Linkuri accesibilitate

Ucraina a denunțat ipocrizia ministrului de externe rus Serghei Lavrov la reuniunea Consiliului de Securitate ONU


Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, se află de luni la New York, în contextul în care Rusia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU până la sfârşitul lunii aprilie.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, se află de luni la New York, în contextul în care Rusia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU până la sfârşitul lunii aprilie.

Kievul a denunţat marţi „ipocrizia” ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, care a prezidat luni, la New York, o reuniune a Consiliului de Securitate privind „apărarea principiilor” Cartei ONU. Rusia asigură în aprilie preşedinţia, prin rotaţie, a Consiliului de Securitate, pentru că este membră al acestui cel mai înalt organism decizional al Naţiunilor Unite, potrivit AFP preluat de Agerpres.

„Un circ absolut ipocrit. Lavrov prezidează Consiliul de Securitate al ONU justificând războiul, masacrele, distrugerea totală”, a denunţat pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al președintelui de la Kiev.

„Rusia umileşte clar democraţia, libertatea, convenţiile”, a afirmă Podoliak.

„Rusia trebuie să fie declarată sponsor al terorismului şi expulzată de pretutindeni...”, conform portalului ucrainean RBK.

Autenticitatea tweet-ului lui Podoliak a fost confirmată pentru AFP de o sursă din cadrul preşedinţiei ucrainene.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, se află de luni la New York, în contextul în care Rusia deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU până la sfârşitul lunii aprilie.

Ministrul rus de externe a declarat luni că sistemul Naţiunilor Unite se află 'într-o criză profundă', acuzând Occidentul, în special SUA, de a fi responsabili pentru aceasta.

Lavrov prezidează marţi o sesiune de dezbateri privind situaţia din Orientul Mijlociu şi urmează să susţină o conferinţă de presă, la peste un an de la invazia Rusiei în Ucraina

XS
SM
MD
LG