Linkuri accesibilitate

Tot mai multe țări cer Israelului să evite o operațiune „catastrofală” la Rafah


Urmările bombardamentelor israeliene asupra orașului Rafah, unde se află aproximativ 1,5 milioane de refugiați palestinieni.
Urmările bombardamentelor israeliene asupra orașului Rafah, unde se află aproximativ 1,5 milioane de refugiați palestinieni.

Anunțul Israelului de a continua o operațiune „puternică” în orașul Rafah din sudul Gazei a fost întâmpinată joi cu noi voci critice la nivel internațional. Noi țări au avertizat asupra consecințelor catastrofale ale unui atac pentru cei 1,5 milioane de palestinieni blocați acolo.

Australia, Canada și Noua Zeelandă au solicitat Israelului într-o declarație comună „să nu meargă pe această cale”.

„O operațiune militară extinsă ar fi devastatoare”, au transmis liderii celor trei țări: „Pur și simplu nu există nicăieri altundeva unde să meargă civilii”.

Apelul vine după luări de poziție asemănătoare din partea SUA, cel mai important aliat al Israelului, care a transmis că nu susține ideea unui atac extins al armatei israeliene în Rafah fără planuri concrete care să protejeze cei aproape 1,5 milioane de refugiați din oraș.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că „o operațiune militară majoră în Rafah nu ar trebui să se desfășoare fără un plan credibil pentru asigurarea siguranței și sprijinului a peste 1 milion de persoane care se adăpostesc acolo”.

La rândul lui, David Cameron, ministrul britanic de Externe, a cerut reținere. „Este imposibil să vezi cum poți duce un război între acești oameni (între refugiații din Rafah n.red). Nu au unde să meargă”, a spus diplomatul de la Londra.

Copiii palestinieni așteaptă să colecteze alimente într-un punct de donații dintr-o tabără de refugiați din Rafah. 23 decembrie 2023
Copiii palestinieni așteaptă să colecteze alimente într-un punct de donații dintr-o tabără de refugiați din Rafah. 23 decembrie 2023

Sute de mii de palestinieni strămutați au fost împinși în cel mai sudic oraș din Gaza de campania militară a Israelului, căutând adăpost într-o tabără improvizată în apropierea graniței cu Egiptul.

În ciuda presiunilor din partea guvernelor străine și a agențiilor umanitare de a nu invada, Israelul insistă că trebuie să pătrundă în Rafah și să elimine militanții Hamas.

„Vom lupta până la victoria completă și aceasta include o acțiune puternică și în Rafah, după ce vom permite populației civile să părăsească zonele de luptă”, a declarat miercuri premierul Beniamin Netanyahu într-un comunicat.

Amenințările sale cu o incursiune iminentă vin în timp ce mediatorii internaționali fac eforturi pentru un armistițiu în războiul care a distrus zone vaste din Gaza, a strămutat sute de milioane de oameni și a împins populația palestiniană în pragul foametei.

Continuă negocierile privind un armistițiu în Gaza

La Cairo, mediatorii din Statele Unite, Qatar și Egipt continuă să caute termenii un acord care să suspende luptele și să ducă la eliberarea celor aproximativ 130 de ostatici aflați încă în Gaza în schimbul prizonierilor palestinieni deținuți de Israel.

„Israelul nu a primit la Cairo nicio nouă propunere a Hamas privind eliberarea ostaticilor noștri”, a transmis biroul lui Netanyahu.

Marți, directorul CIA, William Burns, s-a alăturat discuțiilor cu David Barnea, șeful serviciului israelian de informații Mossad, în timp ce o delegație Hamas se afla miercuri la Cairo.

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, care guvernează Cisiordania ocupată de Israel, a cerut Hamas să accepte „rapid” un armistițiu și să prevină alte tragedii pentru palestinieni.

În timp ce negocierile de armistițiu intră în a treia zi, armata israeliană a continuat bombardamentele asupra Fâșiei Gaza.

Joi, ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a anunțat că 107 persoane, „majoritatea femei și copii”, au fost ucise în atacuri peste noapte. Unele atacuri au avut loc la un mare spital din sudul Gaza, Nasser, au mai spus oficialii din Gaza.Unitatea medicală a fost locul unor lupte grele timp de săptămâni.

Organizația Medici Fără Frontiere a condamnat ordinul armatei israeliene de a evacua mii de pacienți, personal și persoane strămutate din spital. Organizația a declarat că personalul său tratează pacienții de acolo „în condiții aproape imposibile”.

La rândul ei, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că i s-a refuzat accesul la spital și a pierdut contactul cu personalul său de acolo, în timp ce reprezentantul său palestinian a declarat că majoritatea cererilor de misiune ale organizației au fost respinse din ianuarie.

Organizația Națiunilor Unite a anunțat în urmă cu o săptămână că nu au mai rămas spitale pe deplin funcționale în Gaza, unde peste 68.200 de persoane au fost rănite, potrivit ultimului bilanț al Ministerului Sănătății din Gaza.

Ministerul spune că cel puțin 28.576 de persoane, majoritatea femei și copii, au fost ucise în timpul asaltului Israelului asupra teritoriului palestinian începând cu 7 octombrie.

Atacul Hamas care a declanșat războiul s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.160 de persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifrele oficiale israeliene.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG