Statele Unite și Marea Britanie au anunțat la începutul lunii iunie că vor furniza Kievului sisteme de artilerie de precizie și cu rază lungă de acțiune, ce pot lovi ținte la 80 de kilometeri distanță. Însă livrarea sistemelor și pregătirea personalului militar din Ucraina ar urma să mai dureze câteva săptămâni în plus.
„De îndată ce avem sistemele de artilerie cu rază lungă de acțiune pentru a ne putea lupta cu artileria rusă, forțele noastre speciale vor putea elibera orașul (Severodonețk, n.r.) de ruși în 2-3 zile”, a punctat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Haidai, într-un interviu distribuit pe rețelele sociale și citat de Europa Liberă.
Rusia și-a concentrat puterea focului de artilerie asupra orașului din estul Ucrainei. Haidai a precizat că „liniștea din Severodonețk durează doar atâta timp cât soldații își reîncarcă armele”, iar evacuarea civililor „rămâne în continuare imposibilă”.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris bătălia ce se dă pentru Severodonețk drept „una dintre cele mai dificile” de la începutul războiului, iar rezultatul bătăliei ar urma să determine direcția în care se îndreaptă războiul din Donbas. Zelenski a adăugat că soldații ruși sunt „mult mai mulți și mai puternici”.
Haidai precizează, însă, că soldații ucraineni sunt în continuare motivați să lupte, iar „toată lumea își menține pozițiile”.
Armele trimise de Occident
La finalul lunii mai, mai multe tunuri de artilerie trimise de Statele Unite ajungeau pe câmpul de luptă din Ucraina, după ce Occidentul a evitat timp de 3 luni să ofere sprijin militar cu arme puternice Kievului. Statele Unite au condiționat trimiterea unor astfel de sisteme de artilerie de promisiunea că armata ucraineană nu le va folosi pentru a lovi ținte de pe teritoriul Rusiei.
Pe data de 6 iunie, ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a transmis că țara sa va livra Ucrainei noi lansatoare de rachete M270, capabile să lovească ținte aflate la 80 de kilometri distanță. Atât în cazul sistemelor de artilerie americane cât și a lansatoarelor de rachete britanice, soldații ucraineni trebuie antrenați pentru a învăța cum să le folosească.
„Regatul Unit este alături de Ucraina în această luptă și își asumă un rol de lider în furnizarea trupelor sale eroice cu arme vitale, de care au nevoie pentru a-și apăra țara de invazia neprovocată. Dacă comunitatea internațională își continuă sprijinul, cred că Ucraina poate câștiga”, a declarat Wallace într-un comunicat.
Pe 8 iunie, Norvegia a anunțat că a donat 22 de lansatoare de rachete Howitzer M109, plus echipament, piese de schimb și muniție pentru armele cu rază lungă de acțiune, potrivit ministrului Apărării al țării. Soldații norvegieni i-au instruit, de asemenea, pe colegii lor ucraineni cu privire la modul de utilizare al lansatoarelor M109.
„Evoluția războiului din Ucraina ne îndeamnă să donăm artilerie și arme mai grele”, spune ministrul norvegian al Apărării, Bjorn Arild Gram.
La rândul ei, Polonia a anunțat în urmă cu o zi că va vinde Kievului mai multe tunuri Howitzer Krab, aflate în arsenalul ei.
„Acum semnăm unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare contract în domeniul exportului de armament de apărare din ultimii 30 de ani”, a transmis miercuri prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, în timpul unei vizite la fabrica companiei militare poloneze Huta Stalowa Wola, ce produce Krab.
„Aceasta este o vânzare de arme pentru ucraineni [...] arme foarte importante pentru câmpul de luptă, ce vor ajunge cel mai probabil în estul Ucrainei”, a adăugat Morawiecki.
Nevoia de tunuri de artilerie puternice, care să lovească ținte cu precizie și la depărtare devine din ce în ce mai mare în contextul în care Rusia se folosește de tactica pământului pârjolit, ce implică raderea de pe suprafața pământului a oricărei instalații militare sau civile, ce i-ar putea ajuta pe soldații ucraineni, în lupta împotriva Rusiei.
De la începutul războiului și până în prezent, zeci de mii de oameni (soldați și civili) au murit în urma luptelor ce s-au dat în mare parte în nordul, sudul și estul țării, dar și în urma loviturilor cu rachete de pe întreg teritoriul Ucrainei.