Nu doar războiul este în discuție, susține Tudor Giurgiu, ci și faptul că obiceiurile noastre de consum, ca public, s-au schimbat major în ultimii doi ani.
Ne vine mai ușor să comandăm mâncare acasă, la fel e și cu filmul. Oamenii s-au obișnuit să vadă filmele pe platforme de streaming, iar în următorii ani mersul la cinema va fi asociat unei ieșiri speciale în oraș, spune acesta.
Regizorul vorbește despre producțiile care se vor vedea la TIFF anul acesta, despre filmele și cineaștii momentului, dar și despre o Românie care ar trebui să stea „trează”, să chestioneze, să pună mereu sub semnul întrebării informații și idei, să nu ia nimic de-a gata, altfel vom trăi pericolul pozițiilor extrem de radicale, partizane și încrâncenare tot mai mare între oameni.
Principalele declarații, pe scurt:
- Despre război: „E total science fiction pentru mine. N-aș fi crezut că, după ce am trăit și revoluție, și Cernobîl, și mineriade, și multe alte schimbări și 9/11 (n.r. atentatele din 11 septembrie 2001, SUA), generația mea, cel puțin, a fost expusă la foarte multe momente din acestea importante, n-aș fi crezut că voi trăi pe viu un război”;
- Despre societatea românească: „E important să fim treji, să chestionăm, să nu luăm totul de-a gata. Cred că România a fost ani de zile prizoniera unor manipulări de toate felurile. Cei foarte tineri parcă sunt tot mai alienați, comunică extrem de mult și insistent cu smartphone-ul. Cred că oamenii trebuie să fie mai circumspecți, să nu creadă lucrurile așa cum sunt, să audă mai multe păreri, să asculte mai multe surse”;
- Despre România în lume: „Eu cred că România e un pic mai sănătoasă față de alte țări. Mă gândesc la Polonia sau la Ungaria, unde cred că escaladarea unor forme de extremism politic a dus la niște decizii greu de înțeles pentru mine. Avem și noi un partid extremist în România, cu manifestări foarte vocale și care, iată, adună procente, adună simpatizanți. Cred că sunt nisipuri mișcătoare toți anii aceștia, nu trăim pe un sol foarte ferm și foarte solid”;
- Despre TIFF: „Publicul de-abia așteaptă să guste din nou TIFF-ul și atmosfera specială din Cluj. Festivalurile cred că vor avea o poziție privilegiată și pe viitor, pentru că vor rămâne, cum e și TIFF, o sărbătoare unică, în care o dată pe an, se adună oameni nu doar din toată țara, ci din colțuri din lume, din Europa, să guste senzația asta unică, să se bucure, să râdă sau să plângă împreună”;
- Despre viitorul cinematografiei: „Ne vine mai ușor să comandăm mâncare acasă. La fel e și cu filmul. Oamenii s-au obișnuit să vadă filmele pe platforme de streaming. Cred că, în curând, în 10, 20, poate 30 de ani, mersul la cinema va fi asociat unei ieșiri speciale în oraș. Ne îmbrăcăm frumos să socializăm, să ne vedem cu prietenii, să vedem un film. Cred că industria de cinema se va schimba radical;
Europa Liberă: În 2020, TIFF era primul festival major din Europa care se ținea cu prezența fizică, în condiții de siguranță. Eram în pandemie. Acum a venit războiul peste noi. În ce măsură vă afectează? Cum va avea loc festivalul în vreme de război?
Tudor Giurgiu: Într-adevăr, anul acesta, avem niște circumstanțe destul de bizare. Nimeni nu cred că se gândea nici la război, dar nici la faptul că va dura atât. Ne gândeam că, probabil după 30 de zile, se vor găsi soluții ca tot acest conflict să nu escaladeze, dar, iată că el merge mai departe.
Sigur că asta ne-a busculat puțin și ne-a făcut să regândim nu doar campania de promovare a festivalului, dar și alegerile, până la urmă, de filme.
Anul acesta, avem o secțiune, câteva titluri ucrainene puternice. Avem un film din Ucraina care tocmai a fost prezentat la Cannes, filmul „Pamfir”, un film regizat de Oleg Sentsov, cineast care a făcut greva foamei, a fost întemnițat de regimul Putin.
Avem film premiat la Veneția anul trecut, tot al unui cineast ucrainean și vom face și strângere de fonduri. Deci, cumva nu am putut rămâne nici insensibili și nici inerți, dacă ne uităm la ce se întâmplă dincolo de granițe.
Festivalul a lansat și acest call, „Make films, not war”. E datoria, până la urmă, a cineaștilor să reflecteze lumea asta în care trăim.
Din strângerea de fonduri pe care o vom iniția la TIFF, cum s-a întâmplat și la Premiile Gopo, banii strânși vor merge tocmai la cineaștii ucraineni. O parte din ei chiar filmează, documentează aceste momente și aceste luni infernale. Cred că e important să trimitem mesajul acesta de solidaritate și să arătăm că suntem alături.
Europa Liberă: Cum simțiți publicul și cum simțiți societatea?
Publicul are nevoie de TIFF, are nevoie de socializări, de momente în care guști un film în aer liber sau într-o sală de cinema, în care simți respirația, emoția, plânsul, bucuria celui de lângă tine.
Tudor Giurgiu: Eu cred că publicul e bucuros că, în fine, e un an cvasi-normal, adică se întorc proiecțiile în săli. Publicul de-abia așteaptă, cred, să guste din nou TIFF-ul și atmosfera specială din Cluj. Deci, pentru publicul larg cred că e important să participe la un eveniment fără restricții.
Sigur că nu înseamnă că va trebui așa, dintr-odată, să abandonăm toate măsurile de prevenție. Nu cred că e oportun. La Cannes s-a mai întâmplat lucrul acesta și mulți s-au întors cu Covid acasă.
Dar, cred că e un moment așteptat. Publicul are nevoie de astfel de întâmplări, de socializări, de momente în care guști un film în aer liber sau într-o sală de cinema, în care simți respirația, emoția, plânsul, bucuria celui de lângă tine.
Europa Liberă: În pandemie a fost greu pentru toată lumea, indiferent de domeniul în care lucrează fiecare. Vă imaginați în 2022 că va veni războiul peste noi, că o să avem un război aproape de țara noastră?
Tudor Giurgiu: E total science fiction pentru mine, adică n-as fi crezut că, după ce am trăit și revoluție și Cernobîl și mineriade și multe alte schimbări și 9/11 (n.r. atentatele din 11 septembrie 2001, SUA), generația mea, cel puțin, a fost expusă la foarte multe momente din acestea importante…
Un război n-am mai trăit pe viu, n-am mai trăit sentimentul ăsta și nevoia care s-a simțit în societate de a ajuta, de a fi alături, pentru că puteam fi noi, adică e o chestiune de kilometri. Cred că lucrul acesta ne-a făcut să reflectăm foarte mult și ne-a făcut să vrem să vorbim despre aceste teme legate de climatul social, politic, de justiție, de libertatea presei.
Anul acesta vom lansa, pe lângă proiecțiile de film, și un format de discuții, de conversații despre lumea în care trăim. Se cheamă TIFF Talks, unde pornim de la un film important difuzat seara, iar a doua zi publicul va putea dialoga cu personalități din zona publică, oameni politici, jurnaliști. Vom dezbate, de fapt, aceste subiecte pornind de la un film.
Europa Liberă: Credeți că suntem bine noi, ca societate?
Tudor Giurgiu: Eu cred că România e un pic mai sănătoasă față de alte țări și de alte teritorii. Mă gândesc la Polonia sau la Ungaria, unde cred că escaladarea unor forme de extremism politic, în special, a dus la niște decizii greu de înțeles pentru mine.
Dar, sigur că lucrurile acestea sunt foarte fragile. Adică, experiența și perioada recentă ne-au dovedit că, în astfel de democrații foarte fragile, lucrurile se pot schimba extrem de repede.
Avem și noi un partid extremist în România, cu manifestări foarte vocale și care, iată, adună procente, adună simpatizanți. Cred că sunt nisipuri mișcătoare toți anii aceștia, trăim nu pe un sol foarte ferm și foarte solid.
Europa Liberă: Dați-ne din casă. TIFF aduce anul acesta o selecție puternică de producții recente. Ce vom avea?
Tudor Giurgiu: Sunt peste 150-170 de filme din toată lumea, sigur, grupate pe secțiunile deja tradiționale, la TIFF. E o competiție puternică în care cineaștii aflați la început sau la al doilea film se luptă să câștige marile premii.
Am reușit în alți ani să descoperim cineaști importanți, care apoi au ajuns să câștige chiar și premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, cazul unui regizor din Chile premiat la TIFF, Sebastián Lelio.
Anul acesta, avem două filme românești în competiție, un film în premieră mondială, „Balaur” de Octav Chelaru, un film care vorbește este o relație destul de neortodoxă între o profesoară și elevul ei de liceu. Al doilea film este „Marocco”, de Emanuel Pârvu, un actor extrem de talentat care, iată, și regizează. A fost în competiția de la San Sebastian anul trecut, un important festival în lume.
Apoi avem o noutate, o competiție pentru filme documentare. E un gen gustat, foarte prizat azi în lume și în România, mai ales, cel puțin în ultimii ani, de când Colectiv a ajuns să fie nominalizat la Oscar.
Cred că, la fel, publicul se va putea bucura de filme documentare care vorbesc despre lume, despre multe aspecte complexe ale lumii în care trăim.
Eu sunt foarte curios să văd documentarul despre disidentul rus Alexei Navalny, premiat la Sundance anul trecut, și despre care s-a vorbit foarte mult în toată lumea și care cred, inevitabil, ne va da, fără să vrea, o oglindă foarte fidelă a ceea ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de România.
În egală măsură, probabil secțiunea cea mai căutată de public e intitulată Zilele Filmului Românesc, în care vom prezenta multe filme în premieră. Le avem pe cele două menționate înainte, avem și filme premiate de anul trecut, „Imaculat” sau „Blue Moon”.
Avem și filme noi. „Capra cu trei iezi” e o tratare destul de neconvențională a basmului pe care îl știm cu toții, în care joacă Maia Morgenstern, premiată anul acesta cu premiul de excelență la TIFF. Avem multe filme de scurt metraj foarte bune. Va fi un an cu multe surprize venite, în special, din partea celor foarte tineri.
Cred că TIFF-ul nu prea mai are ce să facă pentru a reuși să consolideze reputația unor regizori importanți, care nu mai au nevoie de nicio prezentare. TIFF-ul, însă, îi poate ajuta pe cei aflați la început de drum.
Europa Liberă: Ne puteți face un top 3 filmele momentului sau top 3 tinerii cineaști ai momentului?
Tudor Giurgiu: E foarte greu să faci topuri. Poți, însă, în mod evident, să vorbești despre filmele pe care le aștepți cu mare interes. Eu sunt foarte curios să văd documentarul despre disidentul rus Alexei Navalnîi, premiat la Sundance anul trecut, o producție HBO Max și despre care s-a vorbit foarte mult în toată lumea și care cred, inevitabil, ne va da, fără să vrea, o oglindă foarte fidelă a ceea ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de România.
Apoi, aștept cu mare curiozitate un cine-concert al unei trupe din Franța, „Invaders”. Cine-concertul și filmul pe care o să-l vedem se cheamă „Moonwalk One”, va fi un experiment vizual, senzorial, absolut remarcabil, după cum, la fel, sper să se concretizeze, e în premieră ce vă spun, proiectul unui spectacol audio-video, e prima prezentare în România a filmului de animație „Insula” făcut după Gellu Naum, regizat de Anca Damian, în acompaniamentul Quartetului „Bălănescu” din Marea Britanie.
Violonistul Alexander Bălănescu, român de origine, vine cu quartetul lui și sperăm să delectăm publicul live cu acompaniamentul muzical pe care Alex l-a gândit pentru acest film.
Apoi, sigur, multe, multe filme. E extrem de greu să faci un top. Mai am un favorit, „Call Jane”, e filmul care va deschide festivalul. „Rețeaua Jane” i-am spus noi în română, despre curajul nebun al unor femei în America anilor ‘70.
În anumite state, avortul era interzis și aceste femei au făcut o rețea întreagă, pentru a ajuta femeile care erau nevoite, își doreau să facă avort, dar nu puteau să facă din cauza legislației. E o comedie, dar, în același timp, un film foarte puternic despre un subiect care, iată, e încă la ordinea zilei.
Europa Liberă: Tema războiului va fi prezentă în festival. Una dintre cele mai cunoscute formații din Ucraina, DakhaBrakha, se întoarce la TIFF.
Tudor Giurgiu: DakhaBrakha e o formație de legendă pentru ucraineni și nu numai, fanii de world music probabil o știu, au văzut-o în multe alte festivaluri. Noi am fost primii, la TIFF, care au adus-o în România, i-am descoperit, ni s-a părut wow amestecul lor de etno, combinat cu sonorități foarte moderne, electronice, dar pornind, totuși, și de la instrumente tradiționale, cu niște voci fabuloase.
Războiul i-a dat și pe ei peste cap. Au plecat în America, s-au refugiat, au revenit în Europa, au decis, totuși, să cânte și să vorbească despre ceea ce suferă, despre ceea ce li s-a întâmplat lor, poporului lor și cred că va fi unul din evenimentele cele mai gustate la TIFF. Știu deja mulți oameni care și-au luat bilete și care de-abia așteaptă reîntâlnirea cu DakhaBrakha.
Europa Liberă: Este dificil să dezvolți un proiect de film în prezent, în România?
Tudor Giurgiu: În România, e la fel de complicat, probabil, cum e și în alte țări. Să dezvolți un proiect de film înseamnă mult timp de care ai nevoie, bani, pentru că trebuie, practic, să scrii un scenariu, să-l îmbunătățești, timp în care tu, probabil, ca scriitor, ca regizor, mai ai nevoie și de alte joburi, trebuie să mai trăiești și lucrurile acestea se fac în paralel.
Deci, pe lângă instrumentele care există deja la îndemâna cineaștilor, instrumentele de finanțare, TIFF și-a propus, prin „Transilvania Pitch Stop”, să ofere un mijloc de susținere, dar nu doar pentru cineaștii români, pentru cineaștii din țările limitrofe, țări cu care ne învecinăm sau ne înrudim geografic, mergem chiar spre Georgia, Turcia, din zona Mării Negre și am selectat deja în jur de 10, 11 proiecte de film, care sunt încă la faza de scenariu.
Invităm producători străini să descopere aceste proiecte, premiem cele mai bune proiecte și e o bucurie fantastică să vezi că astfel de filme, unde ai fost implicat, ca festival, în faza de laborator, de dezvoltare, ai ajutat niște oameni, peste câțiva ani, filmele ajung nu doar să fie prezentate la mari festivaluri, dar să fie și premiate.
S-a întâmplat asta cu un film ucrainean, anul acesta, la Cannes, a fost prezentat acolo. Acum un an sau doi cred că era un film din Rusia, care a fost, la rândul lui, prezentat în alt festival și a avut mare succes. Sunt filme care și-au început cariera internațională pe hârtie, la Cluj.
Europa Liberă: TIFF este finanțat din fonduri private, dar primește bani și de la stat. Știm că, în 2020, în pandemie, finanțarea a fost tăiată undeva la jumătate. Cum e anul acesta?
Tudor Giurgiu: A fost foarte greu, pentru că nu ne-am revenit cu totul. Multe companii, e firesc, și-au direcționat bugetele înspre zona asta de ajutorare a victimelor războiului. Finanțarea de la stat, cel puțin de la Ministerul Culturii, nu și-a revenit la nivelul la care era înainte.
În consecință, ne-am pus problema unei recalibrări a selecției. Nu am eliminat multe lucruri, poate doar am revizuit protocoalele legate de cum cheltuim, până la urmă, banii. În condițiile în care criza a avut un impact mare în ceea ce privește cazările, s-au scumpit tarifele de cazare la Cluj, combustibil, bilete avioane și așa mai departe.
Deci, văd că e foarte greu de organizat un eveniment la cel puțin anvergura cu care am obișnuit publicul. Nu mai vorbesc de tipar. Tiparul aproape s-a dublat. Or, sigur că asta ne-a făcut să ne și recalibrăm demersurile, să fim mai atenți la cât tipărim.
Spre exemplu, să fim mai preocupați de sustenabilitate, să transmitem tuturor colegilor din organizație că trebuie să ne regîndim modul în care lucrăm și asta cred că are un efect bun și pozitiv pe viitor. Dar, nu ne-a fost ușor. Cred că vor urma ani la fel, foarte complicați pentru acest tip de evenimente mari, care au nevoie de susținere, deopotrivă privat și public, altfel, ele nu vor putea să fie făcute.
Europa Liberă: „Metronom”, filmul lui Alexandru Belc, premiat la Cannes. Cum ați primit vestea?
Tudor Giurgiu: A fost o surpriză majoră, pentru că, deși am văzut filmul acolo, mi-a plăcut, niciodată nu știi ce păreri are juriul și cum sunt celelalte filme. Întotdeauna, ajungi sa vezi 3-4 filme, dar ele sunt, de fapt, 18-20 de filme care concurează pentru premii.
Pleci de la film cu o durere în plex, pentru că vezi cum destine foarte tinere, oameni la început de drum au de-a face cu Securitatea și cu modul extrem de represiv și de dur cu care Securitatea își impunea opiniile și dorințele în acel moment.
Pe Alex, regizorul filmului, îl cunosc, am lucrat cu el la primul lui film de lungmetraj, un documentar care se chema „Cinema Mon Amour”, despre destinul unui cinematograf din Piatra-Neamț și eforturile disperate care s-au făcut pentru a-l ține în viață.
Cred că Alex e un om foarte talentat și un om cu o intuiție foarte bună. E un om cu măsură. Or, lucrurile astea se învârt din plin și în „Metronom”, un film care, deși vorbește despre România anului 1972, o perioadă care e total necunoscută, reconstituirea e făcută cu mare minuțiozitate, e făcută cu tandrețe, cu delicatețe.
Pleci de la film cu o durere în plex, pentru că vezi cum destine foarte tinere, oameni la început de drum au de-a face cu Securitatea și cu modul extrem de represiv și de dur cu care Securitatea își impunea opiniile și dorințele în acel moment.
Europa Liberă: Spuneați că urmează cu siguranță o perioadă grea, ani grei. Cum vedeți viitorul industriei cinematografiei, în vreme de război, un război care pare să fie unul de durată?
Oamenii s-au obișnuit să vadă filmele pe platforme de streaming. Cred că, în curând, în 10, 20, poate 30 de ani, mersul la cinema va fi asociat unei ieșiri speciale în oraș. Ne îmbrăcăm frumos să socializam, să ne vedem cu prietenii, să vedem un film.
Tudor Giurgiu: Eu cred că nu doar războiul este în discuție, ci și faptul că obiceiurile noastre de consum, ca public, s-au schimbat major în ultimii doi ani.
Observăm că, iată, curieratul continuă să funcționeze la nivelul obiceiurilor pe care ni le-am creat în pandemie, ne vine mai ușor să comandăm mâncare acasă. La fel e și cu filmul. Oamenii s-au obișnuit să vadă filmele pe platforme de streaming.
Cred că, în curând, în 10, 20, poate 30 de ani, mersul la cinema va fi asociat unei ieșiri speciale în oraș. Ne îmbrăcăm frumos să socializam, să ne vedem cu prietenii, să vedem un film. Cred, însă, că universul domestic va fi cel care va fi primordial pentru a experimenta și a vedea multe filme.
Deci, cred că se va schimba radical industria asta de cinema și felul în care, de fapt, dacă vorbim de marile studiouri americane, de felul în care vor veni banii să alimenteze facerea pe bandă rulantă de noi și noi filme.
Festivalurile, însă, cred că vor avea o poziție privilegiată, pentru că vor rămâne, cum e și TIFF, o sărbătoare unică, în care o dată pe an, în cazul TIFF-ului și în cazul multor altor festivaluri, se adună oameni nu doar din toată țara, din colțuri din lume, din Europa, să guste senzația asta unică, să vadă un film în aer liber, cu o mie de oameni, să se bucure, să râdă sau să plângă.
Tipul ăsta de senzație pe care ți-o dă un festival e foarte greu de replicat. De asta cred că poziția festivalului în a lansa filme noi, în a lansa trenduri, în a descoperi cineaști, în a-i încuraja, va fi o poziție foarte importantă.
Europa Liberă: În afara festivalurilor ne înstrăinăm și mai tare, ne vom îndepărta unii de ceilalți?
Tudor Giurgiu: Eu sper să nu ne îndepărtăm. Cred că acești doi ani au fost suficienți și mă gândesc, în special, la cei foarte tineri, care deja parcă sunt tot mai alienați, pentru că ei comunică extrem de mult și insistent cu smartphone-ul. Telefonul a trecut demult de funcția lui doar de a comunica mesaje prin viu grai.
Nu îi învinuiesc. Încerc să-i înțeleg, dar cred și sper să vadă și ei, să înțeleagă că e important să-ți suni un prieten, să te vezi cu el, să nu ajungi să te îndepărtezi, să te înstrăinezi și să comunici doar în scris sau prin intermediul rețelelor sociale.
Europa Liberă: Spuneați mai devreme că umblăm pe nisipuri mișcătoare, apropo de pulsul societății. Cum facem să nu ne cufundăm complet?
Tudor Giurgiu: Cred că e important să fim treji. Important e să chestionăm, să nu luăm lucrurile de-a gata. Cred că România a fost ani de zile prizoniera unor manipulări de toate felurile, pornim din decembrie ‘89 și felul în care au fost reflectate evenimentele de atunci, de la manipularea de la Timișoara, cu sutele de morți, până la execuția lui Ceaușescu și tot ceea ce s-a scris în jurul acelor evenimente.
Noi am reconstruit o lume nouă bazată pe aceleași nisipuri mișcătoare și nimeni de atunci nu a venit să spună „Fraților, a fost o minciună, revolta populară s-a suprapus peste o lovitură de stat orchestrată din timp, cu mare minuție”. Lucrurile acestea, nespunându-se din timp, au un efect major în ceea ce privește felul în care societatea arată azi.
Deci, cred că oamenii trebuie să fie mai circumspecți și să nu ia totul de-a gata, să nu creadă lucrurile așa cum sunt. Cred că trebuie să analizezi, să auzi mai multe păreri, să faci ceea ce un jurnalist de bună calitate face, ascultă mai multe surse, vede, nu prezintă știrea fără o verificare.
Trebuie să facem cumva asta, altfel lumea e în pericol să aibă poziții extrem de radicale, extrem de partizane și nu știu dacă e bine. Nu știu dacă asta ne va ajuta. Aceeași încrâncenare și aceeași împărțire eternă în două sau mai multe focare de conflict, între oameni care sunt aparent pe poziții ireconciliabile și cred că puțină toleranță, încredere și înțelegere ar ajuta.
Europa Liberă: Vedeți un mare risc acum, un pericol la adresa democrației noastre, la adresa libertății noastre, poate a libertății de exprimare?
Tudor Giurgiu: Nu cred că e un mare risc. Singurul risc pe care îl văd eu ține de felul în care ne manifestăm la nivel strict politic și la cum suntem reprezentați. Din păcate, nu sunt cel mai fericit cu felul în care arată Parlamentul și prestația liderilor noștri, comparând, până la urmă, și cu ce se întâmpla în țară acum 10 ani sau 20 de ani.
Nu cred că nivelul de reprezentare e același, dar, altfel, cred că trebuie să sperăm și în puțin noroc și în faptul că suntem, totuși, apărați de niște alianțe și am intrat în niște înțelegeri, suntem în Uniunea Europeană, în NATO, lucruri care ne dau o oarecare liniște pe viitor.
