Linkuri accesibilitate

Coaliția F-16. Documentul pentru antrenarea piloților ucraineni în România a fost semnat la Vilnius


Ministrul ucrainean al Apărării, Olexei Reznikov, la sosirea la summitul NATO de la Vilnius, 11 iulie 2023.
Ministrul ucrainean al Apărării, Olexei Reznikov, la sosirea la summitul NATO de la Vilnius, 11 iulie 2023.

11 țări din NATO, inclusiv România, și Ucraina au semnat, marți, la summitul Alianței de la Vilnius, memorandumul care va permite antrenarea piloților ucraineni în România, într-un viitor nou centru (hub) de antrenament al Alianței Nord Atlantice.

Marți seară, după semnarea documentului, ministrul ucrainean al Apărării, Olexei Reznikov, a declarat că astfel a fost creată ceea ce el a numit o „coaliție pentru antrenarea Forțelor Aeriene Ucrainene pentru avioane F-16.”

Cele 11 țări semnare ale memorandumului sunt: Ucraina, România, Olanda, Danemarca, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie și Suedia. Coaliția este condusă de Danemarca și Olanda.

Ministrul ucrainean al Apărării a adăugat că documentul va permite pregătirea piloților, dar și instruirea tehnicienilor și a altor categorii de personal. In plus, a scris Reznikov pe contul său de twitter, memorandumul oferă și posibilitatea includerii în program și a altor tipuri de avioane.

Potrivit ministrului Apărării de la Kiev, citat de presa din Ucraina, antrenamentele vor începe chiar luna viitoare.

Surse din cadrul NATO au precizat pentru Europa Liberă că Olanda va aduce avioane F-16 în România în scopul pregătirii piloților ucraineni, iar Belgia va participa la program cu constructori și expertiză pentru mentenanța aparatelor de zbor.

Semnarea memorandumului a fost anunțată încă de aseară de mai mulți miniștri semnatari în frunte cu ministrul ucrainean al Apărării.

În postările lor de pe twitter, unii l-au inclus în lista numelor tag-uite și pe ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, însă pe contul oficialului român nu apăreau postările omologilor.

De altfel, evenimentul a fost anunțat în această dimineață de Ministerul Apărării, într-un comunicat, în care instituția precizează că „proiectul va aduce beneficii importante și pentru România și va un rol esențial în cadrul programului F-16 al Forțelor Aeriene Române.”

În acest moment, România nu are capacitatea logistică de a-și antrena piloții proprii pentru pilotarea de F-16. Ei se antrenează în afara României, în condițiile în care, recent, România a cumpărat încă 32 de avioane F-16.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, citat în comunicatul MApN a explicat în această dimineață, că interesul României „este de a avea cât mai repede piloți români bine instruiți pentru a opera aeronavele F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române. Știm cu toții cât de complexă este asigurarea securității spațiului aerian în regiunea Mării Negre, la granița NATO [...] Atingerea acestui obiectiv este esențială pentru Armata României și un pas extrem de important pentru tranziția către avioanele de generația a V-a, F-35. Trebuie să evidențiez și impactul acestui program pentru industria națională de apărare, în contextul în care Aerostar Bacău a fost desemnat Centru de Mentenanță pentru F-16, fiind asigurat transferul de tehnologie de ultimă generație în România,” a mai spus ministrul român al Apărării.

Pe 6 iunie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat înființarea în România a unei facilități de instruire pentru personalul din Forțele Aeriene Române care operează aeronave F-16.

MapN precizează că ulterior, facilitatea va putea fi deschisă participării personalului navigant din statele aliate și partenere NATO (inclusiv Ucraina).

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

    serbana@rferl.org

XS
SM
MD
LG