Linkuri accesibilitate

21 de răniți în timpul atacurilor rusești nocturne asupra clădirilor înalte din Harkov


Primarul Igor Terekhov asistă un rezident în timpul evacuării dintr-o clădire de apartamente care a fost lovită de un atac aerian rusesc în Harkov pe 22 septembrie.
Primarul Igor Terekhov asistă un rezident în timpul evacuării dintr-o clădire de apartamente care a fost lovită de un atac aerian rusesc în Harkov pe 22 septembrie.

Lovituri militare rusești au atins în noaptea de sâmbătă spre duminică (21 -22 septembrie) clădiri înalte de apartamente în orașul ucrainean Harkov – sunt zeci de răniți în urma acestui al doilea atac nocturn consecutiv din această săptămână.

Bombele au căzut pe 21 septembrie, în districtul Shevchenkivskiy, la nord de centrul orașului, a declarat guvernatorul Harkovului, Oleg Synyehubov. Nouă clădiri rezidențiale au suferit daune de diferite grade, a adăugat el.

Douăzeci și una de persoane au fost rănite, inclusiv un copil de opt ani, potrivit lui Synyehubov și primarului din Harkov, Igor Terekhov.

Terekhov a mai spus pe Telegram că 60 de locuitori au fost evacuați dintr-o clădire grav avariată. Un copil de 8 ani și doi tineri de 17 ani se numără printre răniți, a adăugat el.

Loviturile de peste noapte au avut loc după un alt atac la Harkov, la sfârșitul zilei de 20 septembrie, în care au fost rănite 15 persoane, inclusiv copii de 10 și 12 ani.

Locuitori din Harkov răniți și case distruse după un bombardament rusesc nocturn
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:58 0:00

Potrivit oficialilor ucraineni, în atacuri au fost folosite bombe aeriene de tip KAB, o armă sovietică modernizată pe care armata rusă a folosit-o în estul Ucrainei.

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina și aflat la 30 de kilometri de granița cu Rusia, a fost ținta frecventă a armatei ruse de când președintele rus Vladmir Putin a lansat, în februarie 2022, invazia la scară largă a țării sale în vecinul său mai mic.

Președintele Volodimir Zelenski a condamnat ultimele atacuri asupra Kharkovului și și-a repetat apelul pentru mai multe arme din partea partenerilor occidentali ai Kievului pentru a se apăra împotriva atacurilor rusești.

„Ucraina are nevoie de capacități complete cu rază lungă de acțiune și ne străduim să ne convingem partenerii de acest lucru”, a scris el pe social media.

Mai la sud, un atac al unei drone rusești a ucis două persoane pe 21 septembrie în orașul Nikopol, a declarat guvernatorul regional.

În orașul estic Kurakhove, unul dintre punctele centrale ale avansului lent al Rusiei prin regiunea industrială Donețk, o persoană a fost ucisă într-un atac de artilerie rusească, au declarat procurorii regionali, potrivit Reuters.

Și autoritățile locale din regiunea Sumi au declarat că avioanele rusești au lovit infrastructura energetică din orașul Shostka.

Sumi a fost o altă țintă frecventă a atacurilor rusești și se află vizavi de regiunea Kursk din sudul Rusiei, unde forțele ucrainene au lansat o incursiune luna trecută.

În altă parte, forțele aeriene ucrainene au raportat la 22 septembrie că sistemele de apărare aeriană au doborât 71 din cele 80 de drone de atac rusești lansate peste noapte.

Aceasta a precizat că alte șase drone au fost neutralizate prin război electronic. Forțele aeriene au declarat, de asemenea, că Rusia a lansat două rachete ghidate din părțile ocupate ale regiunii Luhansk din Ucraina. Aceasta nu a precizat ce s-a întâmplat cu rachetele.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a declarat că unitățile de apărare aeriană au distrus 15 drone lansate de Ucraina peste noapte.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG