Linkuri accesibilitate

Cadavrul unei femei ucise de forțele ruse la Bucea - 2 aprilie 2022
Cadavrul unei femei ucise de forțele ruse la Bucea - 2 aprilie 2022

Teroare rusească în Ucraina | Kuleba, către NATO: Dați-ne arme acum sau va fi prea târziu. Interceptări cu crimele forțelor ruse în Bucea

43 de zile de invazie: Statele Unite și Marea Britanie au impus noi sancțiuni împotriva Rusiei, după masacrul de la Bucea. Spionajul german i-a interceptat pe soldații ruși în timp ce vorbeau despre uciderea civililor ucraineni. ONU a suspendat Rusia din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Soldații ruși pot fi auziți vorbind despre uciderea civililor ucraineni în traficul radio militar interceptat de serviciile de spionaj germane (BND), relatează presa de la Berlin.

Rusia a fost suspendată de Adunarea Generală ONU din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat că NATO și aliații vor oferi și mai multe arme Ucrainei, fără a putea detalia și care sunt acestea. Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a făcut un apel pentru livrarea lor cât mai rapidă.

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov spune că Ucraina a prezentat Rusiei un proiect de acord de pace, care nu poate fi, însă, acceptat ca bază pentru discuții pentru să s-a „abătut” de la cele convenite până acum.

Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak spune că propagandiștii ruși sunt la fel de responsabili de atrocitățile din Ucraina ca și cei care le comit.

Fostul șef de colhoz Alexandr Lukașenko, autocratul contestat de propriul popor care menține în mâna sa de fier puterea din Belarus, spune că vocea sa trebuie ascultată la negocierile de pace ruso-ucrainene și li s-a adresat răstit țărilor occidentale cărora le-a pus în vedere că nu poate exista un acord de pace separat, cu ignorarea Belarusului.

Kremlinul le-a recunoscut oficial pentru prima dată pe Katerina Tihonova și pe Maria Voronțova, împotriva cărora Statele Unite au impus sancțiuni cu o zi înainte, fiice ale lui Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Kremlinul va răspunde cu siguranță la sancțiunile împotriva fiicelor lui Putin și că va „face așa cum crede de cuviință”.

Într-o declarație comună, miniștrii de externe ai G7 au condamnat „în cei mai fermi termeni” atrocitățile comise de trupele ruse în Bucea și în alte orașe ucrainene.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a călătorit la sediul NATO din Bruxelles pentru a discuta cu miniștrii de externe despre un singur lucru: „Arme, arme, arme”.

Este a doua zi de discuții pentru miniștrii de externe ai NATO, care se concentrează pe modul cel mai bun de a sprijini Ucraina.

Spionajul german extern a interceptat conversaţii între soldaţii ruşi aflaţi în Ucraina, despre care cotidianul Der Spiegel a relatat că ar reprezenta dovada că civilii ucraineni din Bucea au fost uciși la ordin și că ar face parte din strategia de război a Rusiei

În acest context, Volodimir Zelenski a reiterat apelul către țările din Occident de a „aduce Rusia în fața justiției” prin respingerea petrolului rusesc și blocarea completă a băncilor rusești din sistemul financiar internațional.

Președintele ucrainean a declarat anterior că noul pachet de sancțiuni occidentale împotriva Rusiei este „spectaculos”, dar „insuficient” și că, în lipsa unui pachet mai dur, care să includă și furnizarea de arme, Rusia va considera aceste acțiuni ca fiind o permisiune de a lansa un nou atac sângeros.

SUA, UE și Marea Britanie au dezvăluit noi sancțiuni împotriva Moscovei.

Sancțiunile americane vizează băncile și elitele rusești și includ interdicția ca orice american să investească în Rusia, precum și sancțiuni împotriva fiicelor lui Vladimir Putin.

Marea Britanie va impune înghețarea activelor celei mai mari bănci din Rusia, va aplica sancțiuni altor opt oligarhi și va pune capăt importurilor de petrol și cărbune până anul viitor.

UE a anunțat un pachet amplu de sancțiuni, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune și interdicții de tranzacționare pentru bănci. Alte propuneri includ interzicerea importului de cărbune rusesc, dar unii lideri de rang înalt spun că trebuie interzise și petrolul și gazele naturale.

Secretarul american al Trezoreriei a avertizat că o interdicție generalizată a importurilor de petrol rusesc ar declanșa o „explozie” a prețurilor energiei în Europa.

Pentagonul spune că forțele rusești s-au retras complet din Kiev și Cernigău, iar Ministerul britanic al Apărării spune că forțele rusești sunt concentrate pe lupta din estul Ucrainei, dar se confruntă cu probleme de moral, aprovizionare și forță de muncă.

Organizația Națiunilor Unite dezbate joi excluderea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.

21:30 7.4.2022

Interceptări ale serviciilor secrete germane cu discuțiile forțelor ruse despre crimele din Bucea

Soldații ruși pot fi auziți vorbind despre uciderea civililor ucraineni în traficul radio militar interceptat de serviciile de informații externe ale Germaniei (BND), potrivit presei germane, preluată de The Guardian.

BND are material audio care pare să se potrivească cu locațiile cadavrelor găsite în Bucea, spun jurnaliștii germani.

Într-una dintre interceptări, rușii par să vorbească despre interogarea oamenilor și apoi împușcarea lor.

Într-o alta, un soldat vorbește despre împușcarea cuiva pe o bicicletă - care se pare că se potrivește cu o fotografie binecunoscută care arată un biciclist mort.

Informațiile au fost împărtășite cu parlamentarii germani în timpul unei conferințe de miercuri.

Cu toate acestea, o sursă de securitate germană a declarat agenției de presă Reuters că descoperirile referitoare la Bucea se refereau la imagini din satelit. „Transmisiile radio nu pot fi alocate clar la Bucea”.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a confirmat că Berlinul are dovezi că trupele ruse au comis atrocitățile.

Aceleași informații vorbesc și despre dovezi că mercenarii Wagner luptă pentru Rusia în Ucraina - susținând afirmațiile făcute de informațiile britanice la începutul acestei săptămâni.

Grupul a fost activ în ultimii opt ani în Ucraina, Siria și țări africane și a fost acuzat în mod repetat de crime de război și încălcări ale drepturilor omului.

20:22 7.4.2022

Rusia, suspendată de Adunarea Generală a ONU din Consiliul pentru Drepturile Omului

Adunarea Generală a ONU a votat joi suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, pe fondul îngrijorării crescânde că trupele Moscovei comit grave crime de război în Ucraina.

Votul a avut loc pe măsură ce s-a intensificat indignarea comunității internaționale față de uciderea civililor din suburbia Bucea, aflată la marginea Kievului, transmite The Washington Post.

Cadavrele au fost găsite împrăștiate pe străzi după retragerea trupelor rusești din suburbie, iar în unele cazuri prezentau semne de tortură și fără nicio excepție erau cu mâinile legate la spate.

18:22 7.4.2022

Stoltenberg: ​Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, iar „cheia” opririi sale se află la președintele rus Vladimir Putin

Declarația aparține secretarului general al NATO și a fost făcută joi după întâlnirea miniștrilor de externe ai alianței, de la Bruxelles.

„Cel mai simplu mod de a pune capăt acestui război este ca președintele Putin să-și retragă toate trupele și să pună capăt războiului și să se așeze (la discuții) și să se angajeze în eforturi diplomatice serioase pentru a găsi soluția”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg la finalul reuniunii.

„Dar trebuie să fim realiști, pentru că nu avem indicii că președintele Putin și-a schimbat obiectivul general, și anume de a controla Ucraina și de a obține victorii militare semnificative pe câmpul de luptă”, a completat el.

„Ceea ce vedem este regruparea rusă și repoziționarea forțelor ruse care se deplasează din nordul Ucrainei, dar în același timp mută acele forțe spre est și ne așteptăm la o bătălie mare în Donbas”, a spus șeful NATO.

Din acest motiv, NATO aliații au considerat necesar să ofere și mai mult sprijin Ucrainei, a spus el.

„Acesta este motivul pentru care și aliații impun costuri grele președintelui Putin și Rusiei. Dar, în același timp, suntem pregătiți pentru drum lung. Acest război poate dura săptămâni, dar și luni, și posibil și ani de zile. Și, prin urmare, trebuie să ne pregătim pentru mult mai mult.”

