Linkuri accesibilitate

Soluția stranie pentru oprirea petrecerii cu „șpriț și lăutari” din trenul regal: CFR a luat locomotiva


Casa Regală a României și-a exprimat dezacordul cu privire la închirierea Trenului Regal pentru o petrecere de tip „șpriț și lăutari”.
Casa Regală a României și-a exprimat dezacordul cu privire la închirierea Trenului Regal pentru o petrecere de tip „șpriț și lăutari”.

După ce Europa Liberă a scris că anul acesta Trenul Regal va fi închiriat pentru o petrecere cu „șpriț și lăutari”, CFR anunță că a reziliat unilateral contractul de inchiriere, lăsând trenul fără locomotivă.

Europa Liberă a scris pe 24 noiembrie că, de 1 Decembrie, Trenul Regal - simbol istoric - va găzdui o petrecere cu „șpriț și lăutari”. Știrea a provocat mai multe reacții negative în spațiul public, inclusiv din partea unor oficiali care au protestat față de organizarea unui astfel de eveniment.

Ca urmare, CFR Călători a anunțat luni că a reziliat contractul de închiriere a Trenului Regal pe 1 decembrie.

CFR Călători a precizat că „nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA”.

Compania feroviară a arătat că trenul poate fi închiriat, contra cost, și că a primit o astfel de solicitare din partea unui beneficiar care „a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate”.

Însă, CFR Călători a decis să rezilieze unilaterial contractul, după cum se mai arată în comunicatul CFR.

Tot luni, Ministerul Transporturilor a explicat că nu poate opri închirierea Trenului Regal pentru o petrecere cu ,,șpriț și lăutari” programată de 1 Decembrie, pentru că deciziile privind Societatea de Turism Feroviar, care deține garnitura, sunt strict în responsabilitatea lichidatorului judiciar Gabriel Iorgulescu.

În aceste condiții, nu se știe dacă Trenul Regal va circula de Ziua Națonală, așa cum era planificat.

Potrivit organizatorilor, un bilet a costat 500 de euro și în pachet a intrat o călătorie cu trenul București – Sinaia și retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească. Toate cele 80 de bilete pentru acest eveniment au fost vândute.

Casa Regală a României a reacționat cu privire la organizarea acestei petreceri, mai ales că pe afișul evenimentului apar Regele Ferdinand şi Regina Maria.

„Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948. Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, a reacționat directorul Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă, pentru Europa Liberă.

Societatea care a avut ideea organizării petrecerii este Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA, aflată în faliment și controlată de administratorul judiciar Gabriel Iorgulescu.

Acesta a declarat pentru Europa Liberă că închirierea, în special a Trenului Regal, se face numai pentru evenimente „de interes cultural, stiințific, promovarea istoriei culturale și a tradițiilor României, fără a fi lezate în vreun fel numele trenului de epocă și toate pozițiile și simbolurile acestuia”.

XS
SM
MD
LG