Linkuri accesibilitate

Premierul Indiei, vizită istorică în Ucraina. Narendra Modi face apel la pace


Premierul indian Narendra Modi (dreapta) și președintele ucrainean Volodimir Zelenski își strâng mâna înainte de a vizita un memorial dedicat copiilor uciși în timpul atacului rusesc asupra Ucrainei, la Kiev, pe 23 august.
Premierul indian Narendra Modi (dreapta) și președintele ucrainean Volodimir Zelenski își strâng mâna înainte de a vizita un memorial dedicat copiilor uciși în timpul atacului rusesc asupra Ucrainei, la Kiev, pe 23 august.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a făcut din nou apel la pace pe 23 august, când s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei prime vizite istorice la Kiev.

Modi, care a sosit cu trenul din Polonia, a avut discuții cu Zelenski după ce au vizitat o expoziție memorială la Kiev dedicată copiilor uciși în timpul războiului.

„Am stat departe de război cu mare convingere. Acest lucru nu înseamnă că am fost indiferenți", a scris Modi pe X.

„Din prima zi, nu am fost neutri, dar suntem fermi pentru pace”.

Modi nu a detaliat viziunea sa pentru o rezolvare pașnică a războiului, care a fost început de Rusia, țară aliată tradițional cu India.

India a fost criticată de unele țări occidentale după ce Modi l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova. Vizita a coincis cu un atac rusesc cu rachetă asupra unui spital de copii din Kiev, care a suscitat condamnări internaționale aspre.

Statele Unite au fost deosebit de preocupate de vizita de două zile a lui Modi în Rusia, deoarece consideră New Delhi un pilon important în strategia sa de a limita o Chină în ascensiune.

Zelenski a avut la acea vreme cuvinte dure și pentru călătoria lui Modi, spunând că a fost o „dezamăgire uriașă și o lovitură devastatoare pentru eforturile de pace de a-l vedea pe liderul celei mai mari democrații din lume îmbrățișându-l pe cel mai sângeros criminal din lume la Moscova într-o astfel de zi”.

„India vă va fi mereu alături”

Modi a oferit sprijinul umanitar al țării sale pentru Ucraina devastată de război.

„Orice ajutor de care veți avea nevoie din punct de vedere umanitar, India vi-l va oferi și vă va fi mereu alături și va merge mai departe pentru a vă sprijini”, a spus Modi.

Zelenski nu a făcut nicio remarcă, dar a postat un mesaj pe X însoțit de un videoclip cu el și Modi vizitând expoziția de comemorare a copiilor care au murit în război.

„Astăzi, la Kiev, prim-ministrul Narendra Modi și cu mine am onorat memoria copiilor ale căror vieți au fost luate de agresiunea rusă. Copiii din fiecare țară merită să trăiască în siguranță. Trebuie să facem acest lucru posibil", a spus Zelenski în mesajul său.

Călătoria lui Modi este prima a unui lider indian la Kiev de când țările au stabilit relații bilaterale în urmă cu mai bine de 30 de ani. El a spus că intenționează să discute și despre „aprofundarea prieteniei India-Ucraina”.

Oficialii spun că vizita ar ava ca scop stimularea legăturilor bilaterale, iar analiștii afirmă că va fi și o încercare de a face India să adopte o poziție neutră în războiul dintre Rusia și Ucraina.

Presa ucraineană a relatat că, imediat după sosire, Modi s-a întâlnit cu reprezentanți ai diasporei indiene.

„Am ajuns la Kiev devreme în această dimineață. Comunitatea indiană m-a primit foarte călduros”, a scris Modi într-un mesaj pe rețeaua X.

Anterior, compania feroviară de stat a Ucrainei a postat pe rețeaua Telegram un videoclip cu sosirea lui Modi, cu trenul, din Polonia.

„Pentru prima dată în istoria relațiilor bilaterale dintre țările noastre, prim-ministrul Indiei vizitează personal Ucraina”, se arată în mesajul care însoțește videoclipul.

Șeful biroului prezidențial al Ucrainei, Andri Iermak, a numit vizita lui Modi „istorică” și a subliniat așteptările Ucrainei ca India să joace un rol în încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina cu o „pace justă”, referindu-se la formula de pace a Ucrainei.

„Respectăm India ca o democrație foarte mare în lume și o țară puternică”, a spus Iermak într-un interviu pentru India Today. „Dar acum este necesar să spunem cine este agresorul, cine este victima”, a spus oficialul ucrainean, potrivit AP.

India nu a condamnat niciodată în mod explicit invazia Rusiei în Ucraina.

În Polonia, înainte de a ajunge în Ucraina, Narendra Modi a îndemnat Moscova și Kievul să găsească o cale spre pace „cât mai curând posibil”.

„Aștept cu nerăbdare oportunitatea de a împărtăși perspective privind soluționarea pașnică a conflictului din Ucraina”, a declarat Modi la Varșovia. „În calitate de prieten și partener, sperăm la o revenire rapidă a păcii și stabilității în regiune”.

Vizită istorică

Călătoria lui Modi este prima a unui lider indian la Kiev de când țările au stabilit relații bilaterale, în urmă cu mai bine de 30 de ani. El a spus că intenționează să discute și despre „aprofundarea prieteniei India-Ucraina”

„India are convingerea puternică că nicio problemă nu poate fi rezolvată pe câmpul de luptă”, a spus Modi, adăugând că țara sa sprijină „dialogul și diplomația pentru restabilirea păcii și stabilității”.

India a fost criticată de unele țări occidentale după ce s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova luna trecută, care a coincis cu un atac mortal cu rachete rusești asupra unui spital de copii din Kiev, care a stârnit condamnări dure.

Statele Unite au fost deosebit de îngrijorate de vizita de două zile a lui Modi în Rusia, în condițiile în care consideră că New Delhi este un pilon important în strategia sa de a ține sub control o China în ascensiune.

Președintele Volodimir Zelenski a avut atunci cuvinte critice la adresa lui Modi.

El a spus că e „o dezamăgire uriașă și o lovitură devastatoare pentru eforturile de pace să-l vad pe liderul celei mai mari democrații din lume îmbrățișându-l pe cel mai sângeros criminal din lume, la Moscova ”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG