Președintele SUA, Donald Trump, se va muta la Centrul Medical Militar Național Walter Reed din Bethesda, Maryland, pentru următoarele zile, ca măsură de precauție în urma testării pozitive pentru COVID-19, a declarat vineri un oficial de la Casa Albă, citat de Reuters.
Medicii au făcut această solicitare, astfel încât Trump să poată primi îngrijiri imediate, dacă este necesar, a spus oficialul.
Președintele american Donald Trump a anunțat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus alături de soția sa, Melania Trump.
Donald Trump și soția sa erau deja în carantină și au decis să se testeze după ce asistenta președintelui american, Hope Hicks, a fost depistată pozitiv pentru COVID-19. Președintele și Melania Trump au declarat că în ultima vreme au petrecut mult timp în compania asistentei.
Hope Hicks a făcut parte din grupul de consilieri care a călătorit cu Trump la dezbaterea electorală pe care președintele american a avut-o marți cu Joe Biden, în Cleveland, Ohio, dar a fost și miercuri, la Minnesota.
Trump a speculat, într-un interviu dat la Fox News, că Hope Hicks ar fi putut contracta virusul după ce a interacționat cu un susținător.
Președintele american, care este în mijlocul unei campanii pentru realegere, a ținut evenimente cu mii de persoane în ultimele luni în ciuda recomandărilor epidemiologilor de a fi evitate adunări publice de amploare.
Donald Trump evită în cea mai mare parte a timpului să poarte mască și chiar l-a ironizat pe adversarul său Joe Biden, în timpul dezbaterii, pentru insistența lui de a fi văzut mereu cu mască.
Infectarea președintelui american are un impact important asupra campaniei electorale. Casa Alba a emis vineri un nou program oficial care nu mai conține vizita programată în Florida.
Trump s-a plimbat prin toată țară pentru a participa la evenimente de campanie și a încerca să convingă lumea să îi ofere un al doilea mandat în dauna democratului Joe Biden.
Donald Trump şi Joe Biden s-au duelat verbal, marţi, la prima dezbatere de la alegerile pentru Casa Albă, cu câteva zile înainte ca preşedintele SUA să fie confirmat pozitiv.
Chris Wallace, moderatorul primei dezbateri Trump-Biden, a criticat familia Trump că nu a respectat protocolul de siguranţă în timpul emisiunii.
„Doamna Trump a intrat purtând o mască, dar a scos-o odată ce s-a aşezat. Nu am văzut când au intrat toţi, dar ceilalţi membri ai primei familii pe care i-am văzut acolo, inclusiv Ivanka, Tiffany, când s-au aşezat, nu purtau măşti. Grupul de reporteri care era acolo mi-a spus că cineva de la Cleveland Clinic a venit la prima familie, cred că asta a fost înainte ca doamna Trump să se aşeze, să ofere măştile în caz că nu le aveau şi i-au făcut semn cu mâna. Şi oamenii din sală au observat asta în timp ce purtau măşti, inclusiv soţia mea şi cei patru copiii ai mei, prima familie nu a purtat măşti în timpul dezbaterii. Când s-a încheiat, doamna Trump a venit să urce pe scenă. După cum cred că toată lumea a văzut, ea nu purta o mască”, a spus Chris Wallace, prezentator Fox News.