Titlurile mari astăzi, în toată presa, sunt, desigur, din zori, despre conversația lui Trump cu Zelenski, deși analizele presei sunt repetitive, diferențele de tratament al subiectului stând mai degrabă în anticiparea urmărilor punerii sub acuzație de către democrați a lui Trump și în felul în care e prezentată derularea procedurii de demitere, de impeachment.
În The Guardian, la Londra, politologul Carlo Invernizzi-Acetti le atrage atenția democraților din SUA că procedura de impeachment s-ar putea întoarce împotriva lor:
Drama politică ce va avea loc se va întoarce, cel mai probabil, împotriva democraților. Nu doar pentru că șansele sunt foarte mici ca Senatul controlat de republicani să voteze cu o largă marjă destituirea președintelui; până la urmă, dacă asta nu se va întâmpla, atunci asta se va întoarce împotriva lor, așa cum s-a întâmplat cu republicanii când au eșuat în tentativa de impeachment împotriva lui Clinton în 1998. Dar există un motiv mai adânc pentru care ideea de a-l răsturna pe Trump e contra-productivă politic pentru democrați. Până acum, avantajul în campanie era limpede de partea lor./.../ Trump caută de mult să-și facă adversarii să transforme campania electorală într-un circ mediatizat despre cât de capabil este el, personal, să conducă. Așa cum s-a văzut foarte bine, Trump e mult mai bun în polemici personalizate decât la condusul țării.
The Guardian îl dă exemplu pe Berlusconi, în Italia, care nu a fost niciodată mai abil și mai puternic decât atunci când se vedea acuzat de toate relele, inclusiv de legături cu mafia. De altfel, în Italia, presa scrie pe larg despre cum procurorii îl investighează din nou pe Berlusconi pentru niște posibile legături cu mafia în jurul unor atentate cu bombe din 1993.
Tocmai, vorbind despre mafie, este o turnură comică faptul că unul din congresmenii care doresc demiterea lui Trump, Adam Schiff, a spus că discuția acestuia telefonică cu Zelenski sună ca un “dialog clasic de racket în mafia” (“reads like a classic mob shakedown”).
Cât despre bietul ucrainean Zelenski, el în mod limpede nu își dorea așa atenție, sau cel puțin nu din categoria aceasta. „Îmi pare rău, dar nu vreau să mă amestec în procesul electoral, democratic, deschis, din SUA” le-a spus el jurnaliștilor, potrivit site-ului american Politico. „Ați auzit ce e acolo. Am avut o conversație bună. Normală. Am vorbit despre multe. Nimeni nu m-a împins să fac ceva.”
Macron neelegant
La ONU, Emmanuel Macron i-a trimis pe militanții ecologiști să protesteze în Polonia. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a spus însă presei poloneze că „Macron a fost cel puțin neelegant, pentru că nu e adevărat. Noi am avut întâlnirea COP24 din Katowice anul trecut… Am aprobat regulile de la Katowice, cele care implementează acordul de la Paris. A fost cel mai mare succes al nostru în chestiunea apărării climatului.”
Tot în legătură cu Polonia, în Franța Charlie Hebdo publică (doar în versiunea pe hârtie), sub sloganul: Polonia, țara unde pe Mahomed îl cheamă Ioan-Paul al II-lea, un mini-reportaj de la Kruszyn, un loc în Polonia centrală unde, zilele trecute, pe un câmp, au fost adunați șaizeci de mii de credincioși pentru evenimentul intitulat «Polonia sub cruce». O «mare zi de penitență spre a ne căi pentru păcatele națiunii poloneze». Mulțimea a fost adunată mai ales prin apeluri pe undele Radio Maryja. Cu sprijinul direct al statului, pentru că evenimentul a fost transmis și de televiziunea publică.
Charlie Hebdo constată că întregul eveniment era scăldat într-o atmosferă apocaliptică. S-a vorbit despre blasfemie, «care atinge proporții nemaivăzute». S-a mai vorbit și despre «bisericile și catedralele care ard». Habotnicii aceștia care își exportă integrismul sunt niște batmani în negru care ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât instalatorii polonezi cu care am fost speriați, scrie Charlie Hebdo.
Temele de societate: un alt nivel de eleganță franceză
În Franța, presa mai scrie pe larg și despre verdictul de ieri prin care fondatoarea curentului francez echivalent al #MeToo, jurnalista Sandra Muller, a fost condamnată pentru calomnie. Sandra Muller trebuie să plătească 20.000 euro omului pe care ea îl acuza de hărțuială sexuală. În Franța, mișcarea fondată pe ea pe rețelele sociale se numește #balancetonporc: «balancer», în sensul de «a turna», a «da în gât» (un turnător la poliție e numit «une balance»), așa încât «balance ton porc», ar fi: «toarnă-ți porcul».
Sandra Muller îl acuza pe magnatul de presă Éric Brion că acesta, la o petrecere, i-ar fi spus că are sânii mari și că ea e genul lui de femeie. Tribunalul a decis că nu poate fi vorba de hărțuială sexuală în sensul definit de lege, întrucât ea este o ziaristă independentă iar Éric Brion nu era superiorul ei. Le Monde rezumă astfel verdictul: „delictul de hărțuire se manifestă prin repetiție și presiune serioasă asupra victimei; acuzându-l pe Eric Brion de hărțuire, ea a depășit limitele acceptabile ale libertății de exprimare și a trecut la atac personal”.
În urma afacerii Weinstein din SUA, jurnalista Sandra Muller publicase acuzația pe Twitter, lansând acel hashtag, #balancetonporc, fără ca ea să se aștepte ca Éric Brion să o dea în judecată pentru defăimare.
Ea cerea femeilor din Franța, în urma modelului #MeToo din SUA, să îi denunțe pe cei care le hărțuiesc. Tribunalul a condamnat-o să-i plătească despăgubiri magnatului de presă și să publice verdictul, pe socoteala ei, în două din ziarele posedate de acesta.
In Franța, mișcarea #MeToo s-a lovit atunci de o formă de rezistență chiar din partea unor femei. Franța e țara prin excelență a publicațiilor satirico-politice precum Charlie Hebdo și Le Canard enchaîné, așa că gesturile de provocare extremă sunt banale acolo. La urma urmei, e țara care ni i-a dat pe Rabelais, Marchizul de Sade și Georges Bataille, o cultură a libertinajului cultural și social greu de înțeles de cei din afară.
Așa că nu a surprins pe nimeni în Franța că 100 de femei au publicat atunci, în ianuarie 2018, un manifest, o tribună în Le Monde în care contestau campania, devenită mondială, împotriva hărțuirii sexuale.
Mai toate semnatarele erau celebrități, precum actrița Catherine Deneuve sau actrița de porno hard, devenită prezentatoare TV, Brigitte Lahaie.
Ce spuneau ele acolo? Ele solicitau, textual: „une liberté d'importuner, indispensable à la liberté sexuelle.” Adică: „Libertatea de a importuna, indispensabilă libertății sexuale.”
La Bruxelles, Le Soir scrie astăzi că Sandra Muller denunță un „verdict căluș” și că va face apel.
În sfârșit, dat fiind că azi e Ziua Mondiala a Contracepției, Libération trece în revistă toate mijloacele disponibile de contracepție masculină, despre care bărbații în general nu vor să audă. Una este vasectomia, o tehnică de sterilizare definitivă, banalizată în țările anglo-saxone, dar foarte puțin practicată pe continent.
În Franța a fost însă inventat slipul termic. Libération scrie că e vorba de niște chiloți care încălzesc testiculele și împiedică producerea spermatozoizilor. Pentru a avea un efect, chiloții trebuie purtați continuu 15 ore pe zi, iar efectul, reversibil, vine după cca. trei luni de practică. La fel, efectul dispare la trei luni după ce se încetează purtarea lor.
Mai există și injecția săptămânală de testosteron, aprobată de Organizația Mondială a Sănătății, dar de care majoritatea bărbaților nu vor să audă, probabil din spaima de seringă.
Și, în sfârșit, mai există, brevetat tot în Franța, scrie Libération, inelul din silicon numit Andro-Switch, a cărui ilustrație nu poate fi publicată aici. Cât despre pilula masculină, ea nu va apărea, probabil, pe piață înainte de două decenii de acum înainte. Pentru mulți moraliști, însă, aceste tehnici de desexualizare, de de-genare a contracepției riscă să ducă, pe termen lung, la o altă răsturnare a echilibrului clasic al cuplului și a rolului respectiv al bărbatului și femeii.
Facebook Forum