Linkuri accesibilitate

Cadavrele unor bărbați, unii cu mâinile legate la spate, în Bucea, Ucraina, 3 aprilie 2022.
Cadavrele unor bărbați, unii cu mâinile legate la spate, în Bucea, Ucraina, 3 aprilie 2022.

Teroare rusească în Ucraina | Biden cere judecarea lui Putin pentru crime de război. UE vrea să participe la anchetarea crimelor din Ucraina

Lumea întreagă a aflat cu groază de urmările retragerii rusești din zona Kievului, în cele 40 de zile care au trecut de la începutul invaziei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia de genocid, iar liderii lumii fac apel la sancțiuni mai dure împotriva Moscovei.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a spus, la o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Liz Truss, că dovezile uciderii civililor din orașul Bucea sunt doar „vârful aisbergului”. El a spus că „ororile din Bucea, Mariupol și alte locuri” necesită „sancțiuni serioase” ale G7 și ale UE. Adresându-se miniștrilor de externe care vor participa la reuniunile NATO, UE și G7 săptămâna aceasta, Kuleba a spus: „Dacă aveți îndoieli, reticențe sau argumente cu privire la necesitatea continuării afacerilor cu Rusia, mergeți mai întâi la Bucea și apoi vorbiți cu mine.”

Volodimir Zelenski a vorbit în Parlamentul României. El a prezentat și imagini ale masacrului de la Bucea, acuzând Rusia de crime de război. El a avertizat că Rusia nu se va opri la Ucraina și că se apropie de Moldova și a dat asigurări României că dorește să discute despre situația minorităților din Ucraina după ce războiul se va termina.

Președintele american Joe Biden l-a numit luni pe președintele rus Vladimir Putin criminal de război, după atrocitățile de la Bucea, și a spus că va cere un proces pentru crime de război.

UE și Ucraina vor investiga împreună crimele de război făcute de Rusia în Ucraina, a anunțat președintele executivului comunitar, Ursula von der Leyen.

Prezent la Bucea, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski le-a arătat occidentalilor prețul „flirtului” Occidentului cu Rusia

SUA și Marea Britanie cer eliminarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului după atrocitățile de la Bucea. „Prezența sa în acest consiliu este o farsă”, a spus luni, la București, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas Greenfield.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet cere deshumarea tuturor cadavrelor de la Bucea pentru investigarea crimelor de război.

Imaginile șocante cu zeci de civili morți pe străzile orașului ucrainean Bucea, lângă Kiev, au obligat liderii țărilor din toată lumea să condamnare Rusia și să ceară pedepsirea vinovaților.

Multe dintre victime au fost împușcate în cap, de la spate, având mâinile legate, iar autoritățile locale vorbesc de gropi comune cu sute de oameni uciși.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că există indicii clare că soldații ruși au comis crime de război și a cerut mai multe sancțiuni, care să vizeze exporturile de petrol și cărbune ale Rusiei, fără să menționeze gazul rusesc.

În schimb, Germania - care are o dependență mare de această resursă - spune că „lucrează” la un embargo cu privire la gazul Rusiei, dar nu va acționa imediat.

Procurorul general al Ucrainei a spus că până duminică seară au fost găsite 410 cadavre.

În schimb, Ministerul Apărării din Rusia a transmis că imaginile furnizate de partea ucraineană sunt „false”, iar un purtător de cuvânt al MAE rus a adăugat că fotografiile au fost „comandate” de SUA și NATO ca să discrediteze Rusia.

În același timp, secretarul general al NATO spune că Rusia își repoziționează forțele în jurul Kievului și nu efectuează o „retragere reală”. Jens Stoltenberg a avertizat că ar putea avea loc noi atacuri în zonă.

15:43 4.4.2022

SUA cere suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului după atrocitățile de la Bucea. „Prezența sa în acest consiliu este o farsă”

SUA vor cere Adunării Generale a ONU să suspende Rusia din consiliul pentru drepturile omului, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield (foto), într-o conferință de presă susținută luni, la București.

Un vot cu majoritate de două treimi din partea adunării celor 193 de membri din New York poate suspenda un stat din consiliu pentru comiterea persistentă de încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului în timpul statutului său de membru, a declarat ambasadoarea SUA la ONU.

„Participarea Rusiei la consiliul pentru drepturile omului este o farsă. Și este greșit, motiv pentru care credem că este timpul ca adunarea generală a ONU să voteze pentru a o elimina”, a declarat Thomas-Greenfield.

„Mesajul meu pentru acele 140 de țări care au stat împreună cu curaj este: imaginile din Bucea și devastările din întreaga Ucraine ne cer acum să ne potrivim cuvintele cu acțiunea”, a spus ea.

21:45 4.4.2022

Ministrul britanic de Externe: trebuie să oprim capacitatea de agresiune a Rusiei

Liz Truss a spus că va lucra cu aliații pentru a interzice navele rusești din porturile vestice, că va lua măsuri represive împotriva băncilor ruse și va fi de acord cu „un calendar clar pentru a elimina importurile noastre de petrol, gaze și cărbune rusești”.

„Cert este că a fi dur este singura abordare care va funcționa. Putin a escaladat acest război. Această abordare este vitală pentru a ne asigura că pierde în Ucraina și că vom vedea o retragere completă a trupelor rusești”, a spus Truss, citată de The Guardian.

„Trebuie să-l vedem pe Putin retrăgându-și trupele. Trebuie să vedem restabilită integritatea teritorială deplină a Ucrainei. Trebuie să vedem oprită capacitatea Rusiei de agresiune ulterioară. Avem nevoie de un plan pentru a reconstrui Ucraina. Avem nevoie de dreptate”, a adăugat ea.

Dmitro Kuleba: Crimele din Bucea sunt doar „vârful aisbergului”. Către miniștrii de externe ai UE și NATO: dacă vreți să faceți afaceri cu Rusia, treceți înainte pe la Bucea

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a spus că dovezile uciderilor de civili din orașul Bucea sunt doar „vârful aisbergului”.

Vorbind la o conferință de presă comună cu ministrul de externe britanic, Liz Truss, el a spus că „ororile din Bucea, Mariupol și alte locuri” necesită „sancțiuni serioase ale G7 și ale UE.

Kuleba a cerut ca sancțiunile „cele mai severe” să fie impuse Rusiei și a cerut eliminarea Rusiei din Consiliul ONNU pentru Drepturile Omului.„

Ororile pe care le-am văzut în Bucea sunt doar vârful aisbergului tuturor crimelor (care) au fost comise de armata rusă. Jumătățile de măsuri nu mai sunt suficiente. Cer cele mai severe sancțiuni în această săptămână, aceasta este pledoaria victimelor violurilor și crimelor. Dacă aveți îndoieli cu privire la sancțiuni, mergeți mai întâi la Bucea.”

Adresându-se miniștrilor de externe care vor participa la reuniunile NATO, UE și G7 săptămâna aceasta, Kuleba a spus:

„Dacă aveți îndoieli, reticențe sau argumente cu privire la necesitatea de a continua să faceți afaceri cu Rusia, mergeți mai întâi la Bucea și apoi vorbiți cu mine.”

21:32 4.4.2022

Procurorul general ucrainean: Situația în Borodianka este mai gravă și decât în Bucea

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat că orașul Borodyanka este cel mai grav afectat de invazia rusă în regiunea Kiev.

Vorbind la televiziunea națională, Venediktova a spus că numărul victimelor din Borodianka, localitatea aflată la aproximativ 23 km vest de Bucea, este mai mare decât oriunde altundeva, dar nu a oferit detalii suplimentare.

„Puutem vorbi de regiunea Kiev pentru că ieri am avut acces la aceste teritorii și lucrăm în prezent în Irpin, Bucea, Vorzel. De fapt, cea mai rea situație cu victimele civile este în Borodianka. Cred că vom vorbi despre Borodianka separat”, a spus Venediktova.

21:28 4.4.2022

Rusia pregătește atacul în estul Ucrainei

Rusia se pregătește să lanseze un atac în estul Ucrainei, pentru a captura orașul Harkov, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei, Alexandr Motuzianik, a mai spus că Rusia atacă în prezent orașele Rubijne și Popasna din regiunea Luhansk, în timp ce pregătește un atac asupra orașului Severodonețk și lucrează pentru capturarea Mariupolului.

Motuzianik a mai menționat că forțele ruse au înființat unități medicale pentru a se pregăti pentru o potențială creștere a victimelor militare.

20:18 4.4.2022

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit în Parlamentul României

Volodimir Zelenski a vorbit în Parlamentul României. El a prezentat și imagini ale masacrului de la Bucea, acuzând Rusia de crime de război. Zelenski a spus că pe teritoriul Ucrainei se decide acum soarta Europei și a făcut apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG