru a-și desfășura războiul împotriva Ucrainei și perturbă încercările Rusiei de a face plăți transfrontaliere pentru bunuri cu dublă utilizare și materiale militare”, a declarat pe 21 noiembrie purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Statele Unite au avertizat, de asemenea, instituțiile financiare internaționale să nu adopte versiunea rusească a sistemului internațional de comunicații pentru bănci prin care Rusia ar încerca să atragă bănci internaționale pentru a ocoli sancțiunile financiare ale SUA.
Anunțul SUA vine după ce partenerii Ucrainei au cerut administrației Biden timp de luni de zile să înăsprească sancțiunile asupra sectorului bancar al Rusiei după ce au avertizat că Moscova găsește mereu soluții pentru a ocoli sancțiunile existente pentru a plăti importurile de tehnologie și alte articole cu dublă utilizare, civilă și militară.
Pe lângă facilitarea plăților de energie, administrația Biden crede că Gazprombank a acționat ca un canal pentru cumpărarea de bunuri militare. Kremlinul folosește, de asemenea, Gazprombank pentru a plăti soldații ruși și pentru a despăgubi familiile militarilor uciși în război.
„Sunt recunoscător lui POTUS (Președintele SUA - n.red.) și administrației sale pentru pachetul puternic de sancțiuni financiare și bancare de astăzi care vizează economia și cufărul de război al Rusiei”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj pe rețelele sociale.
Sancțiunile administrației de la Washington vin cu aproximativ două luni înainte ca Joe Biden să părăsească funcția de președinte al SUA pentru a face loc lui Donald Trump.
Acesta din urmă a promis în campania electorală că va pune rapid capăt războiului din Ucraina însă nu a dat detalii despre cum va face acest lucru.
Sancțiunile financiare vin într-un moment critic pentru economia Rusiei.
Cheltuielile record ale Kremlinului pentru efortul e război din Ucraina au cresc inflația și ratele dobânzilor. Banca Centrală a Rusiei a majorat luna trecută ratele dobânzilor la 21%, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.