Linkuri accesibilitate

Orașul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină. România a intrat în scenariul 4, cu un oraș închis


Suceava, oraș închis, alături de alte opt comune din jurul orașului. Transportul în comun se întrerupe, intră doar mărfuri și persoane care au activități economice, de securitate sau de administrație publică

Marcel Vela a anunțat măsurile de închidere a orașului Suceava și a celor opt comune care se află în jurul orașului și care vin după ce s-a descoperit că din cei 2109 de oameni depistați cu coronavirus în România, 593 sunt din Suceava. 22 de oameni au murit cu diagnosticul Covid-19, 13 fiind anunțați la finalul zilei de luni. O treime din totalul deceselor de până acum în România vin de la Spitalul din Suceava.

Nu vor mai exista zboruri, trenuri și transport în comun în orașul reședință de județ, unde trăiesc peste 100.000 de oameni. Este interzisă deplasarea în interiorul orașului. La ieșirea din oraș Poliția și Armata verifică și controlează accesul în zona carantinată.

Ce înseamnă carantina în Suceava - Ordonanța militară nr.6

  • Art.1 - Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea,Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
  • Art.2 - Se instituie pe perioada stării de urgență o zonă de protecție, ca perimetru de siguranță în jurul localităților carantinate, formată din toate celelalte unități teritoriale administrative din județul Suceava.
  • Art.3 - În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea
  • a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației;
  • b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.
  • Art.4 - Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 3.
  • În zona de protecție nu au voie să circule între localități persoanele care fac parte din alte categorii socio-profesionale.

Cum s-a ajuns la închiderea orașului - 13 decese comunicate într-o zi, cu morți de o săptămână

Încă 13 decese din cauza COVID-19 au fost raportate luni seară de autorități, după ce în presa locală și centrală au apărut semne de întrebare cu privire la numărul real al deceselor de la Suceava. Bilanțul zilei ajunge la 21 de morți raportați într-o singură zi.

Autoritățile au comunicat în această seară că 13 oameni care muriseră în intervalul 22-29 martie la Spitalul județean din Suceava au fost victime ale Covid-19.

Inițial, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că toate cele 13 decese, care ridică totalul lor la 65, dintre care 21 au fost anunțate luni, sunt ale unor persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 80 de ani, care au fost internate în Spitalul Județean de Urgență Suceava, în mai multe secții: nefrologie, boli interne, chirurgie plastică, gastroenterologie.

Decesele, mai spune GCS, au fost înregistrate în perioada 22- 29 martie 2020 iar data confirmării rezultatelor pozitive către INSP este 30 martie 2020.

Despre situația de la Suceava apăruseră încă din timpul zilei declarații contradictorii, care indicau că sunt mai mulți morți la spitalul din Suceava din cauza virusului decât cele nouă decese raportate până luni dimineața.

Ulterior comunicatului sumar, Grupul de Comunicare Strategică, din care fac parte reprezentanți ai tuturor ministerelor implicate în combaterea coronavirusului, a dat următoarele detalii.

„În perioada 22-29 martie la Suceava au fost înregistrare 22 de decese, din care 9 au fost raportate și au fost comunicate public. Spitalul din Suceava a fost închis în data de 25 martie timp de 48 de ore, iar decesele au fost în rândul pacienților acestui spital. La acest moment nu avem informații detaliate referitoare la momentul în care au fost prelevate probele pentru persoanele decedate, respectiv dacă acestea au fost prelevate înainte sau după deces. La acest moment este în desfășurare refacerea anchetelor epidemiologice de către noua conducere a DSP Suceava”.

Câți morți sunt de fapt la Suceava?

Manuela Trifan, noua directoare de la Direcția de Sănătate Suceava, spune că există încă 10 decese la Spitalul din Suceava, la care au fost prelevate probe pentru testul de coronavirus, dar la care nu a venit rezultatul. Trifan a declarat, la Digi 24, că sunt oameni care au murit pe 25 martie și pe 26 martie, dar care nu au fost raportați în statistica morților de Covid 19 pentru că se așteaptă rezultatele.