De asemenea, el a avertizat că atâta timp cât războiul va continua, va exista riscul ca războiul să escaladeze.

„Dacă războiul va dura, atunci riscul este în primul rând pentru poporul Ucrainei, care va suferi mai mult, vom vedea mai multe pagube, mai multe morți și mai multe distrugeri. Dar, desigur, atâta timp cât războiul va continua, va exista riscul de escaladare dincolo de Ucraina. Și tocmai pe asta se concentrează NATO, pentru a preveni acea escaladare”, a arătat șeful NATO.

Declarațiile pe scurt:

  • NATO și Aliații sunt „gata să facă mai mult” pentru a oferi mai multe echipamente militare și „își dau seama și recunosc urgența”.
  • Nu pot fi oferite detalii despre armele furnizate Ucrainei, dar aliații NATO furnizează o gamă largă de sisteme de arme, inclusiv arme din epoca sovietică și arme moderne.
  • NATO și Aliații condamnă cu desăvârșire „crimele îngrozitoare” ale civililor din Bucea și din alte locuri și sprijină eforturile pentru o anchetă internațională.
  • Orice distincție între armele „ofensive” și „defensive” este „ciudată”, deoarece Ucraina este cea care se apără împotriva atacurilor invadatorilor.
  • NATO își intensifică sprijinul pentru Ucraina în ceea ce privește securitatea cibernetică și va furniza echipamente pentru a ajuta Ucraina să se apere de atacurile chimice sau biologice.
  • NATO va ajuta, de asemenea, alte națiuni partenere, inclusiv Georgia și Bosnia-Herțegovina, să-și „consolideze rezistența” și „abilitatea de a se apăra”.
  • Lumea trebuie să fie pregătită pentru „pe termen lung”, iar războiul ar putea dura luni sau chiar ani.

Kuleba: Nu am îndoieli că NATO ne va ajuta cu arme, întrebarea este când

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a avertizat joi, la întâlnirea NATO de la Bruxelles, că amploarea oricărui atac rusesc asupra Donbasului le va aminti aliaților NATO de cel de-al doilea război mondial.

„​Ori ne ajutați acum - și vorbesc despre zile, nu săptămâni - ori ajutorul tău va veni prea târziu, și mulți oameni vor muri, mulți civili își vor pierde casele, multe sate vor fi distruse. Tocmai pentru că acest ajutor a venit prea târziu”, a spus Kuleba, adresându-se NATO.

La insistențele presei care a dorit să afle detalii specifice despre ajutorul primit de la NATO, că discuția de la NATO nu a fost despre lista de arme pe care le va primi Ucraina, ci mai degrabă despre calendarul livrării acestora.

El a spus că nu are nicio îndoială că Ucraina va avea armele necesare pentru a lupta, dar a atras atenția că multe din victimele din Ucraina au fost posibile pentru că acest ajutor a venit foarte târziu.

„Întrebarea este când. Această discuție nu este despre lista de arme. Discuția este despre calendarul livrării lor”, a spus el.

16:29 7.4.2022

Lavrov: Kievul a prezentat Moscovei un proiect de acord de pace care conține elemente „inacceptabile”

Lavrov a spus că Ucraina a prezentat Rusiei un proiect de acord de pace, dar s-a abătut de la propunerile asupra cărora ambele părți au convenit anterior.

„O astfel de incapacitate de a ajunge la un acord evidențiază încă o dată adevăratele intenții ale Kievului, poziția sa de a trage de timp și chiar de a submina discuțiile prin îndepărtarea de înțelegerile la care s-a ajuns”, a spus Lavrov, citat de The Guardian.

Rusia va continua totuși discuțiile și va face presiuni pentru a-și asigura propriile cerințe, a spus el.

„În ciuda tuturor provocărilor, delegația rusă va continua procesul de negociere, făcând presiuni pentru propriul proiect de acord care să contureze în mod clar și complet pozițiile și cerințele noastre inițiale și cheie”, a adăugat el.

Kremlinul a spus că discuțiile dintre Moscova și Kiev nu progresează atât de rapid pe cât și-ar dori și a acuzat Occidentul că încearcă să devieze negocierile.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG