După înmormântarea lui Alexei Navalnîi și depunerea de flori la memoriale improvizate dedicate opozantului rus, peste 12 persoane au fost reținute, cele mai multe dintre ele la Moscova. În multe cazuri, înșiși oamenii legii le spun celor reținuți că i-au identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere cu recunoaștere facială. În continuare, aflați cum este folosit acest sistem de căutare la Moscova și dacă va fi extins și în alte orașe din Rusia.
Persoanele care au depus flori la memorialul dedicat lui Navalnîi pe 16 și 17 februarie, la Moscova, precum și cele care au participat la înmormântarea politicianului rus de opoziție au început să fie reținute ulterior, chiar și la ieșirea din casele lor.
Așa i s-a întâmplat la Moscova lui Egor Komlev, participant la o manifestație în memoria lui Navalnîi: a fost reținut pe 5 martie și dus la secția de poliție, unde a fost fotografiat și i s-a luat pașaportul.
Maria Nemova, jurista proiectului pentru drepturile omului OVD-Info, a declarat televiziunii de limbă rusă Current Time că activiștii cunosc cel puțin 19 cazuri în care oamenii au fost reținuți după ce au depus flori la memoriale sau au participat la înmormântarea lui Navalnîi.
„Presupunem că, în toate aceste cazuri, persoanele respective au fost identificate cu ajutorul camerelor de supraveghere cu recunoaștere facială. În unele cazuri, ofițerii de poliție le-au spus asta celor reținuți”, a declarat Nemova. Proiectul OVD-Info nu a înregistrat alte rețineri efectuate cu ajutorul camerelor de supraveghere în 2024, în afara celor care ar avea legătură cu manifestațiile de după moartea opozantului rus și funeraliile acestuia.
Nemova notează că reținerile „post-factum” - dacă o persoană este identificată cu ajutorul camerelor de supraveghere - sunt mai degrabă tipice pentru Moscova. „Cu toate acestea, nu se poate exclude că această practică nu va fi aplicată și în alte orașe. Au mai existat precedente, dar nu de amploarea celor de la Moscova”, a mai spus jurista. Potrivit ei, din informațiile deținute de OVD-Info, nu se poate concluziona care ar fi semnele specifice pentru care o persoană este reținută „post-factum”. Mai degrabă, „eșantionarea” este aleatorie, spune Maria Nemova.
Făcând o comparație între reținerile făcute „cu camera de supraveghere” în 2022 și cele din 2024, jurista remarcă diferențele. „În 2022, nu mai puțin de 141 de persoane au fost reținute preventiv cu ajutorul camerelor de supraveghere din metroul de la Moscova. Acestea au fost reținute, de exemplu, în zilele de sărbători publice (Ziua Victoriei, Ziua Rusiei) sau în timpul unor evenimente politice importante (de exemplu, anunțarea mobilizării sau a rezultatelor așa-numitului „referendum” în teritoriile anexate). În 2022, oamenii au fost reținuți pentru a fi împiedicați să participe la mitinguri. Poliția nu avea nicio dovadă că persoana respectivă dorea să participe la manifestație, dar majoritatea celor reținuți fuseseră deja urmăriți penal pentru mitinguri sau pentru discreditarea armatei. Unii [dintre cei reținuți] au fost voluntari la birourile politicienilor din opoziție sau au participat la diferite forumuri politice ale opoziției. În 2023, nu am înregistrat nicio reținere cu ajutorul camerelor de supraveghere. Măsurile de «prevenire» a protestului se rezumau de regulă la «discuții preventive», pe care ofițerii de poliție le purtau la domiciliul sau la locurile de muncă ale celor care fuseseră anterior activi politic și participaseră la mitinguri”, spune Nemova.
Sistemul de recunoaștere facială de la Moscova
În 2020, poliția din Moscova a identificat cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială peste 26.000 de oameni care sunt pe lista persoanelor căutate. Aproximativ 230.000 de camere au fost instalate în capitală, a scris agenția de știri TASS, citând serviciul de presă al primăriei Moscovei.
Comisarul militar al Moscovei, Maxim Loktev, a declarat că sistemul este folosit pentru a determina locul de reședință al recruților. Jurnalistul de investigație Andrei Zaharov a scris că la Moscova ar funcționa, în total, patru sisteme de supraveghere. El a povestit că își amintește cel puțin douăzeci de cazuri în care, în toamna anului 2022, recruților li se înmânau citații la locul în care stăteau, deși nu erau înregistrați oficial la acea adresă.
Același lucru se întâmpla cu recruții chiar în stațiile de metrou. Zaharov crede că locul de trai al unei persoane este identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere și al tehnologiei de recunoaștere facială.
„Pentru a găsi un recrut, tot ce trebuie să faceți este să încărcați pur și simplu o fotografie în sistem, iar acesta vă va arăta unde a locuit persoana respectivă în ultima lună sau în ultimele două luni. Cu alte cuvinte, vechea metodă de a nu mai locui la domiciliu (adresa legală) în Moscova nu mai funcționează deloc, pentru că 90% dintre intrările în blocurile de apartamente sunt dotate cu aceste camere, ele sunt integrate în interfon”, spune jurnalistul de investigație.
În plus, camerele de supraveghere sunt folosite pentru a urmări politicienii din opoziție, jurnaliștii și protestatarii. Dacă o persoană are de gând, de exemplu, să trăiască într-o mașină pentru a evita urmărirea, există riscul ca apoi să fie localizată de camerele de supraveghere a traficului, afirmă Zaharov.
Cea mai cunoscută companie rusă de supraveghere video și recunoaștere facială este NtechLab, printre proprietarii căreia se numără Rostec. Pe lângă aceasta, potrivit lui Zaharov, la Moscova mai este instalat și sistemul belarus Kipod. Acesta a fost folosit la Minsk pentru a identifica participanții la protestele din 2020 din Belarus.
Supraveghere video în toată țara
Sistemele de recunoaștere de care dispun acum autoritățile ruse funcționează după un algoritm care permite identificarea persoanei nu numai după față, ci și după mers și siluetă, astfel încât, dacă o persoană trăiește și se deplasează prin Moscova, este dificil să rămână neobservată. De exemplu, Andrei Zaharov își amintește că, în 2021, autoritățile l-au găsit pe un participant la o manifestație de susținere a lui Navalnîi, care protesta cu o mască pe față.
„Ei lucrează activ și de mult timp cu silueta, adică identificarea prin siluetă. Acolo sunt mulți parametri (nu doar fața), care în sumă dau un fel de potrivire. Este clar că ar putea să nu fie o potrivire de 90%, ci numai de 60%”.
În noiembrie 2023, a devenit cunoscut faptul că ministerul rus al Dezvoltării Digitale va crea un sistem național de stocare și procesare a datelor care va folosi toate camerele de supraveghere video din orașe. La sfârșitul anului 2023, ministrul Dezvoltării Digitale, Maksut Șadaev, a propus, de asemenea, crearea unui sistem de recunoaștere facială la nivelul întregii Rusii. Șadaev consideră că pentru aceasta ar fi nevoie de cinci milioane de camere.
Dezvoltarea sistemului a fost estimată la 12 miliarde de ruble (aproximativ 120 de milioane de euro) și a fost planificată finalizarea instalării unor astfel de camere în toată Rusia până în 2030. Obiectivul principal este de a „crește rata de detectare” a infracțiunilor, a afirmat o sursă apropiată Ministerului Dezvoltării Digitale, citată de Meduza. Publicația a analizat o rezoluție a consiliului de miniștri din Crimeea anexată de Rusia cu privire la conceptul unui „sistem inteligent de supraveghere video”, care urmează să facă parte dintr-un proiect „pentru toată Rusia”. Potrivit documentului, autoritățile intenționează să utilizeze trei tipuri de camere în același scop ca la Moscova: supraveghere video în locuri publice, camere pentru drumuri și trecerile de cale ferată, precum și camere pentru identificarea personală și „care îndeplinesc funcția de formare a modelelor biometrice faciale”.
Potrivit unor documente scurse pe internet, Centrul principal de cercetare și dezvoltare informatică al Direcției pentru afaceri prezidențiale din Rusia (GlavNIVC) va dezvolta supravegherea video în regiunile rusești și în Crimeea anexată. Cu toate acestea, modul exact în care va funcționa acest centru este pentru moment neclar. "Meduza" relatează că, la început, a existat un plan de achiziționare a unor programe de la NtechLab. De asemenea, se știe că GlavNIVTs (Întreprinderea federală unitară de stat „Centrul principal de cercetare și dezvoltare în domeniul informaticii” de pe lângă administrația prezidențială rusă) a primit în 2024 o subvenție de 3,88 miliarde de ruble de la bugetul federal. Cu toate acestea, potrivit sursei publicației, sistemul de supraveghere video la nivel național nu va fi lansat în curând.
Sistemul comun cu țările din Asia Centrală
Sistemele de supraveghere video nu sunt instalate numai în Rusia. Țările din Asia Centrală se ocupă și ele, în mod activ, de acest domeniu, încă din 2019. În iunie 2023, președinții Kazahstanului, Kîrgîzstanului și Rusiei au semnat un acord privind schimbul de date cu caracter personal ale cetățenilor între aceste țări. Astfel, țările vor putea face schimb de informații privind cetățenia, cazierul judiciar, vizele, proprietățile și alte date cu caracter personal.
Țările din Asia Centrală lucrează de câțiva ani la un sistem de recunoaștere facială care să ajute la găsirea persoanelor căutate în CSI. Kîrgîzstanul a anunțat lansarea unui astfel de sistem în vara anului 2023. Ministerul de Interne al țării a raportat că 57 de persoane au fost identificate în primele zece zile de funcționare a sistemului. Portalul 24.kg scrie că autoritățile ruse au furnizat pentru sistemul de recunoaștere facială datele a peste 85 de mii de persoane căutate. Se știe că, cu ajutorul camerelor de supraveghere video din Bișkek, cel puțin doi activiști de stânga au fost reținuți și ulterior deportați în Rusia: Lev Skoreakin și Alena Krîlova.
Articol tradus și adaptat de Radu Benea (Europa Liberă Moldova).
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.