Și Trifan, ca și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, cu o seară înainte, care a vorbit la Europa FM, au recunoscut că testele sunt prelucrate lent. Tătaru a spus că există 1.000 de teste în lucru, dintre care cele mai multe sunt de la Spitalul din Suceava.

Ce s-a întâmplat la Suceava

Despre numărul mult mai mare de decese de la Suceava decât cel raportat oficial de DSP local, s-a aflat după decesul unui pastor baptist, care a murit pe 26 martie dimineață și a fost îngropat în aceeași zi și căruia familia i-a aflat diagnosticul abia la o zi de la înmormântare.

Nimic nefiresc până aici, pentru că s-a mai întâmplat ca rezultatele probelor biologice să vină după decesul pacientului. Numai că pastorul nu figura în statistica oficială, dată zilnic de autorități. Cazul a fost descoperit de cotidianul Libertatea.

Întrebată de jurnaliști cu privire la această situație, Manuela Trifan, directorul interimar al DSP Suceava, a declarat pentru publicația centrală că nu a mai primit de o săptămână vreo informare cu privire la numărul de decese din spital.

La rândul său, directorul spitalului, Pavel Filip, a recunoscut pentru publicația locală Obiectiv de Suceava că în ultima săptămână s-au înregistrat 20 de decese în spitalul pe care-l conduce.

„Din datele pe care le avem, până ieri am avut 20 de decese, în ultima săptămână. Voi clarifica cu DSP-ul și vom reveni cu un comunicat pentru a lămuri situația”, a declarat luni managerul Spitalului Județean, medicul Florin Filip.

Mai precis, în intervalul 23-30 martie, la Suceava ar fi murit 20 de oameni, confirmați cu Covid 19, iar spitalul sucevean a raportat două decese pe data de 23 martie, cu mențiunea că persoanele respective au murit de 22 martie.

Alte două decese au fost raportate pe data de 24 martie, iar pe data de 25 martie, în raportările oficiale, la Suceava apar trei decese.

Incompetența a făcut ravagii

Criza de la Sceava a izbucnit pe 24 martie, după ce doi oameni din Spitalul județean au murit din cauza coronavirusului.

Unul dintre primii pacienți depistați cu coronavirus în România - pacientul nr.6 - a fost aici. Pacientul nr.6, un bărbat de 71 de ani, venise din Lombardia după un tratament cu citostatice, și a traversat cu autocarul distanța de la Nădlac la Suceava. Pe 2 martie i s-a făcut rău, s-a dus la Spitalul județean, a fost internat la UPU, unde abia pe 4 martie a fost diagnosticat cu noul coronavirus și transportat câteva ore mai târziu la Spitalul de Boli Infecțioase de la Iași. Vreme de trei zile, omul a stat la terapie intensivă, i s-au făcut mai multe analize și a intrat în contact cu medici, asistente, pacienți.

Management defectuos- diagnosticul președintelui Colegiului Medicilor Suceava

Într-o declarație pentru Europa Liberă de zilele trecute, medicul Florin Hâncu, președintele Colegiului Medicilor de la Suceava, care a lucrat peste 30 de ani în acest spital, pe care l-a și condus vreme de opt ani a spus că este vorba despre un management defectuos. Dr Hâncu spune că „atunci când începe războiul, trebuie să ai planuri bine puse la punct și trebuie ca personalul să fie bine condus și dirijat”. Or, la Sf.Ioan cel Nou, Florin Hâncu a constatat mai multe deficiențe

  • lipsa acută de materiale de protecție pentru medici și personalul medical. Au primit o mască pe tură.
  • lipsa de teste
  • mai mulți pacienți veniți din zona roșie (Italia, Spania), care au fost internați și plimbați prin mai multe secții, fără să anunțe că au fost în țări cu răspândire mare a virusului. Medicul spune că toți cei care s-au repatriat în ultima vreme „trebuia să fie opriți în carantină la graniță și testați acolo”.
  • management defectuos și lipsă de măsuri preventive

Între problemele care au apărut a fost și decizia directorului medical al spitalului, Mircea Macovei, care i-a chemat pe 23 martie pe toți medicii și asistenții în spital, la o ședință.

În legătură cu situația de la Suceava, există un dosar penal in rem, fără persoane incriminate, aflat în cercetarea procurorilor.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG