Linkuri accesibilitate

Supărare mare pe Iohannis. Iordache: „E o bătaie de joc, un exces de putere. Vom căuta soluțiile ca să nu ne mai blocheze”


Florin Iordache vrea ca președintele să fie ocolit la numirea miniștrilor.
Florin Iordache vrea ca președintele să fie ocolit la numirea miniștrilor.

Vom discuta toate soluțiile legislative pentru a nu mai sta la bătaia de joc a lui Iohannis. Asistăm la o bătaie de joc, face un exces de putere Iohannis prin modul în care se comportă. A spus Curtea Constituțională că trebuie într-un termen rezonabil, Rezonabil pentru Iohannis înseamnă câte trei săptămâni. Nu e rezonabil această abordare. Vom discuta și vom găsi toate soluțiile, modul în care Iohannis blochează România e inacceptabil”, a spus pentru Europa Liberă Florin Iordache.

Cu toate că premierul Viorica Dăncilă a spus și astăzi că nu susține ideea restructurării Guvernului, liderii PSD insistă că aceasta este singura formulă prin care partidul își poate impune voința în fața președintelui Klaus Iohannis.

Ca să nu mai stăm la mâna lui Iohannis, restructurarea Guvernului cu un vot în Parlament este cea mai sigură cale. Altfel stăm. Uitați-vă cât de mult i-a luat lui Iohannis să motiveze răspunsul la trei colegi de-ai mei, refuzul putea să fie argumentat numai pe chestiuni de legalitate. Modul în care l-a prezentat că nu îndeplinește exigențele mele, păi ce, trebuie să stăm să îi convină președintelui nominalizările pe care le facem noi?”, a declarat Iordache.

Florin Iordache nu s-a ferit să folosească cuvinte dure la adresa președintelui. El a precizat că nu va merge să voteze la referendum, ci doar pentru europarlamentare.

Am văzut un președinte încurcat ,dezorientat, debusolat de întrebările pe care le-a promovat pentru referendum. Am văzut un președinte disperat în campanie pentru PNL. Un om disperat în campanie, care nu știe ce să facă, încurcat de propriile acțiuni, încurcat de referendum pentru că nu mai știe cum să iasă din această chestiune cu niște atacuri suburbane la Liviu Dragnea și la PSD. Românii îi vor da o lecție pe 26 mai”, a fost atacul vicepreședintelui Camerei Deputaților.

Eugen Nicolicea, cel refuzat de președinte pentru Ministerul Justiției, susține că președintele Iohannis a încălcat Constituția când a refuzat cele trei propuneri venite de la Guvern. Deputatul PSD susține că ne aflăm în fața unui conflict de natură instituțională.

„Președintele a făcut un răspuns standard pentru a ascunde această încălcare de Constituție. E o opinie pe care a reiterat-o la toate cele trei candidaturi pentru a acoperi încălcarea de Constituție pe care a mai făcut-o încă o dată și anume aceea că nu a motivat simultan cu respingerea și nu a motivat în scris. Conform deciziei Curții acest refuz și motivarea trebuiau făcute concomitent și acel concomitent trebuia să fie de îndată”, a spus Eugen Nicolicea pentru Europa Liberă.

Social-democratul își apără profesionalismul și experiența și spune că președintele Iohannis nu are ce să-i reproșeze din punctul acesta de vedere.

„Să spui că un parlamentar de 26 de ani, poate printre cei mai vechi parlamentari, membru în Comisia Juridică de ani foarte buni, președinte al Comisiei Juridice, președinte al Comisiei de Regulament, membru în Comisia de revizuire a Constituției, initiator de legi și vicepreședinte al Camerei Deputaților de mai multe ori, restul uitați-vă în CV că nu le mai știu, nu are experiență necesară e de râsul lumii. Cel care face această apreciere ar trebui să își compare CV-ul cu al meu”, a afirmat Nicolicea pentru Europa Liberă.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, în scris Guvernului motivele pentru care a respins cele trei propuneri de ministru venite din partea PSD: Eugen Nicolicea pentru Justiție, Oana Florea pentru Fonduri Europene și Tit Brăiloiu pentru Românii de Pretutindeni. Șeful statului a subliniat că cei nominalizați nu au experiența necesară gestionării domeniului pentru care au fost propuși.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG