Linkuri accesibilitate

Terasele și cluburile se vor închide la ora 23.00 în București și în mai multe județe, între care Constanța, Brașov și Prahova


Măsura se va aplica de duminică, 2 august
Măsura se va aplica de duminică, 2 august

Guvernul a anunțat adoptarea unei măsuri care circulase cu titlu de intgenție în ultimele zile - terasele, cluburile, cafenelele, toate locurile în care se servesc băuturi alcoolice sau nealcoolice în aer liber din șapte județe și București se vor închide la ora 23.00

Măsura intră în vigoare de pe 2 august.

Printre cele mai afectate vor fi terasele și cluburile, pub-urile de pe tot litoralul, județul Constanța fiind unul dintre județele cărora li se aplică măsura. Și județul Brașov se află pe listă, alături de Prahova.

Decizia a fost luată sâmbătă de către Comitetul Național pentru Situația de Urgență. Astfel, terasele din București, Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00

În documentul dat publicității, care se va publica în Monitorul Oficial, se arată că


Art.1 (1) Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 02.08.2020 orele 12.00, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Art.2 Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) intră în vigoare începând cu data de 02.08.2020 orele 12.00, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Decizia autorităților a avut la origine aglomerația și lipsa de precauție în privința distanțării sociale care s-au observat în perioada vacanței. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, săptămâna trecută, că noul coronavirus a devenit mai contagios pe timpul verii din cauză că lumea s-a relaxat pe deplin în vacanță și nu a mai respectat distanțarea socială și purtatul măștilor.

XS
SM
MD
LG