În fiecare weekend, pe o stradă înfundată din Produlești/ jud. Dâmbovița, la 60 de km de Capitală, mai mulți copii aleargă și se întrec cu bicicletele.
Doi dintre ei nu locuiesc permanent aici, ci vin de la București, împreună cu părinții lor, la casa de la țară. Sunt copiii lui Cătălin Bălan și ai Alinei Bădălan, cuplul celor doi „B”.
În urmă cu doi ani, cei doi tineri au devenit părinți adoptatori.
Alina și Cătălin își doreau copii de când s-au cunoscut, în urmă cu un deceniu. Ca să își îndeplinească visul i-au adoptat pe Marius și Răzvan, doi frați. Acum, băieții au nouă, respectiv șapte ani, și de doi ani sunt cei mai fericiți copii. Au o familie care îi ocrotește.
La Produlești, în casa de la țară a celor doi „B” (Bălan & Bădălan), i-am întâlnit pe cei doi părinți și pe copiii lor. Aici, la doi pași de ulița cu biciclete am ascultat povestea adopției lui Marius și Răzvan.
„Îmi doream ca familia să se extindă. Îmi imaginam vacanțele și concediile împreună, să mergem la mare, la munte, să ne plimbăm. Între timp, în 2020, a apărut și locul în care suntem (n.r. Produlești), înainte să începem procedura de adopție, pentru că Dumnezeu cumva le așează pe toate cum trebuie. Noi eram deja căsătoriți, nu apăruseră copii și am zis că, dacă nu s-a întâmplat, atunci hai să adoptăm”, începe Cătălin să povestească.
Înainte să depună actele pentru a deveni părinți adoptatori, Alina a început documentarea despre ce înseamnă să adopți. A intrat pe mai multe forumuri.
„M-am înspăimântat de ce am citit pe forumuri de părinți adoptatori, sunt multe grozăvii acolo. Și la un moment dat m-am oprit, că mi-am dat seama că mă pot influența negativ lucrurile astea. Am citit acolo despre «adopție de succes » și «adopție ratată ». Oricât de greu ți-ar fi cu un copil pe care îl adopți, e viață, viața nu poate fi ratată. M-am oprit acolo cu predocumentarea”, își amintește Alina primele emoții și temeri care au urmat deciziei de a deveni mamă. Mamă adoptivă.
Ce ai de făcut în România ca să devii părinte adoptator
Pentru a deveni părinte adoptator e nevoie de mai multe documente, inclusiv certificatul de naștere sau de căsătorie. Nu sunt enorm de multe comparativ cu alte situații din viața curentă, găsiți lista la finele acestui articol.
După ce ai strâns toate actele, (puteți folosi chiar și un dosar cu șină), le depui la Direcția pentru Protecția Copilului de care aparții, în funcție de localitate, oraș sau sector din București.
Durează cam trei zile să strângi actele, spun cei doi părinți. Pentru ei, Cătălin este consultant financiar, Alina - expert în comunicare, ambii foști jurnaliști, atât a durat: trei zile.
„E ușor să strângi acte, să depui un dosar. Greul nu constă în a-ți pregăti documentele pentru adopție, nici în a te documenta. Greul începe după ce adopți. Te trezești peste noapte părinte și tu nu știi cum se face asta”, spune Alina.
Cei doi soți au depus actele pentru părinți adoptatori în decembrie 2020 și au obținut atestatul de familie adoptatoare la finalul lui martie 2021. Acest atestat de familie adoptatoare este un document esențial. El confirmă că ai capacitatea de a deveni părinte adoptiv.
În aprilie 2021, experții de la Protecția Copilului i-au chemat să vadă primii copii. Inițial, în poze.
Cei doi „B”, a douăsprezecea familie care i-a văzut pe Marius & Răzvan în poze
Alina și Cătălin deciseseră de multă vreme criteriile de potrivire pe care au fost dispuși să le accepte. Spre deosebire de multe alte cupluri care vor să adopte, ei au pus de fapt foarte puține condiții.
Lor nu le-a fost frică. Nu le-a fost frică nici măcar de una dintre cele mai răspândite frici printre părinții din România.
„Ești întrebat câți copii vrei, sexul copiilor. Noi nu știam sexul, nici nu ne-a interesat asta. Am pus o limită de vârstă de șase ani, șase ani însemnând că poate să aibă și șase ani și 11 luni”, spune Cătălin.
Atât. După care au adoptat primii copii pe care i-au văzut în poze și în dosarele de prezentare.
Cătălin și Alina au spus „da” la prima încercare. În aceste prime poze apăreau Marius și Răzvan, doi copii romi. Iar cei doi frați sunt acum copiii lor.
„Am văzut care a fost situația lor, că părinții au fost decăzuți din drepturi pentru că îi tratau foarte rău pe toți copiii, nu doar pe ei, ci și pe frații lor. Practic, statul i-a luat în regim de urgență și i-a trimis la asistenții maternali, i-a împărțit pe copii către asistenții maternali. Ei doi au fost împreună la asistenții maternali, nu contează de unde, au stat doi ani acolo până să-i întâlnim noi”, povestește Cătălin.
Faptul că pentru cei doi „B” nu a contat că cei doi micuți sunt de etnie romă este neobișnuit.
Înainte de Cătălin și Alina, alte 11 familii le consultaseră dosarul și pozele, dar niciuna nu a vrut să meargă mai departe. Etnia părea că le-a pecetluit soarta de copii fără părinți. Dar hotărârea „perfectă” a soților Bălan & Bădălan a schimbat totul.
„Sunt foarte mulți părinți adoptatori care resping copiii de etnie romă. Deși copiii de etnie romă sunt majoritari între copiii de adoptat. Noi am vrut din start doi copii, frați”, mai spune Cătălin, „pentru noi nu a contat etnia”.
„Nu suntem în căutarea copiilor perfecți”
„Am convenit de la început că primii copii pe care soft-ul acela îi găsește că s-ar potrivi cu noi ăia trebuie să fie. Ce să mai cauți? Nu suntem în căutarea copiilor perfecți, că dacă eram în căutarea copiilor perfecți, cine știe ce criterii convenabile ne alegeam”, explică Alina râzând cu un strop de ironie.
În urmă cu 6 ani, dintre criteriile de adopție a fost eliminat criteriul etnic, dar cu toate acestea mulți părinți ezită când văd fotografiile copiilor din dosar. Autoritatea Națională pentru Protecția Copiilor și Adopție nici nu mai are în prezent numărul de copii romi adoptabili, pentru că toți copiii sunt la fel și trebuie să aibă aceleași șanse.
N-am căutat copiii perfecți, pentru că nici noi nu suntem perfecțiAlina Bădălan, părinte
Prima întâlnire cu copiii a rămas în memoria tinerei mame sub forma unei ștampile de jucărie. Răzvan, copilul cel mic, i-a pus o inimioară pe mână. Era roșie.
„N-am să uit niciodată! Și când i-am văzut (la asistenta maternală n.r.), erau într-un colț și se jucau, erau așa prietenoși și ne-au făcut cu mâna de acolo din colț. Și eu când i-am văzut pe amândoi cum fac cu mâna am zis «gata, ăștia sunt»”, își amintește Alina.
Evident că după ce și-au adus copiii acasă, viața celor doi s-a schimbat complet.
„Acum suntem un pic mai relaxați. Dar în primul an eram panicați. Când s-a îmbolnăvit prima data Răzvan și a făcut febră, a răcit, o chestie simplă, nu știam ce să fac. Să-l sun pe doctor? Să o sun pe sora-mea, care are deja un copil mare? Pe cine să sun în miez de noapte?”, povestește Alina.
Cum ați învățat să fiți părinți?
„Păi, nu știu dacă am învățat. Noi învățăm și acum să fim părinți! E un proces continuu, adică cine își imaginează că adopți un copil și e ca și cum ai lua ceva... nu știu, ca să nu fac o comparație exagerată”, se oprește Cătălin înțelept.
„Noi avem prieteni care au copii biologici, dar povestea noastră nu seamănă cam deloc cu a lor. Adică sunt experiențe total diferite. Sunt și părți bune, și părți mai puțin bune. Pentru părțile mai puțin bune nu ești pregătit, din păcate. Deși procesul de adopție, cel cu actele, merge ușor și obții certificatul de părinte adoptator după trei luni de zile”, explică el.
Alina crede că părinții adoptatori trebuie să facă mai multe eforturi ca părinți. Sunt multe probleme de depășit, multe experiențe noi de adunat.
În timpul discuției noastre despre adopții, Răzvan și Marius se joacă prin curte, dar sunt cumva atenți la părinții lor.
„Mami, m-a înțepat o albină!”, vine Marius la mama lui, care caută să vadă ce s-a întâmplat.
Schimbările bune din familia celor doi „B”
Cei doi părinți spun că adopția i-a îmbunătățit ca oameni. Cătălin a devenit mai calm. „Calitatea asta de părinte te îmbunătățește ca om în primul rând. Nu poți să zici: «Uite am învățat asta, asta, asta». Toată viața ta se schimbă”, spune Cătălin Bălan.
Și el, și soția lui au lucrat mulți ani în presă și au trăit viața plină de adrenalină a știrilor. Acum Alina lucrează în comunicare la Poșta Română, iar Cătălin este în echipa Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar.
Curajul lor de a adopta doi copii romi, într-o țară în care o tânără romă a fost lăsată să nască pe trotuar în fața spitalului (vezi cazul recent de la Urziceni n.r.), e surclasat de unul altul. De curajul de a depăși temerile că traumele căpătate de copii de vârstă ceva mai mare în instituțiile de îngrijire le vor crea probleme copiilor mai târziu, dar aceste traume vor fi depășite de copii ajutați de noii lor părinți.
Alina consideră că, indiferent de ce istorie personală grea au, copiii se adaptează foarte ușor în familie. Adaptarea e ușoară atunci când ești iubit.
„Acum simți că faci ceva valoros, faci ceva durabil. Faci pentru tine, faci pentru ei și faci și pentru cei din jur. Copiii sunt cea mai bună terapie pe care o poți avea. Pentru că un copil este oglindă a sufletului. Dacă ești deschis și dispus să te vezi singur, copilul îți arată toate lucrurile, toate hăurile tale, toate umbrele, toate găurile negre din tine. E un doctor copilul, ți le arată ca să ți le repari”, spune Alina Bădălan.
„Copilul îți arată, în egală măsură, toate părțile frumoase din tine. Copiii vin și te oglindesc cu toate ale tale și de asta mi se pare că, într-un fel, și îi respect în felul ăsta foarte mult, sunt doctorii sufletului tău”.
Adopția celor doi copii a adus schimbări nu numai pentru Alina și Cătălin, ci și pentru Rareș, nepotul lor. El este absolut fericit să aibă doi verișori.
„E mult mai distractiv. Eu mereu mi-am dorit un frate și nu s-a putut să mai am. Cu ei, chiar dacă mă văd rar, de fiecare dată este mare distracție, foarte mare”, se laudă Rareș cât îl ține gura.
Tatăl, Cătălin, îi sfătuiește pe oamenii care se gândesc să înfieze să aibă încredere și să își depună actele pentru a deveni părinți adoptatori. Dar să nu se grăbească. Să chibzuiască și să își măsoare cu sinceritate limitele.
Copilul nu ți se dă cu bon pentru retur. „Returul” e o altă traumă.
„Să se oprească acolo unde își dau seama că mai trebuie timp, mai trebuie să se gândească, dar înainte să cunoască copiii sau să se întâlnească cu copiii. Pentru că sunt și cazuri când părinții iau copiii acasă și apoi se despart de ei. Practic e un dublu abandon”, spune Cătălin.
Ce ar trebui schimbat în procesul de adopție
„Eu cred că ce ar trebui schimbat este legat strict de o îmbunătățire a modului de lucru al autorităților cu aceste familii adoptatoare. Adică, deși procesul e simplu, și poate fi simplificat, cred că ar trebui mai multă responsabilitate din partea autorităților pentru tot acest proces, care e un proces pe o viață”, spune Cătălin.
Părintele arată că cei care intră în procesul de adopție trebuie să fie hotărâți și pe deplin conștienți la ce se înhamă.
„Aceste întâlniri cu familiile adoptatoare nu mai trebuie să fie atât de formale și să bifăm acolo că ne-am întâlnit. Ci cu adevărat să îi învețe pe părinți implicațiile, să li se dea exemple concrete, clare de situații- cum să le trateze, cum să reacționeze”, spune Cătălin.
„Ești aruncat într-o mare de necunoscut... fără să-ți explice nimeni nimic. Trebuie să descoperi totul singur”, completează Alina.
Ce condiții de adopție au fost recent schimbate
Povestea lui Cătălin și a Alinei poate fi multiplicată de sute de ori.
Alex Ilie, părinte a șapte copii adoptați și director executiv la Alianța România fără Orfani, spune că în urmă cu 14 ani, când a înfiat primii copii, timpul de așteptare era de mai mulți ani.
Părintele celor șapte copii spune că au fost multe schimbări în bine, pe care el le-a observat de-a lungul anilor. Nu consideră că acum România are o lege pentru adopție perfectă, dar e mult mai bine.
„Îmi aduc aminte că, acum 14 ani, când am adoptat prima dată, vineri am luat copiii acasă, iar luni și eu și soția mea a trebuit să mergem la serviciu. Astăzi, cineva care adoptă primește doi ani de zile concediu de acomodare plătit de stat. A fost un an, iar acum sunt doi”, spune Alex Ilie.
„Nu cred că suntem acolo unde ar trebui să fim. Cred că încă este mult de muncă. Dar în același timp putem să vedem primii muguri. A crescut numărul acestor familii care adoptă și care inspiră și pe alții”, spune directorul executiv de la „România fără orfani”.
O altă schimbare majoră este că „valabilitatea atestatului s-a mărit enorm de mult”.
„Copiii erau declarați adoptabili și în fiecare an trebuiau refăcute toate actele. Astăzi, copiii sunt declarați adoptabili și statutul lor rămâne așa până târziu, adică nu se mai schimbă acest statut”, mai spune Alex Ilie.
Pentru ca un copil să fie declarat adoptabil înainte de 2022, trebuiau căutate rudele până la gradul patru, ceea ce îngreuna procesul și ducea la declararea lui ca greu adoptabil.
„Din 2022 nu se mai caută rudele copilului până la gradul al patrulea, ci doar până la gradul al treilea. Ceea ce e mult mai bine, pentru că rudele până la gradul al patrulea însemnau uneori oameni care dacă cumva erau în viață aveau în jur de 100 de ani, deci nu se mai puteau ocupa de copil”, punctează Alex Ilie cu umor încă o schimbare importantă în sistemul de adopție român.
În 2020, Alex Ilie și soția lui au adoptat cel de-al șaptea copil, un băiețel pe nume Eric. Copilul a fost abandonat de familia lui din cauză că „s-a născut defect”: are hidrocefalie, epilepsie și este orb.
„Nu pot să spun că este ușoară viața cu el, pentru că de atunci a mai făcut încă zece operații și probabil că niciodată nu va câștiga nu știu ce premii internaționale, dar în același timp alături de el descoperim lucruri pe care nu le-am fi descoperit altfel”, spune Alex Ilie.
În privința criteriilor pentru copii, Alex Ilie spune că cele trei cerințe majore ale oamenilor când mergeau să adopte - să fie cât de mic, să nu fie de etnie romă și să nu aibă niciun fel de probleme medicale - au cam dispărut.
„Adopția este frumoasă, dar este extraordinar de grea. Dar acum avem mai mulți oameni care vor să adopte și să facă bine. Îmi aduc aminte, spre exemplu, de prietenii mei Ovidiu și Cristina care au adoptat o fetiță cu hidrocefalie, iar cei de la Direcția de Protecția a Copilului din Teleorman au fost șocați că cei doi au adoptat «cel mai bolnav copil pe care îl avem în sistem»”.
Pentru a-i ajuta pe părinții adoptatori, Alianța „România fără Orfani” organizează perioadic „tabere refresh”, adică tabere terapeutice în care vin copiii și părinții lor și timp de o săptămână sunt instruiți.
Comunitățile de părinți care își împărtășesc experiențele
Faptul că sistemul de adopție e schimbat în bine o spune și Nicole Brunel, care în urmă cu zece ani își dorea foarte mult să adopte un copil. Numai că nu a chemat-o nimeni. Pentru Nicole, nu a existat nicio prezentare a unui album de poze și a unor dosare de copii orfani.
„În ultimii zece ani s-a modificat legea de două ori și s-a modificat în bine”, spune Nicole. Între timp, ea a rămas însărcinată după a șaptea fertilizare in vitro și are un copil biologic.
De atunci, Nicole Brunel a fondat Asociația SOS Infertilitatea, dar s-a ocupat și de legile adopției și într-un fel a rămas cu gândul la copilul pe care l-ar fi putut înfia. Pentru asta a înființat un grup de Facebook - Despre adopție copii în România, unde zeci de mii de părinți își povestesc experiențele.
Nicole Brunel arată că atunci când alegi să ai un copil fie biologic, fie adoptat, nu mai poți „divorța”.
„Așa cum nu judecăm un bărbat sau o femeie că își alege și selectează și respinge inițial niște «oferte» în materie de relație de cuplu, într-o relație de tip părinte-copil nu judecăm nici părinții care atunci când întâlnesc un copil simt că nu pot evolua împreună pentru că totuși este o relație de-o viață. Există și eșec de adopție. Iar despre eșecul în adopție se vorbește mai puțin”.
„Părinții adoptatori informați nu se întreabă dacă va avea traume, pentru că știu că inevitabil copilul adoptat va avea traume, ei se întreabă doar dacă vor reuși să le depășească, pentru că nu e ușor”, conchide Nicole Brunel.
A crescut numărul de copii adoptabili. A scăzut numărul copiilor aflați în sistemul de protecție
Registrul Național pentru Adopții arată că, în 2022, 1.541 de copii au fost adoptați. Comparativ cu anul 2018, numărul copiilor adoptați a crescut, de la aproximativ 1.200.
Până la 30 iunie 2023, în România erau înregistrați 6.912 de copii adoptabili. Dar dintre aceștia, 4.243 au între 7 și 13 ani, iar 1.554 de copii au între 14 și 17 ani.
Acești copii „mai mari” sunt considerați greu adoptabili pentru că au stat mai mult de un an în sistemul de protecție al statului.
Numărul copiilor adoptabili de vârstă mică este mai mic: sunt 229 copii cu vârsta de 0-2 ani și 886 copii între 3 și 6 ani.
Comparativ cu 2019, când 2.369 de familii aveau atestat valabil pentru adopția națională, în 2023 numărul acestora este de 2.735.
Totuși, în sistemul de protecția a copiilor din România trăiesc în prezent nu mai puțin de 42.000 de copii. Numărul este mai mic decât în 2018, când 50.608 copii erau în sistemul de protecție specială.
Dintre cei 42.000 de copii, doar 12.600 copii beneficiază de măsură de protecţie specială în servicii, adică 10.000 copii sunt în servicii de tip rezidenţial publice ( așa numitele cămine de copii) şi 2.600 copii sunt în servicii private acreditate (adică centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă).
Diferența dintre numărul total de copii aflați în sistemul de protecție-adică 42.000- și cei 12.600- aflați în serviciile de prtecție specială în servicii este de 30.000 de copii care sunt în servicii de tip familial, adică mai mult 16.000 se află la asistenții maternali, alți 10.000 de copii se află la rude până la gradul IV inclusiv şi peste 4.100 de copii se află la alte familii sau persoane.
Cei mai mulți au părinți și rude apropiate care nu vor să renunțe la drepturile lor legale. Fie că speră să îi ia înapoi acasă, fie din alte motive. În plus, e de luat în calcul și capacitatea redusă a autorităților de a duce la bun sfârșit anchetele sociale la capătul cărora un copil este declarat adoptabil, în condițiile în care prioritatea este păstrarea copilului în familia naturală, acolo unde drepturile copilului nu sunt încălcate.
Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție(ANPDCA), Elena Tudor spune, pentru Europa Liberă, că mentalitatea și comportamentul românilor în privința adopției tinde să evolueze în direcția bună.
„Familia din România și-ar dori un copil mai mic, n-aș spune foarte mic, care să fie fără probleme de sănătate, să nu facă parte dintr-un grup de frați, pentru că în general e mai greu să te ocupi de mai mulți copii. Dar ce am observat este că în ultimii ani, lucrurile au început să se schimbe. Dacă în urmă cu 10-20 de ani grupa prioritară era de 0-2 ani, acum este de 6-7 ani. Ceea ce e un progres”, a spus Elena Tudor.
Președinta ANPDCA susține că 70-80% dintre copiii adoptabili din prezent au vârste între 13 și 17 ani.
„Sper să reușim să convingem familiile să se îndrepte și spre grupa de vârstă de peste 7 ani. La ultimele modificări ale legii de acum doi ani ne-am propus să creștem numărul de copii adoptați. Era un prag în jur de 1.200 de copii anual, pe care nu îl depășeam. Din fericire, am reușit să îl depășim, avem 1.600 de copii adoptați anual”, arată Elena Tudor.
Cât despre diferența mult prea mare între numărul copiilor adoptabili, 6.219, și cei 42.000, aflați în îngrijirea statului sau în serviciile private acreditate, e limpede că vom afla și o să vă povestim în următorul articol legat de adopții în România.
Ce acte sunt necesare pentru a deveni părinte adoptator
Românii care vor să adopte un copil sau mai mulți trebuie să devină mai întâi părinți adoptatori, fapt pentru care trebuie să obțină atestatul de adoptator. Pentru acesta vor depune o cerere la direcția de protecția copilului de care aparțin, cerere însoțită de următoarele documente:
- Copie de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă;
- Declaraţie autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României înultimele șase luni anterioare depunerii cererii de evaluare, neexistând absenţe temporare care cumulat să depăşească trei luni;
- Copie de pe certificatul de naştere;
- Copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ/certificatul de divorţ, dacă este cazul;
- Copie de pe titlul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei;
- Certificatul de cazier judiciar;
- Adeverinţe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului/solicitanţilor;
- Certificat/adeverinţă medical/medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate şi eventualele bolicronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice;
- Declaraţia soţului care nu se asociază la cererea de adopţie, cu indicarea expresă a motivelor neasocierii;
- Declaraţie autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul/solicitanţii nu este/sunt decăzut/decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi referitor la faptul că nu are/au copil/copii în sistemul de protecţie specială;
- Certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul;
- Certificat/adeverinţă medicală eliberat/eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuieşte solicitantul, cu menţionarea eventualelor boli cronice, însoţit/însoţită de rezultatul evaluării psihiatrice.
Toate detaliile despre procesul de adopție se găsesc pe site-ul Autorității pentru Protecția Copilului și Adopție și la direcțiile de protecția copiilor.