Uniunea Europeană va „reevalua” acordul comercial din 2020 cu China și va introduce o nouă strategie privind securitatea economică. Europa trebuie să fie „mai îndrăzneață” față de China, care a devenit „mai represivă în țară și mai asertivă în străinătate”, spune șefa Comisiei Europene.
Într-un discurs susținut la Bruxelles înaintea vizitei sale în China de săptămâna viitoare, Ursula von der Leyen a avertizat joi Beijingul să nu se alăture Moscovei pentru a aduce o pace compromisă în Ucraina.
„Modul în care China continuă să interacționeze cu războiul lui Putin va fi un factor determinant pentru relațiile UE-China în viitor”, a spus Von der Leyen. „Orice plan de pace care ar consolida efectiv anexările rusești [din Ucraina] nu este pur și simplu un plan viabil. Trebuie să fim sinceri în acest punct", a spus von der Leyen, citată de Politico.
Ea a sugerat, pentru prima dată, că UE ar putea înceta finalizarea unui acord comercial de referință cu China, care a fost încheiat în 2020, dar ulterior blocat de Parlamentul European după ce unii dintre membrii săi au fost sancționați de Beijing.
„Trebuie să recunoaștem că lumea și China s-au schimbat în ultimii trei ani – și trebuie să reevaluăm CAI în lumina strategiei noastre mai largi pentru China”, a spus ea la un eveniment găzduit de Centrul European de Politică și Merics, referindu-ne la acordul comercial cu China, cunoscut sub numele de Acord cuprinzător pentru investiții.
Este pentru prima oară când șefa Comisiei Europene ține un discurs despre relațiile blocului cu Beijing.
Ea s-a referit și la situația din Taiwan, la încălcarea drepturilor omului din Xinjiang și represaliile economice împotriva Lituaniei. „Aceste acțiuni de escaladare indică o China care devine mai represivă în țară și mai asertivă în străinătate”.
„Suntem îngrijorați de ceea ce se află în spatele acestei reveniri la scena globală”, a spus von der Leyen, care va călători săptămâna viitoare în China împreună cu președintele francez Emmanuel Macron.
„De ceva timp am observat o întărire deliberată a poziției strategice generale a Chinei. Iar acum, aceasta este însoțită de o creștere a acțiunilor din ce în ce mai asertive.”
Ea a criticat în special legăturile dintre Xi Jinping și Vladimir Putin, liderii chinezi și ruși, care s-au întâlnit săptămâna trecută la Moscova.
„Cel mai grăitoare”, a spus von der Leyen, „au fost cuvintele de despărțire ale președintelui Xi la adresa lui Putin pe treptele din afara Kremlinului, când a spus: „În acest moment au loc schimbări pe care nu le-am văzut de 100 de ani. Și noi sunt cei care conducem aceste schimbări împreună.”
„Obiectivul clar al Partidului Comunist Chinez este o schimbare sistemică a ordinii internaționale cu China în centru. Am văzut la Moscova spectacolul de prietenie care spune cât o mie de cuvinte despre această nouă viziune pentru ordinea internațională”, a spus ea.
Ea a cerut țărilor din blocul comunitar să folosească mai repede și mai îndrăzneț noile instrumente economice împotriva Chinei, inclusiv controlul subvențiilor externe și o nouă politică împotriva constrângerii economice.
Consiliul UE, reprezentând statele membre ale UE, s-a ferit să împuternicească Comisia în luarea de decizii în acest sens.
Pe fondul a ceea ce ea a descris ca fiind o relație economică „dezechilibrată”, von der Leyen a spus că UE va introduce o nouă strategie de securitate economică în cursul acestui an.
„Europa ar trebui să dezvolte un instrument pentru investițiile în afara țării. Acest lucru s-ar referi la un număr mic de tehnologii sensibile în care investițiile pot duce la dezvoltarea capacităților militare care prezintă riscuri pentru securitatea națională”, a spus ea. „Trebuie să ne asigurăm că capitalul, expertiza și cunoștințele companiilor noastre nu sunt folosite pentru a spori capacitățile militare și de informații ale celor care sunt, de asemenea, rivali sistemici”.