Născută de o Revoluție spectaculoasă și plină de mistere, istoria noii Românii a continuat să producă surpize și anomalii. La mai puțin de cinci ani de la victoria asupra comunismului, s-a dezlănțuit cea mai mare mutație socială cunoscută în istoria modernă a țării: migrația.
Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 e, practic, un 1848 inversat
Milioane de oameni au părăsit țara și procesul continuă fără abatere de 25 de ani. În acest fel, Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 e, practic, un 1848 inversat. Renașterea anunțată de Revoluția din 1989 s-a transformat repede în declin și în panică demografică. După exact 30 de ani, românii sînt prinși într-o contradicție care îi face să părăsească țara în masă și să declare, în același timp, că plecările nu fac bine țării. Migrația rămîne o realitate furioasă și o contrapondere care pun în cauză natura Revoluției din decembrie.
Deprecierea imaginii inițiale a Revoluției a continuat și pe alte căi. Inevitabil, în 30 de ani, s-au născut generații care nu au trecut prin decembrie ’89 și trăiesc total desprinse de trecut. Proasta educație școlară care a înflorit după 1989 a făcut restul. În lipsa educației propriu zise, consumismul, lipsa valorilor și desprinderea de limite au măcinat, nu numai memoria lui 1989, dar orice altă referință la trecut.
Mania alinierii goale la norme și obiective mimate cu hărnicie domină politica ultimilor 30 de ani. În mare parte, e de crezut că imitația și nu afinitatea stau la baza prezenței statului român în UE.
Anii imediat următori lui 1989 au fost, și în Est și în Vest, anii triumfalismului liberal. Rețeta democrație-capitalsim-stat de drept a devenit o obligație de la sine înțeleasă. Statele incapabile de așa ceva, au învățat să pretindă că pot fi și pot face exact asta. Începea epoca imitației est-europene - cum au numit-o cercetători atenți. România e un caz clasic. Mania alinierii goale la norme și obiective mimate cu hărnicie domină politica ultimilor 30 de ani. În mare parte, e de crezut că imitația și nu afinitatea stau la baza prezenței statului român în UE.
Partea substanțială și concretă a Revoluției are un înțeles diferit și mult restrîns după 30 de ani. Partea simbolică și verbală sînt, dimpotrivă, un mare cîștig. O revoluție dominată de teatral, declamație și discurs a produs o epocă în care discursul e, într-adevăr, liber. Spre desoebire de statele occidentale care au reglementat și pus sub lacăt dreptul la expresie, România e un paradis aproape sălbatic în care se poate spune, contesta și dezbate orice.
E sigur că vom putea vorbi și scrie despre Revoluție, la fel de liber și inutil și la a 60-a aniversare.
Textele din rubrica Agora reprezintă opiniile autorilor
Facebook Forum